Precum în cer, aşa şi pre pământ

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3 •  Un ciclu de filme despre Univers, la National Geographic Chanel, m-a consolat pentru totdeauna: cosmosul e bântuit de aceleaşi crize, nelinişti, barbarii şi tristeţi ca şi omenirea.

Galaxiile sunt mistuite de aceleaşi va­ni­tăţi ca şi imperiile. Stelele se mănâncă între ele ca oamenii. Cel mare n-are milă pentru cel mic. În Univers, totul stă să explodeze, ca-n Orientul Mijlociu şi Afganistan. Dacă n-ai fi urmărit filmele şi ai fi ascultat doar comentariul, puteai să crezi că eşti la un curs de istorie umană. Astronomia a fost grăbită de tehnologie şi n-a mai apucat să pună la punct un limbaj specific pentru evenimentele din infinitul care ne înconjoară. De altfel, nici nu se simte în chip presant nevoia, fiindcă dicţionarul felului de a fi al omului, în relaţiile cu semenii, cu natura şi cu veşnicia, deocamdată, potrivit şi cu felul de a fi al inventarului galactic.

Nicăieri în Univers nu e pace, ci doar războaie şi armistiţii, în care beligeranţii se pregătesc să se distugă între ei. Universul ia masa ca omul în comuna primitivă: înghite, devorează, nu e sătul niciodată, nu are înţelegere şi milă, nu face dife­renţa între strictul necesar şi prăpăd. E stihinic ca dictatorii. În Univers, e bine să stai cât mai departe de polii puterii. Pu­terea nenoroceşte totul în preajmă.

Mă uitam la filmele de la National Geographic şi îmi stătea pe limbă să exclam, urmărind învrăjbirile dintre stele şi luptele interne din galaxii: e ca la noi, în politică şi în afaceri!

Cum se ştie, fiecare obiect ceresc nou capătă numele celui care l-a descoperit, fiecare eveniment vânat de radioteles­coa­pe primeşte un nume cu înţeles precis pe planeta Pământ. Noi botezăm veşnicia cu nume de efemerităţi. O clipă m-am simţit tentat să dau şi eu nume la ce vedeam pe micul ecran, deoarece multe din silniciile şi fierbinţelele din Înaltul cel mai îndepărtat semănau al dracului la caracter cu omenescul de fiece zi al unor politicieni şi oameni cu bani. Deşi poate să pară exagerat, există şi stele proaste, tâmpite, inculte, lipsite de har celest, exact ca stelele de la televiziunile noastre. Omul nu-i măsura tuturor lucrurilor – cum ne place să spunem. Universul e măsura tuturor celor omeneşti. E exact invers. Numai că omul, în temerara lui lipsă de însemnătate şi de viitor, se crede buricul Universului. Măcar de a nu şti că nu e bine să fim un buric al Universului, deoarece buricul e de fapt o gaură neagră, iar gaura neagră e iadul. E căderea într-un neant care aduce atât de bine cu neantul în care cade adesea mintea omului, lăsând în jur un prăpăd imens, încât poate c-ar fi timpul să ne trezim.