Presaganda

O cunoştinţă mi-a spus că a încercat recent să aibă un dialog cu câţiva jurnalişti, în cadrul unei dezbateri, şi i-a fost imposibil. Avea impresia că-i lipsesc interlocutorii. Întrebările care i se puneau erau puerile şi generaliste, vădind că ziariştii nu cunosc domeniul, deşi veniseră acolo în calitate de jurnalişti specializaţi.

Tot anul acesta o organizaţie profesională s-a plâns la o conferinţă care încerca să desluşească încontro se îndreaptă presa că ideile transmise nu sunt transpuse corect de ziarişti deoarece nu sunt înţelese. Ocazie pe care n-am scăpat-o ca să le reamintesc reprezentanţilor organizaţiei că i-am avertizat în urmă cu 3 ani că exact asta li se va întâmpla dacă mediul economic nu se opune intenţiei politicienilor de a rarefia presa. În fine, cadrul de discuţie la care participam era unul oficial, aşa că nu mi-am permis să fredonez cântecul: Ce bine-mi pare c-aţi luat ţeapă!
Ca să fie limpede depre ceea ce vorbim, în momentul în care dezbaterea de idei nu doar că nu-i încurajată, ci e inhibată, singurele voci ce se mai aud sunt cele ale propagandiştilor. Şi, spre deosebire de presă, la care aderă toată lumea, responsabilii cu spălarea pe creier reuşesc să se adreseze doar celor care vor să-i audă. Iar ceea ce-i deranjează pe cei care încearcă să lanseze o dezbatere şi constată că n-au interlocutori nu e, de fapt, lipsa presei, ci costul propagandei. Aceasta e scumpă fiindcă lipseşte încrederea. Adică, după ce sunt băgaţi nişte bani, se observă că nimeni nu reia ideile puse pe piaţă de propagandişti. Lumea vehiculează tot ceea ce produce presa drastic rărită.

Intenţia clară a politicienilor a fost ca printre lucrurile ce le-au încăput pe mână şi le-au stricat, să-i vină de hac şi presei. Elitele politico-economice dominante şi-au dat seama că cel mai eficient e să se transforme ele însele în agenţi de propagandă. De ce să ne mai folosim de ziarişti venali pentru a ne transmite mesajele? Cum sunt tot mai puţini cei care au caracterul şi competenţa de a ne demonta discursul, cel mai bine e să ne apucăm să scriem chiar noi, cei aflaţi în poziţii de influenţă. Să ne adresăm direct maselor. Propagandă directă, fără intermediari. Atunci când singura voce care se mai face auzită e a noastră, românii vor fi obligaţi să ne creadă. Pentru că vor avea în continuare nevoie de o mână care să-i îndrume prin haosul zilnic. Din păcate însă ei au observat curând că propaganda este extrem de scumpă, fiindcă n-are legătură cu realitatea. Deh, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg...

Ca să conchid, propaganda un produs (prost) prefabricat în laboratoarele de comunicare ale elitelor politico-economice a încercat să ia locul presei. Iar ziariştii, împinşi de foame, au migrat în masă în PR, până s-a ajuns în situaţia de a avea mai mulţi PR-işti decât jurnalişti şi mai multe drepturi la replică decât articole. Dar elitele ar trebui să ştie că presa liberă nu e doar instrument de informare, ci şi o supapă de descărcare paşnică a tensiunilor şi frustrărilor sociale. Şi când supapa dispare, V-ul pe care îl vor face cu degetele oamenii ieşiţi în stradă va fi nu de la Victorie, ci de la Vendetta.