x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Neputincios în faţa nesimţirii?

Neputincios în faţa nesimţirii?

de Petru Calapodescu    |    13 Mai 2013   •   19:47

Există un domeniu în care prim-ministrul Victor Ponta pare a-i călca pe urme predecesorului său Emil Boc. Anume, acela al remunerării slujbaşilor statului, bugetarii. Chit că sunt salariaţi pur şi simplu prin ministere, agenţii şi alte stufoase şi numeroase structuri guvernamentale, chit că lucrează mai ales la etajele superioare ale companiilor cu capital de stat, companii unde nu primesc de-a dreptul bani de la buget, ci consumă cu voracitate veniturile care ar trebui să alimenteze bugetul patronului, adică al statului, al societăţii în ansamblul ei. Acum câţiva ani, Boc, dar şi şeful său, Băsescu, se indignau pe toate micile ecrane, "descoperind" salariile şi pensiile nesimţite din unele componente ale statului. "Aflând" că existau lefuri şi pensii de o sută spre două sute de milioane de lei, că raportul între salariul minim şi cel maxim ajunsese la disproporţii incredibile, de 1/30 sau chiar mai mult, în timp ce în ţările civilizate, în statele de drept sunt de 1/6 sau 7. Promiseseră atunci cei doi că legea salarizării va tăia în carne vie, ba chiar s-au şi plafonat salariile miniştrilor secretarilor de stat şi ale şefilor de agenţii şi de companii la nivelul celor ale secretarilor de stat. Apoi gogoaşa s-a dezumflat. Sub aceste paliere nu s-a mai umblat.  

S-a ajuns la paradoxul, la stupizenia că directori de minister, şefi de serviciu de prin regii şi companii, ba chiar şi mărunţi consilieri şi experţi au venituri mai mari chiar decât cele la vedere ale preşedintelui ţării, ale premierului şi ale miniştrilor. Lefuri şi indemnizaţii de 170 sau 200 de milioane de lei vechi nu sunt surprinzătoare. În unele agenţii de reglementare şi supraveghere, în companii de stat s-a ajuns la sume exorbitante de 20-30-40.000 de euro pe lună. În Palatul CFR, până şi o femeie de serviciu încasează cât trei profesori. Un inspector rutier primeşte cât un secretar de stat. În acelaşi timp, în această perioadă de criză, când, cocoşate de taxe şi impozite, sute de mii de firme private au dat faliment sau şi-au concediat jumătate din salariaţi, în sistemul de stat salariile au crescut, din 2009 încoace, cu 25 până la 45%.  

De un an, Boc nu se mai poate indigna, nici nu mai poate azvârli vorbe goale, cum că va lua el măsuri şi va restabili echitatea, disponibilizând astfel fonduri pentru cheltuielile sociale, pentru cârpirea lefurilor şi pensiilor celor care abia supravieţuiesc cu firfiricii lunari. A venit, însă, rândul noului premier, Victor Ponta, să se indigneze şi să se angajeze, acum câteva luni, că nesimţirea şi jaful vor fi curmate. Ce să vezi, însă, după o tăcere care nu prea vestea nimic bun, după o pauză în care nu s-a întâmplat nimic, iar cardurile au continuat să fie alimentate cu nesimţire, premierul a venit cu o explicaţie stupefiantă. El ar pune piciorul în prag, dar nu prea poate, pentru că veniturile respective sunt drenate din buget pe cale legală, în baza unor reglementări legale şi a unor contracte de muncă şmecherite. Explicaţia e subţire şi nu rezistă. Reglementările legale aberante şi abuzive pot fi schimbate, de aia Guvernul are o majoritate de 70%, iar contractele de muncă pot fi renegociate în termeni realişti.  

Aş înclina mai curând către varianta că pasul înapoi al lui Ponta a fost determinat de alt gen de presiuni. Hoţul cu un păcat, păgubaşul cu o mie, dar nu poţi să nu pe gândeşti că nenumărate din funcţiile obeze sunt ocupate - aşa a fost, aşa va fi - de neveste, veri şi verişoare,fini, cuscri, amante şi beizadele ale decidenţilor politici. Sau că, atunci când unui şef de agenţie, numit politic, îi laşi o leafă de 20-25-30.000 de euro, omul se simte şi-ţi sponsorizează partidul cu sume însemnate, care nu trec neapărat prin contabilitate. Desigur, însă, pot să fiu şi iute lesne contrazis. Prin rapide, judicioase şi echitabile amendamente la Legea salarizării, ca şi prin aducerea companiilior, regilor şi agenţiilor la statutul practic de entităţi ale statului-patron, nu de fiefuri ale unor directori generali care chiar cred că ei sunt patronii şi împart banii cu lopata. Cum, cât şi cui vor.

×