Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rata anuală a inflaţiei s-a mărit de la 0,84% în august, la 1,54% în septembrie, dar a scăzut la 1,44% în octombrie şi 1,26% în noiembrie, ceea ce evidenţiază un trend descendent. Majorarea TVA şi a altor taxe a majorat iniţial preţurile, pentru a le eroda creşterea pe termen lung. Iar acest fapt se “citeşte” foarte bine în evoluţia economisirilor. În intervalul noiembrie 2013 – noiembrie 2014 disponibilităţile în lei ale companiilor din bănci s-au mărit cu peste 7 miliarde, iar cele ale populaţiei doar cu 4. De aici se vede că populaţia sărăceşte ca urmare a creşterii TVA, a taxării proprietăţilor şi a avansului accizelor. Pentru că pe măsură ce fiscalitatea erodează economisirile, companiile îşi ajustează oferta în funcţie de cerere. Iar în condiţiile în care n-au debuşeu, agenţii economici preferă să stea cu banii la bancă în loc să-i plaseze în stocuri de marfă.
Şi totuşi dacă de mâine, alături de reducerea TVA de la 24% la 19%, ar reveni şi salariile la nivelul de la care au scăzut iar taxele pe proprietate la nivelul de la care s-au majorat, asta ar reaprinde, cu siguranţă, inflaţia. Ceea ce ar arăta că nu e posibil ca după nişte iniţiative proaste să se facă mişcarea inversă şi totul să fie la fel ca înainte, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mărirea taxelor şi micşorarea salariilor au “răcit” secvenţa economică, iar dacă acum ar creşte brusc veniturile, în lipsa majorării ofertei, rezultatul ar fi inflaţie curată.
Există însă vreo cale ca să se obţină creştere fără inflaţie? Da, o variantă ar fi să se mărească salariile în paralel cu reducerea cheltuielilor guvernamentale. O astfel de “reţetă” ar putea permite revenirea ofertei interne pe trend ascendent şi odată cu aceasta a volumelor de business, pentru ca banii firmelor să nu mai stea în bănci, ci în afaceri. Dar dinamica trebuie să fie înceată, fiindcă dacă veniturile ar creşte repede - reiterez - ar reizbucni inflaţia.
Din păcate însă, nu aşa ceva ni se pregăteşte, ci abordarea eronată continuă. Când scade preţul ţiţeiului, evoluţia e “combătută” cu suplimentarea accizelor ori cu scumpirea gigacaloriei. Şi optica greşită e “trădată”, o spun din nou, de majorarea economisirilor companiilor, care se plasează într-o relaţie inversă cu înrăutăţirea mediului economic şi cu tendinţa deflaţionistă. Cu alte cuvinte, celor care au avut “ideea” să îngreuneze povara fiscală li se poate reproşa ieşirea inflaţiei din ţinta de 2,5% plus/minus un punct procentual. Măsurile cu care au vrut să combată deflaţia, de fapt au provocat-o. O manevră demnă de celebrele Premii Darwin pentru contraperformanţe naturale în slujba selecţiei adverse.
