x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Povestea vorbei. Varianta pentru fraieri

Povestea vorbei. Varianta pentru fraieri

de Adrian Năstase    |    21 Oct 2009   •   00:00
Povestea vorbei. Varianta pentru fraieri

Instinctual sau sfătuit, de aceeaşi echipă de consilieri care reduc, prin taxele lor, la fiecare patru-cinci ani, deficitul bugetar american, dând sfaturi despre cum să reducem noi deficitul bugetar, preşedintele dictează el temele chiar dacă se contrazice şi se face de râs. Ştie bine că dacă nu oferi un spectacol pe cinste nu eşti băgat în seamă. Faptul că apare acum ca un om cu mesaje confuze e răul cel mic. Mai bine vorbim despre asta decât despre rezultatele reale ale mandatului său. Acela ar fi răul cel mare.



Aţi observat viteza şi ritmul cu care se mişcă discursul lui Traian Băsescu de vreo două săptămâni încoace? Cel puţin o dată pe zi, preşedintele în exerciţiu lansează o temă aiuritoare, o retrage a doua zi, o schimbă, o colorează. Şi ce facem noi, politicieni, ziarişti, popor? Discutăm despre asta. Întoarcem pe faţă şi pe dos ceea ce lansează la radio şi la televiziuni Traian Băsescu.

Vrea premier tehnocrat, va propune un al doilea premier pedelist, nu mai propune pe nimeni şi-l lasă pe Boc. Dizolvă Parlamentul la 7 decembrie, ba nu, a greşit, a zis 7 ca să nu zică 8, nu-l mai dizolvă deloc, îi e milă de el. A furat un slogan, ba n-a furat nimic, ba nici nu e slogan. Fără Guvernul Croitoru rămânem fără salarii şi pensii, ba nu, vorbeşte el la FMI să stea de vorba şi cu domnul Boc, pe care, de aceea, îl ţine la fereastră până atunci. Iohannis e bun, dar nu l-a propus el, ba nu, e rău şi l-a sfidat pentru că nu l-a căutat la telefon. Şi aşa mai departe.

În vremea asta, deşi suntem în campanie electorală şi ar trebui să evaluăm noi, românii, mandatul aceluiaşi Traian Băsescu, marile teme reale nu mai apucă să fie luate în discuţie. Nu e timp. Preşedintele aleargă de colo până colo, şi noi abia mai ţinem ritmul cu el. Care ar fi marile teme? În primul rând, faptul că România se pregăteşte să intre în încetare de plăţi, în vreme ce tot mai multe ţări europene ies din recesiune. Cauza acestui dezastru este, evident, filosofia economică a preşedintelui, pe care a impus-o Guvernului Boc: "Cea mai bună strategie anticriză e împrumutul de la FMI". Citatul e exact. Cu alte cuvinte, vreme de un an, am lăsat întreprinderile să se prăbuşească, veniturile bugetului să se reducă dramatic, dar am acoperit găurile cu bani de împrumut pe care aceeaşi economie prăbuşită nu are cum să-i mai dea îndărăt. Şi acum, până la alegeri, peticim salariile şi pensiile cu bani împrumutaţi, pentru că "românii" lui Băsescu şi ai lui Boc să nu-şi dea seama de starea reală a economiei. Dar nu apucăm să vorbim despre asta.

O a două problemă ar fi modul scandalos în care s-a cheltuit banul public. Absenţa aproape totală a investiţiei publice la vreme de criză. Dosarul Rizzi Ridzi. Posibilul dosar Udrea. Cei veşnic zero kilometri de autostradă, vizitaţi periodic de Boc, împreună cu ministrul transporturilor şi (în acelasi timp) al agriculturii. Dar nu avem timp să vorbim despre asta. Sau despre Mircea Băsescu şi afacerile lui prospere. Sau despre Minerva...

Instinctual sau sfătuit, de aceeaşi echipă de consilieri care reduc, prin taxele lor, la fiecare patru-cinci ani, deficitul bugetar american, dând sfaturi despre cum să reducem noi deficitul bugetar, preşedintele dictează el temele chiar dacă se contrazice şi se face de râs. Ştie bine că dacă nu oferi un spectacol pe cinste nu eşti băgat în seamă. Faptul că apare acum ca un om cu mesaje confuze e răul cel mic. Mai bine vorbim despre asta decât despre rezultatele reale ale mandatului său. Acela ar fi răul cel mare.

În faţa acestei defilări de idei, imagini şi teme, cetăţeanul nu mai pricepe nimic. Îşi uită şi priorităţile elementare, care l-ar putea ajuta să-şi formeze o opinie, să aibă o opţiune. Cobra prezidenţială se mişcă hipnotic prin faţa lui.

În următoarele săptămâni, ne putem aştepta la orice. Băsescu poate propune intrarea ţării în Liga Nordului, adoptarea yenului, atacarea Braziliei cu cele două fregate - cumpărate de Guvernul PSD şi în faţa cărora a plâns -, privatizarea guvernului sau interzicerea monogamiei. Tot atâtea subiecte de dezbătut. Mai ales că a doua zi va reveni, va spune că a greşit şi iată alt subiect. Într-o epocă guvernată de mass-media, autoritarismul poate începe şi cu dictatura temelor de discutat.

×
Subiecte în articol: editorial