Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce paradox ! Premierul celei mai mari majorităţi parlamentare este atacat ca nimeni altul şi pus la colţ, pe coji de nuci. Venit pe un vot zdrobitor împotriva celorlalţi, Victor Ponta s-a trezit brusc lovit din toate părţile. În primul rând din capul statului, de unde i se aruncă în faţă zoaie de lături, insulte şi mojicii. Este jignit în fel şi chip, i se reproşează cu arţag vini închipuite, de parcă ar fi duşmanul poporului. Ba că subminează interesul naţional prin vizitele făcute în cancelariile străine, ba că încearcă să fie primul dintre miniştri. Nimic nu convine Uzurpatorului, orice întreprinde partenerul de pact este trecut prin otrava discursului cotrocenist. De parcă fiecare ar avea câte o Românie, iar Româniile astea şi-ar fi declarat război pe viaţă şi pe moarte. S-o mai pomeni altundeva atâta duşmănie între şeful administraţiei prezidenţiale şi cel al guvernului? Cum să pretindem altora să ne respecte, de vreme ce noi ne bălăcărim ca la uşa cortului?
În al doilea rând, Victor Ponta este mitraliat, săptămână de săptămână, de copreşedintele coaliţiei. Sigur, Crin Antonescu îşi doreşte înaltul divan, dar asta nu înseamnă că îi este permis totul. Într-o bătălie politică, poţi sacrifica multe, nu şi caracterul. Or, liderul liberal pare dispus inclusiv la marele compromis numai să ajungă la Cotroceni. Ceva este suspect în ultimele luni, îl ocoleşte, nu-l mai atinge cu ghioaga vorbelor de ocară pe tiranul de altădată. Un armistiţiu parcă s-a încheiat, însă refuz un astfel de gând. Prezidenţiabilul Crin şi-a schimbat ţinta, s-a săturat să tot tragă în Deal, a ales Valea, înspre Palatul Victoria. Simte că de acolo pândeşte primejdia şi a pornit cavalcada împotriva tovarăşului de uniune. Nu mai contează nici că pe mâna pesediştilor s-a văzut senator de Teleorman, scopul i-a cam umbrit luciditatea. Ştiu, recunoştinţa nu valorează o ceapă degerată în războiul de care vă povestesc şi e posibil ca electoratul să ţină minte. Infidelitatea se plăteşte şi în campaniile electorale, nu doar în dragoste.
În al treilea rând, Victor Ponta suportă zilnic briciul frizerilor media. Căci noi, ăştia care scriem despre unul şi altul, nu suntem altceva decât frizeri. Pe unii îi pomădăm şi ferchezuim de se miră şi ei, iar pe alţii îi mutilăm de-a dreptul. Rar să găseşti un condei care să-l laude pe tânărul prim-ministru. Îl beştelim cum ni se năzare, îl dojenim şi-l dădăcim, imputându-i lipsa de eficienţă în lupta cu caracatiţa dospită sub regimul portocaliu. Ar trebui să ne scotocim prin memorie şi să ne aducem aminte că sistemul ticăloşit nu s-a clădit într-o zi ori două. A fost nevoie de un mandat întreg pentru fidelizarea instituţiilor de forţă, uriaşa putere a Detestatului nu s-a născut aşa, pur şi simplu. Destructurarea acestui regim de forţă şi înfricoşare a adversarilor se va produce în timp, iar nu peste noapte. Ne-am pierdut răbdarea, aşteptările erau şi ele cogeamitea, de aceea am tăbărât toţi pe Victor Ponta. Niciunul din predecesorii săi n-a suportat un asemenea tratament, şi adesea mă mir că încă rezistă. Fiecare se simte dator, parcă, să-l înţepe cu verbul ori peniţa, dacă nu să-l desfiinţeze. L-am urât într-atât pe Cel Nenumit, încât păstrarea sa în fruntea ţării şi recâştigarea poziţiilor pierdute estimp ne-au întors contra premierului. Frustraţi ireversibil, îl tăvălim azi pe urmaşul austerului Boc, deşi în vara referendumului eram datori să ieşim în stradă cu milioanele şi să-l alungăm pe Invalidat. Stătea în putinţa noastră să rezolvăm lucrurile şi să primenim aerul toxic al celulei în care ne-am lăsat vârâţi de bunăvoie.
În cele din urmă, Victor Ponta are de înfruntat o criză economico-financiară care a răvăşit chiar şi Marele Licurici. Soluţiile depăşirii recesiunii nu se întrevăd, de unde, dacă şi puterile mondiale bâjbâie, neputincioase în faţa prăbuşirii nivelului de trai Ă Măsurile de atenuare a sărăciei sunt timide, iar perspectivele sunt sumbre. Nu îndrăznim să ne mai uităm către viitor, prezentul ne-a tăiat speranţele şi încrederea. Supravieţuim, atât, şi d-aia ne năpustim cu sudalma asupra guvernanţilor. Este la îndemâna oricui să-i facă una cu pământul, să-i împroşte cu invectiva, mai ales că administratorii politici ai destinului nostru nu se zgârcesc să ne ofere prilejuri cu nemiluita.
Asta nu mă împiedică să observ, într-un moment de detaşare şi limpezime, că Victor Ponta este cel mai înjurat premier al postdecembrismului românesc. Uneori pe merit, alteori nedrept. Măcar de şi-ar rări apariţiile la televizor (deseori în probleme minore) şi ar învăţa să tacă în clipele convulsive. Supraexpunerea mediatică l-a uzat pretimpuriu, i-a tocit credibilitatea, vulnerabilizându-l vizibil. Odată ne-a zis că e preocupat „să pună România pe roate”, şi destui nu s-au îndoit deloc. Să trăim un nou eşec naţional?
