Prea multe antipatii cordiale

JURNALUL UNUI DEZERTOR
Comportamentul politic al romanului atenueaza revolte si sterge iute linia de demarcatie dintre doua tabere care se bat. Beligerantii, imbatabili in gestica, antipatizandu-se profund (dest mijlociu impungand aerul, cu semnificatia ca i-ai tras-o adversarului, cot frant in sus, cu pumnul facut maciuca, bataia cu palma a dosului intors spre inamic, nu la urma de tot injuratura de mama si sictirul verbal), se impaca si se inmoaie instantaneu. Toate acestea sfarsesc in pupaturi. Unde? La o bere. Halba ne-a impiedicat, mai mult decat lipsa concentrarii stiintifice sau financiare, sa fabricam bomba atomica si sa devenim putere mondiala. Sunt popoare de trei ori mai putin numeroase care invart lumea pe deget. Unii s-au procopsit cultivand lalele, altii vanzand produse din ciocolata. Noi n-am devenit vrednici de avere nici vanzand aurul de sub talpi, fiindca ni s-a parut incomod sa scormonim dupa el cu varful pantofului. De ce am inceput aceste randuri cu politica? Fiindca aici ne miscam lenes si aburiti ca la birt. Pentru ca aici, remarc, isi fac mendrele prea lesne panglicarii, ocupand locul luptatorilor adevarati, muhaielele ajung sa vorbeasca in numele nostru la Bruxelles, iar un golan de port sau cartier poate sui neimpiedicat ierarhiile, pana la treapta cea mai de sus.

Nu vreau sa fiu priceput gresit. Nu trebuie transat totul cu sange de gladiatori in arena, dar e prea multa lentoare in batalii si prea multe antipatii se incuscresc la gratarul cu mici. Din focul luptelor politice ar trebui sa iasa, curat de microbi, metalic si lucios in avantul lui spre viitor, trupul natiei. Foc al luptelor, am zis? Hai-da, de! Bataie cu perne, urma luptelor purtate peste zi sub forma unui fulg ramas pe haina si in care nevasta identifica o posibila stationare in asternut strain, in drumul spre casa, al sotului. Politicienii de la bucate, legitimati prin naprasnice injuraturi reciproce in trecutul nu tocmai indepartat, sunt depistati infulecand frateste acelasi bulan rumenit de curcan, cu toate ca se dau din secte diferite. Nastratin, auzindu-i pe unii cum se cearta sub fereastra lui noaptea, iese, punandu-si in carca plapuma, fiindca afara era ger. Se intoarce in casa fara plapuma, lamurit. De ce se certau oamenii aceia? – il chestioneaza nevasta. Iaca, zice Nastratin, fericit de descoperirea unui adevar, pentru plapuma noastra se certau. Cum o luara, se-mpacara! Prea multe dusmanii cordiale la noi, prea multi combatanti care se impaca la o bere dupa ce poporul mai plateste un rand. Scriu cu amaraciune aceste randuri dupa ce, fara sa vreau, am asistat la o cumetrie intre adversari care, la televizor, mimeaza indarjirea. Unii nu-i cred, dar ce conteaza? La noi, singurul farsor de clasa, capabil sa minta, sa planga si sa ucida cu sange rece (injunghiat de el, abia daca mai respira propriu-i popor) este Traian Basescu. La el, cand avantajul pica gros, talharii devin indispensabili prin merite, fireste patriotice, hotii - oameni cinstiti, iar curvele - fecioare cu care deschizi un butic de desenat cruci pe burta.