Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din mândra Turcie, acolo unde a cunoscut cândva iubirea fanatică şi desfrânată a microbiştilor, inegalabilul Hagi s-a înapoiat... poster. O poză uriaşă lipită pe pereţii unei camere de suporter atins de nebunie. Un afiş şi atât, venerat cu scrântită sfinţenie de spahiii posedaţi de demonul idolatriei. Adică mult trecut şi ioc prezent. Ce mai tura-vura, "Maradona din Carpaţi" e azi, pe malurile Bosforului, o hârtie patinată de vreme. Dacă l-ar fi citit pe Nietzsche, "Machedonul" putea evita ultima înfrângere, fiindcă "Cine se întoarce la origini găseşte originile schimbate". Dar cine să-i spună, cine să-l lămurească, în lumea asta surpată implacabil de interese şi profit?! Era cazul să ştie, imprudentul, că turcii aşteptau un antrenor care să reînvie gloria de altădată a Galatasarayului, şi nu fotografia fotbalistului genial de ieri. Şi, ca-ntotdeauna, posterele nici nu joacă, nici nu antrenează. Ţin doar pe loc o amintire, îi eternizează nemişcarea, nefiinţa. Lângă acel carton uşor decolorat, eroul îşi pierde strălucirea, împrumută trăsăturile noastre, ale neînsemnaţilor. Decade. Se banalizează într-atât, încât îl înghite deşertul comun. Încărunţeşte, creşte în pântece, privirea i se domoleşte, îl ia în derâdere viaţa cea stricătoare. Idolul devine muritor de rând, şi praful se aşterne peste memoria colectivă. E greu, dacă nu imposibil, să menţii pasul cu un poster, să-l cari în spate fără să te sleiască de puteri şi să te strivească. Păcat că Gică n-a învăţat nimic din modestia lui Pelé (mai puţin declaraţiile aproape comice!), împăcat cu statutul de statuie vie. O statuie plimbată pretutindeni din raţiuni de marketing sportiv sau financiar. Ori din eşecurile răsunătoare ale clovnului argentinian, incapabil să priceapă că pentru a pregăti o echipă nu-i suficient să te numeşti... Maradona. Sau să fii biserică... Cineva ar trebui să-l sfătuiască să se oprească să-şi mai ciobească de bunăvoie imaginea la care a trudit îndestul în crampoane. Să-l trezească la realitate şi să-l îndepărteze de banca ruinătoare. Nici Dobrin n-a reuşit să ajungă un tehnician pe potriva jucătorului sclipitor, nici Dumitrache, nici Jairzinho, nici Garrincha şi alţii ca ei. Harul lor s-a terminat o dată cu jocul. Constănţeanul, adulat ca nimeni altcineva în România, şi-a prelungit magia şi dincolo de maidanele natale. A fascinat oriunde l-au obligat contractele, ajutat de un talent adesea orbitor. Aterizat în Ţara Baclavalei, başkanii l-au primit ca pe un fiu al norocului, răsfăţându-l ca niciunde. Iar el le-a răspuns pe măsură, aducându-le în vitrină trofee altfel nevisate, bani şi faimă internaţională. Când l-au chemat să îmbrace treningul de coach, şefii Galatei s-au lăsat pradă nostalgiei, emoţiei retrezite de fermecătorul decar venit din Dobrogea vecină cu aceeaşi Mare Neagră. S-au păcălit, şi nu o singură dată. Au făcut-o de două ori, semn că inima osmanlâilor o ia razna la auzul scandării "Agi, Agi!". Refuzând să-şi uite trecutul în şort şi tricou, "Regele" şi-a închipuit că e suficient să-şi atârne posterul propriu în vestiarul hakanilor şi kürtuluşilor. S-a înşelat amarnic şi acum plăteşte pentru sentimentalismul exagerat şi, poate, pentru ascultarea naivă a unor impresari voraci, lipsiţi de scrupule şi delicateţe. Căci mi se pare dovadă de cinism şi prefăcătorie linguşeala cu care e înconjurat ex-selecţionerul ghinionului, căruia i se repetă otrăvit că are croială de trainer. Nu, nici pomeneală, măreţia lui s-a isprăvit în noaptea aceea memorabilă, pe arena "Naţional", în lacrimile sfârşitului de carieră. Şi ce carieră fabuloasă!
Oricum, la despărţire, turcii s-au vădit mai duioşi decât românii, împachetându-l nu în înjurături şi jigniri, ci într-un banner imens. Iar nu arar afişul înlocuieşte icoana, şi la petecul de celuloză se închină fundamentaliştii fotbalului artă. În definitiv, o alungare elegantă, pansată şi pretextată metaforic. Ghilotina otomană a coborât lent, înfăşurată în catifeaua preţuirii retrospective, însă tot decapitare înseamnă. Cuvintele au, uneori, darul de a ascunde adevărul ori de a-l strunji sub false unghiuri. Surprinzător, urmaşii bragagiilor şi halviţarilor ne-au oferit o tulburătoare şi pilduitoare lecţie de candoare a furiei, străină nouă, ghiolbanilor de Dâmboviţa. Aşadar, rămâi poster, Gică, eliberează-te de obsesia antrenoratului! Goneşte-o nezăbavnic, deoarece există viaţă şi dincolo de gazon.
