Povestitorul

Când domnul Nae începea să povestească în felul său, comic, cum s-a dus el şi s-a întors în aceeaşi zi din Polonia şi toată lumea se tăvălea pe jos de râs, doamna Nae pleca în bucătărie şi-şi făcea de lucru la sendvişuri şi la fripturi cu gazda.

Domnul Nae era invitat cu soţia la onomastici şi chiar la parastase, pentru că îi distra pe oaspeţi cu povestea aceea din Polonia. Oamenii o ştiau, fiindcă toate petrecerile şi evenimentele mai triste aveau loc în cartier, dar le plăcea cum o istorisea domnul Nae. Acasă, doamna Nae îi reproşa că minţea, că povestea de fiecare dată altfel.

Şi ce dacă, răspundea domnul Nae, important e să ne simţim bine. Dar e altceva, se revolta doamna Nae. E altă poveste. Trebuie să spui exact cum a fost, de ce să minţi. Nu mint, zicea domnul Nae, povestesc. Doamna Nae simţea că nu mai suportă şi la un moment dat s-a gândit să divorţeze. Ar fi fost să se facă de ruşine. Cine se mai desparte la şaptezeci de ani?

Uneori, când nu primeau invitaţii la petreceri, domnul Nae se ducea în parc şi-şi făcea damblaua, povestindu-le pensionarilor de pe băncile din aleea principală ciudata sa călătorie în Polonia. Doamna Nae ieşea în balcon şi se enerva, închipuindu-şi ce le spunea domnul Nae pensionarilor şi cum se muta el de la o bancă la alta, ca să poată povesti din nou aceleaşi şi aceleaşi întâmplări, dar modificate. E drept, mai pline de haz, însă atât de diferite de la o relatare la alta că numai doamna Nae ar fi putut să confirme:

Da, mă, oameni buni, e vorba tot de chestia aia pe care Nae v-a mai povestit-o de o mie de ori. Eu mor, dac-o mai ascult încă odată, iar voi râdeţi ca proştii! S-a dat lumea cu fundu-n sus!

Pe domnul Nae, supărarea soţiei părea să-l stârnească, să-l inspire. O dată zici că ai căzut din tren pe fereastră în cap, îl bombănea doamna Nae, altădată că ţi-ai scrântit doar o mână. Acuşi spui că basarabeanca aia cu pepeni galbeni în braţe semăna cu o femeie cu patru ţâţe, acuşi că părea să aibă şase. Eu aşa cred că trebuie să povestească omul, ce-a fost cu adevărat, nu tot ce-i vine lui să mintă.

Doamna Nae nu mai stătea să asculte răspunsul soţului. Îşi făcea de lucru în bucătărie. Din păcate, răspunsul îi suna în cap ca şi când l-ar fi auzit aievea: Şi ce dacă! Doamna Nae n-ar fi putut să spună ce-o irita mai tare: faptul că domnul Nae spunea mereu altă poveste, oarecum la fel şi totuşi alta, sau acest "Şi ce dacă!",
pe care domnul Nae l-a zis pentru prima oară la nunta lor şi apoi zilnic, fie că era cazul, fie că nu.

După o petrecere, în care povestirea cu drumul său dus-întors în Polonia s-a bucurat de un succes monstru, toţi invitaţii la botez înnecându-se de râs, iar doamna Nae şi-a potolit dracii tăind în bucătărie cu ură pâinea pentru sendvişuri în felii mici, cei doi s-au întors acasă de parcă ar fi fost nişte străini. Ascultă, a zis doamna Nae, în timp ce descuia uşa apartamentului, dar când ai fost matale, Nae, în Polonia? Ia stai, ia stai, mincinosule, care îţi baţi joc de oameni. Tu n-ai fost niciodată în Polonia!

Domnul Nae s-a uitat cu multă înţelegere la doamna Nae şi a zis doar atât: Şi ce dacă!