Premiul Nobel pentru literatură acordat Chinei

Dintre toate premiile Nobel care se acordă în fiecare an pentru mai multe discipline, două sunt încărcate de conotaţii politice: cel pentru literatură şi cel pentru pace. Anul acesta Academia suedeză a decis să-i acorde mult râvnita distincţie literară (acompaniată însă şi de 925.000 de euro) scriitorul chinez Mo Yan, în vîrstă de 57 de ani. Pentru specialişti şi pentru cunoscătorii culiselor literare alegerea nu este o surpriză: acest autor făcea parte de mai mulţi ani dintre favoriţi, alături de alte nume precum japonezul Haruki Murakami, americanul Philippe Roth sau scriitoarea egipteană Nawal el Saadawi. Totuşi, puţină lume paria pe numele chinezului Mo Yan (nume care este un pseudonim, în realitate laureatul se numeşte Guan Moye). Unii comentori literari considerau că ar fi fost cazul, anul acesta, să i se decerneze premiul Nobel pentru literatură mai degrabă unei femei, eventual unei femei din lumea arabă şi musulmană în contextul marilor transformări din aceste regiuni ale lumii. Iar gurile rele spun că nu este normal ca din 1901 încoace, când a fost creat premiul Nobel pentru literatură, numărul laureaţilor femei să rămână atât de mic, adică de numai 12...

Academia suedeză a decis însă cu totul altceva şi a optat de fapt pentru o reconciliere cu China. În urmă cu 12 ani, mai precis în anul 2000, aceeaşi academie şi-a atras puternice accese de furie din partea autorităţilor de la Beijing întrucât laureatul a fost atunci un chinez dizident exilat în Franţa, Gao Xinjiang. China a considerat, în anul 2000, respectiva opţiune drept un afront, o jignire adusă literaturii chineze, acuzând Academia suedeză de practicarea unor criterii extraliterare. Anul acesta însă Cotidianul Poporului a salutat, în extaz, desemnarea lui Mo Yan, considerând că acest premiul Nobel pentru literatură este atribuit pur şi simplu Chinei, pe merit.

În ambele cazuri, adică şi în anul 2000 şi acum autorităţile chineze au avut oarecum dreptate. Toată lumea a fost surprinsă în anul 2000 de desemnarea lui Gao Xinjiang ca laureat, iar perioada care a trecut de atunci a pus în lumină şi mai bine un adevăr: omul nu avea o operă demnă de premiul Nobel iar ceea ce a scris de atunci încoace nu a modificat această percepţie. În anul 2000, Academia Suedeză a vrut, de fapt, prin alegerea unui scriitor chinez în exil, să dea un avertisment autorităţilor de la Beijing, să spună că lumea civilizată nu uită represiunea din aprilie 1989 din Piaţa Tia Nan Men şi faptul că drepturile omului nu sunt respectate în China. De data aceasta, Academia suedeză pare să transmită un alt mesaj prin alegerea unui scriitor care chiar trăieşte în China, fiind şi membru al Partidului Comunist Chinez... Peste foarte puţină vreme Partidul Comunist Chinez se va reuni în Congres şi o nouă echipă de lideri, mai tânără, va prelua cârma ţării. Există speranţa că această nouă generaţie va fi mai deschisă către valorile democraţiei occidentale, mai sensibilă la problema drepturilor omului. Iată în ce sens trebuie "lecturate” criteriile geopolitice din spatele celor estetice afişate de Academia Suedeză.

În ultimii 12 ani, China a parcurs un drum spectaculos, a devenit a doua putere economică a lumii, a organizat cu un fast uluitor Jocurile Olimpice dar şi o Expoziţie Universală... Occidentul a înţeles în acelaşi timp că nu poate nici frâna şi nici accelera destinul acestei ţări. Ea şi-a propus să devină prima putere a lumii şi evoluează în această direcţie, iar dacă va adopta într-o bună zi democraţia o va face în ritmul ei, când va considera ea că democraţia îi va servi scopului final. China este de altfel, în acest moment, în situaţia paradoxală de a celebra cu surle şi trîmbiţe un laureat al premiului Nobel pentru literatură, în persoana lui Mo Yan, şi de a menţine în închisoare un laureat al premiului Nobel pentru pace, în persoana dizidentului Liu Xiaobo...

Revenind la Mo Yan, care a scris peste 20 de romane, precum şi  mai multe volume de nuvele şi de eseuri, nimeni nu poate spune că nu ar fi un mare scriitor. El este cunoscut pe plan internaţional, în Franţa i-au fost traduse în jur de 15 cărţi, iar criticii îl compară cu William Faulkner şi cu Gabriel Garcia Marquez. Romanele sale sunt o frescă a Chinei contemporane, iar unele dintre temele abordate denotă nu numai pricepere stilistică ci şi curaj. El a îndrăznit, de exemplu, în romanele sale, să critice corupţia cadrelor comuniste sau politica copilului unic promovată de autorităţile de la Beijing. In general, Mo Yan a abordat în cărţile sale o mare varietate de subiecte: de la războiul pentru alungarea ocupantului japonez pînă la tortura în China imperială trecînd prin modul barbar în care sunt tăiaţi porcii în ţara sa. Academia suedeză îl laudă de altfel pe pe Mo Yan pentru "realismul său halucinatoriu”, precum şi pentru modul în care a a reuşit să vorbească despre lumea contemporană şi despre actualitatea din ţara sa combinînd în scrierile sale teme vechi şi situaţii noi, tradiţiile narative ale Chinei şi o continuă căutare stilistică.

Un adevărart "roman" este şi parcursul biografic al scriitorului,  reprezentativ pentru China ultimilor 50 de ani. Născut într-o familie de ţărani, el a cunoscut greutăţile şi sărăcia, a fost marcat de excesele Revoluţiei Culturale şi l-au "salvat” de fapt încorporarea în armată iar apoi intrarea în Partidul Comunist... Pentru că, aşa cum mărturiseşte el însuşi, el a învăţat să scrie şi să citească în armată... Acest detaliu merită puţină atenţie şi nu este exclus ca acest premiu Nobel pentru literatură să fie deja considerat ca un trofeu de către Armata Populară Chineză.