Premoniţia de la Praga

Pentru cehi, Summit-ul NATO din noiembrie 2002 a stârnit trei curiozităţi.

Prima: neobişnuitul dispozitiv de securitate instalat în jurul clădirii unde urmau să se întâlnească şefii de state şi guverne din ţările aliate. Cu lunetişti postaţi la vedere, pe acoperişurile din jurul sediului ales pentru reuniunea la nivel înalt. Şi forţe de ordine aliniate într-un cordon solid, cu scuturi şi bastoane la vedere.

A doua: grupurile de demonstranţi locali, cu pancarte roşii, anti-NATO. Părul grizonat, ridurile feţei şi îmbrăcămintea modestă indicau pensionari nostalgici după un regim politic impus de la Răsărit, dar apus în 1989.

A treia curiozitate o stârneau nenumăratele şi lungile coloane oficiale, cu antemergătoare, sirene şi agenţi în civil, care creau blocaje în trafic, datorită străduţelor înguste.

Delegaţia României a sosit la ambasada noastră din Praga după acelaşi tipic. Conform regulii convenite de aliaţi, reprezentanţii celor şapte state ce urmau să fie oficial invitate în NATO nu participau la momentul luării şi anunţării deciziei. Dar acesta era transmis LIVE de televiziunea cehă. În sala principală, ambasadorul Gheorghe Tinca pregătise fotolii pentru demnitarii români prezenţi la Praga. În centru se aflau preşedintele şi primul-ministru.

Ion Iliescu era relaxat, întreţinându-se amical cu Ioan Mircea Paşcu, aflat în stânga sa, ca ministru al Apărării Naţionale. La dreapta şefului statului, Adrian Năstase era încântat de anunţul previzibil. Lângă el, ponderat şi atent la dialogul preşedintelui, se afla ministrul de Externe, Mircea Geoană. Pe locuri apropiate se situau tăcuţi Ioan Talpeş, George Cristian Maior şi generalul Mihail Popescu. Împrejurul lor se postaseră cameramani, fotoreporteri, jurnalişti de la agenţii de presă şi posturi de radio.

Când s-a pronunţat numele României de secretarul general al NATO, a urmat o busculadă creată de fotoreporterii dornici să fie cât mai aproape de oficialii români. Avântul unuia dintre ei a clătinat puternic stativul pe care se afla televizorul. Dacă s-ar fi prăbuşit pe podea... Soarta a făcut însă să se audă o altă explozie. Cea de bucurie. Iar Gheorghe Tinca a adus la timp şampania pregătită special pentru momentul acesta.

Au urmat declaraţiile de presă. Într-un interviu pentru TVR 1, Iliescu remarca că, după ce a participat, tot la Praga, la semnarea actului de dizolvare a Tratatului de la Varşovia, în iunie 1991, acum asista la Summit-ul care consacra primirea ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică. La câţiva paşi distanţă, în picioare, la un telefon cu fir, Adrian Năstase vorbea în direct la Radio România. Lângă o fereastră, Ioan Mircea Paşcu răspundea întrebărilor celor de la BBC.

Iar George Cristian Maior, cu o inspiraţie de zile mari, lansa sintagma memorabilă - schimbarea identităţii strategice a României. Generalul Popescu a punctat senin:
- I-am văzut pe toţi militarii noştri acolo unde au primit misiuni - în Bosnia-Herţegovina, Kosovo şi Afganistan.
Ştiu că nu au complexe faţă de militarii din NATO, cu care acţionează. Le urez să se comporte foarte bine ca aliaţi.

Adrian Năstase l-a completat: - Armata a avut rolul determinant. Până la urmă, nu discutăm despre intrarea într-o formaţie muzicală sau despre un club economic, ci despre o alianţă militară. Şi atuurile noastre cele mai importante, pe care le-am şi testat, de altfel, în Afganistan, au fost cele militare. Ceilalţi au fost, poate, mai buni decât noi în domeniul seminariilor de securitate. Dar noi am dovedit că avem o forţă militară reală.

Generalul Popescu şi-a aprins o ţigară, a privit cu ochii săi albaştri sala plină de oficiali, diplomaţi şi jurnalişti, apoi a spus încet, ca pentru sine: - Greul va începe când vom avea eroi...

NOTA BENE: Ironia sorţii face ca după şapte ani, la adunarea solemnă a Parlamentului dedicată şi aniversării intrării noastre în NATO, nici un militar nu a fost invitat
să adreseze câteva cuvinte naţiunii! "Dulce ca mierea este glonţul patriei..."