Presa, sub semnul reasezarii

Consideratiile lui Ion Cristoiu la volumul "Panorama presei romanesti contemporane", de Ion Hagiu, in curs de aparitie.

1. Betia cliseelor din 1990

Norocul ajuta pe cei indrazneti. Vechiul adagio poate fi pus motto la volumul Panorama presei romanesti contemporane. Articole-program de ziare si reviste (22 decembrie 1989-decembrie 2005), iscalit de profesorul Ion Hangiu.

Profesorul Ion Hangiu e un batran lup de mare al expeditiilor in trecutul presei romanesti. In 1968, domnia sa tiparea antologia in doua volume, Presa literara romaneasca. Articole-program de ziare si reviste (1789-1948). Un deceniu mai tarziu, bibliotecile se imbogateau cu o noua lucrare monumentala: Dictionarul presei literare romanesti. Autor: Ion Hangiu.

Asa cum, nu fara mandrie, marturiseste in Prefata, Ion Hangiu are o experienta de peste o jumatate de veac in explorarea si exploatarea ziarelor si revistelor romanesti.

Insufletit si de fagaduiala mea ca voi gasi un sponsor generos, Ion Hangiu s-a apucat de lucru la Panorama presei romanesti contemporane. N-am habar daca pe parcursul trudei sisifice si-a trecut faptele si trairile intr-un jurnal intim. Ca om care stie ce inseamna munca de biblioteca, intuiesc cam ce s-a intamplat cu domnia sa. Sunt sigur ca la inceput noul proiect i se va fi parut floare la ureche fata de proiectele anterioare. Antologia din 1968 acoperea peste 150 de ani de aparitii de ziare si reviste. Pentru Panorama presei romanesti contemporane trebuia sa parcurga doar 15 ani de ziare si reviste. In plus, Antologia din 1968 viza publicatii din trecutul departat al presei. Panorama avea drept obiect publicatii din trecutul imediat si din prezent.

Presa de pana la 30 decembrie 1947 il obisnuise pe autor cu programe bine delimitate, dezvaluite, de regula, printr-un text tiparit in primul numar al publicatiei, pe pagina intai. Ulterior, desigur, programul anuntat cu atata pompa nu era respectat, presa dand curs pamantenei deosebiri dintre fagaduieli si realitate. Cu toate acestea, se putea vorbi de un program fie si doar enuntiativ. In cazul foilor literar-artistice, programul dadea curs ambitiilor de existenta separata ale unei grupari literar-artistice. La tipariturile social-politice, in program se regaseau tezele si idealurile unei asezari politice. Daca publicatia se voia independenta, articolul programatic expunea directiile de actiune asumate de proprietar sau de director: echidistanta fata de combatantii politici, punerea in slujba cititorului, pozitia fata de democratie etc.

Publicatiile de dupa decembrie 1989 nu sufera de o absenta a articolelor programatice. Dimpotriva, mai ales in cazul celor imediat postdecembriste, nevoia de a afisa programul e mai mult decat evidenta. La fostele cotidiene, transformate peste noapte in independente, noua conducere (care e uneori tot cea anterioara, dar nitel machiata democratic) nu-si gaseste linistea pana nu explica lumii ce a facut pana acum si, mai ales, ce are de gand sa faca. Gazetele nou-infiintate sunt greu incercate de nevoia unei justificari a aparitiei: de ce un astfel de titlu, cine suntem noi si ce vrem, prin ce suntem mai breji decat altii.

Dupa ce le-a parcurs, Ion Hangiu va fi realizat ca nu e vorba de articole programatice in adevaratul sens al cuvantului. Textele cu astfel de pretentii sunt izbitor de asemanatoare prin repetarea la infinit a catorva clisee care, de altfel, sunt ale intregului moment imediat postdecembrist: denuntarea perioadei anterioare in termeni lesne de identificat cu demagogia de tip Catavencu: dictatura odioasa, regim criminal, cuplu sinistru, frig, foame. Categorica expresie a imbecilitatii din oportunism numele lui Ceausescu, numele Partidului Comunist Roman sunt scrise cu litere mici. Inovatorii gaselnitei voiau sa dovedeasca prin asta cat de tare urau ei (evident, acum!) regimul Ceausescu!

Salutarea entuziasta a noilor vremuri, de care nimeni nu se indoieste ca vor pogori Raiul pe Pamantul Patriei.

Cantarea desantata, cu vadite imprumuturi din arsenalul Marii Revolutii din Octombrie, a ceea ce se credea in 1990 ca a fost Revolutia din decembrie 1989.

Interminabila tanguiala despre oprimarea presei in anii anteriori. La publicatiile foste, devenite independente, jelirea capata note accentuat personale. Articolul programatic dezvaluie, chiar si cand apare intr-o publicatie agresiv ceausista, cum si cat au suferit redactorii, dar mai ales sefii, sub dictatura.

Angajamentul solemn de a face, in fine, o presa adevarata, pusa in slujba poporului s.a.m.d., s.a.m.d.
(Din eseul introductiv la volumul "Panorama presei romanesti contemporane. Articole-program de ziare si reviste (22 decembrie 1989-decembrie 2005)" de Ion Hangiu, in curs de aparitie la Editura "Historia")

BARFE

Spatiul locativ la Mihail Bulgakov Chiar c-ar merita un eseu cu tema Problema spatiului locativ in opera lui Mihail Bulgakov. Ma hotarasc pentru un asemenea eseu sau poate studiu, sau poate chiar tratat, randurile de inceput ale schitei Problema locuintelor din grupajul Moscova anilor 20. Dupa un motto din Barbierul din Sevilla, mai mult decat semnificativ, "Hei, doresc un apartament!", Bulgakov scrie urmatoarele: "Sa ne intelegem o data pentru totdeauna: locuinta reprezinta piatra de temelie a existentei umane". Chestiunea locuintei e nu doar reala, ci si dramatica in Moscova din anii 1920-1922. Ca orice problema care se respecta - si o cercetare serioasa trebuie sa tina cont de asta - , cea a spatiului locativ in opera lui Bulgakov are mai multe aspecte: a) cautarea, descoperirea si obtinerea unei locuinte; b) pastrarea unei locuinte detinute deja (ca proprietar) cu varianta, rezistenta la asalturile celor de la spatiul locativ de a te pricopsi cu o lista de chiriasi; c) supravietuirea in conditiile apartamentelor in comun. Nu stiu daca voi reusi sa scriu si un eseu despre spatiul locativ la Bulgakov. Esenta acestui viitor eseu (ce nu va fi terminat niciodata) o pot insa dezvalui. Incurcaturi, dificultati cu spatiul locativ vor fi avut mii de moscoviti, dupa lovitura de stat bolsevica. Daca n-ar fi fost Mihail Bulgakov printre acesti cetateni, n-am fi avut paginile antologice de satira fantastica, in care necazurile cu locuinta iau proportii halucinante. Ce s-ar fi intamplat daca genialul satiric rus ar fi avut o locuinta confortabila? Am fi fost lipsiti de numeroase pagini incantatoare. Concluzie posibila: nu-i rau ca, din cand in cand, geniul sa se loveasca de dificultatile vietii cotidiene!

LUMEA PRIN CARE TREC

Succesiunea capitalurilor Dupa primul razboi mondial, noteaza Henry Bogdan in "Histoire des pays de l’Est", Editura Perrin, Paris, 1992, tesatura economica faurita in timpul Imperiului Austro-ungar se destrama iremediabil. "Noile frontiere, indeosebi cele care separau statele ivite din dezmembrarea Austro-Ungariei, au separat regiuni ale caror economii si resurse erau complementare". Momentul e rapid exploatat din punct de vedere economic: "Aceste situatii au fost utilizate in chip abil de Marile Puteri, care au profitat pentru a investi masiv in tarile Europei centrale si orientale si pentru a-si asigura, prin capitalurile lor, controlul resurselor subsolului: capitaluri franceze si engleze in Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia, capitaluri germane, austriece si engleze in Polonia, capitaluri germane si engleze in Ungaria". Henry Bogdan e un nostalgic al Imperiului Austro-Ungar. Totusi observatia sa despre succesiunea de capitaluri straine in tarile Europei Centrale si de Est merita atentie. Nu numai pentru ca si dupa al doilea razboi mondial locul capitalului german l-a luat cel sovietic, dar si pentru ca fenomenul se va repeta si dupa destramarea CAER. Rusii au tesut intre statele din Est legaturi economice indisolubile. Prabusirea Imperiului sovietic le-a rupt si in spatiul economic astfel disponibil a patruns capitalul occidental. Cu ce scop?

SECOLUL XX

23 OCTOMBRIE, 1954. Reprezentantii celor patru mari puteri occidentale decid la Paris soarta Germaniei Federale.