x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Premiul Nobel pentru... iubire

Premiul Nobel pentru... iubire

de Maria Timuc    |    03 Iul 2011   •   21:00

"Oare ce este logic, ce este rational? Singura ratiune adevarata am gasit-o in iubire. Tu esti ratiunea existentei mele, iti multumesc", i-a spus sotiei sale savantul matematician John Nash in anul 1994, cand a primit Premiul Nobel pentru economie. Nu i-a spus asta in camera sa, intre patru ochi, ci pe scena pe care i se decerna Premiul Nobel. "A beautiful mind", filmul inspirat din povestea vietii acestui mare savant, difuzat sambata seara de Pro Cinema, nomi­nalizat pentru opt premii Oscar, din care a luat patru, mi s-a parut la fel de stralucitor ca si mintea savantului John Nash. Am simtit recunostinta pentru ca am vazut acest minunat film si recunostinta pentru fru­mu­setea umana, pentru puterea de sacrificiu si de acceptare a unor fiinte, in destinul carora intunericul pare a fi la fel de mare ca si stralucirea, dar posibil de invins prin iubire.

John Nash, un matematician stralucit, se imbolnaveste de schizo­frenie inca din perioada studentiei, adica prin anii 1950. Boala trece mult timp neobservata, ramane netratata, se agraveaza si il duce pe profesorul John Nash intr-o fundatura existen­tiala greu de imaginat. El isi pierde postul de profesor la Universitatea Princeton si este supus unor tratamente soc intr-o clinica de psihiatrie. Timp de noua ani lupta cu boala, care-i distruge mitul existentei prin ratiune si logica. Pentru ca asta-i schizofrenia; mintea bolnavului traieste in doua lumi.

In lumea noastra, in lumea pe care o cunoastem cu totii si intr-o lume pe care numai bolnavul o vede. Lumea din minte se suprapune peste realitate, devine insasi realitatea. Pentru un matematician stralucit, boala devine o problema care trebuie rezolvata. John Nash petrece mult timp pentru a accepta boala. Dar clipa acceptarii bolii este si clipa in care el devine castigator in lupta cu ea (vedem aici puterea fantastica a acceptarii).

Cheia vietii si a reusitei lui John Nash a fost, insa, iubirea sotiei sale, o fiinta care creste un copil mic, are un sot schizofrenic si incapabil sa mai traiasca normal, sa munceasca si chiar sa stea linistit. Caderile ei emotionale, zbuciumul, durerea, singuratatea, lupta cu soarta tragica devin posibile prin iubirea care o ajuta sa se ridice mereu si s-o ia de la capat, sa caute solutii si, intr-o zi "sclipitoare", sa-i spuna sotului sau: "Poate ca solutia problemei tale nu-i in minte. Poate ca-i aici (si-i arata inima)".

In cazul lui John Nash, dragostea femeii de langa el si acceptarea starii sale de catre un prieten de la Universitatea Princeton, care-i ofera sansa de a se intoarce la lucru, devin cheile capabile sa-i deshida drumul catre lumina. Specialist in rezolvarea de probleme, Nash rezolva cea mai grea problema a vietii sale: schizofrenia. Intr-o zi el decide sa accepte lumea din mintea sa, sa recunoasca personajele care-o bantuiau, sa le vorbeasca pentru ultima oara si sa le spuna: "Gata, de acum incolo nu mai vorbesc cu voi".

Ele au continuat sa existe, sa-l urmeze ca niste umbre, inculsiv in ziua in care a primit Premiul Nobel. Decizia lui de a nu mai reactiona, de a le accepta l-au dus pe calea izbanzii. Acest om, care credea in numere si-n logica matematica, aceasta minte stralucita, a descoprit, asa cum spune in biografia sa, ca nici o problema n-a fost mai grea decat aceea pe care i-a pus-o boala. Surpriza a fost aceea ca boala insasi l-a condus catre decoperirea unei ratiuni superioare in "iubire". Ceea ce mintea n-a reusit, a reusit iubirea. Inima i s-a dezvaluit savantului printr-o experienta uluitoare; iubirea a recuperat ratiunea, iubirea i-a recuperat existenta si i-a spus astfel ca ratiunea iubirii invinge pana si o boala fatala. Pentru iubire totul este posibil.

Poate ca ar trebui sa vedeti filmul inspirat din povestea reala a vietii lui John Nash si asta pentru a intelege ce este iubirea. Caci nu-i in iubire doar o vapaie, doar o emotie care te cheama sa faci sex. Iubirea se sacrifica, iubirea e o garantie pe termen lung, se loveste tragic si nu ramane cu rani, cat iti da curaj, cutezanta si daruire. Dupa fiecare cadere, ea te ridica mai mult, te face mai puternic si mai bun. Sotia lui Nash si dragostea ei merita Premiul Nobel (asa cum a sugerat chiar el in discursul de la premiere), merita si o mie de Oscaruri. Ar trebui sa vedem cu totii cat de puternica este dra­gos­tea, cat poate suferi, cat poate cobori in infern, cat se poate zbuciuma, pentru a iesi, apoi, din toate acestea mai frumoasa, mai puternica si mai stralucitoare decat toate mintile lumii. De aceea savantul Nash a spus "tu esti ratiunea vietii mele"; caci fara iubirea acestei femei, toata ratiunea savantului, toata mintea sa stralucita s-ar fi pierdut, poate, in propria iluzie.

×