Preşedintele jucător nu poate fi arbitru

Avem astfel o altă semnificaţie majoră a momentului de la Cotroceni: divorţul dintre Traian Băsescu şi ONG-uri.

Cel care a impus Guvernului şi Parlamentului această incredibilă răsturnare a normalului democratic în adoptarea Co­du­ri­lor a fost Traian Băsescu. La 17 februarie 2009, domnia-sa a convocat la Cotroceni factorii responsabili de Coduri şi, în cel mai pur stil ceauşist, a impus ca până la 15 mai 2009 cele patru Coduri să fie adoptate de Guvern, dezbătute de Parlament şi votate de cele două Camere. La 26 februa­rie 2009, după ce Guvernul se executase (asemenea Guvernului Dăscălescu la or­di­ne­le lui Nicolae Ceauşescu), Traian Bă­ses­cu a proclamat ca la 15 mai 2009 Codurile să fie adoptate prin asumarea răspunde­rii, astfel încât până la 20 mai 2009 România să aibă patru noi Coduri. Pentru acest iureş incredibil, unic în istoria lumii civilizate, Traian Băsescu a invocat exigenţele Uniunii Europene. Dincolo de faptul că Uniunea Europeană a dezminţit ulterior că ar fi impus o astfel de cerinţă, rămâne adevărul că, o dată cu venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, s-a renunţat la un Cod Penal care trecuse deja prin toate procedurile. Dacă - şi pe drept cuvânt - Uniunea Europeană ne-a reproşat că n-avem măcar un Cod Penal nou, vinova­tul principal rămâne Traian Băsescu.

Coaliţia Opriţi Codurile! şi-a propus însă un obiect mult mai radical decât cel de a impune o dezbatere parlamentară serioasă. Cele 20 de organizaţii au cerut blocarea oricărei dezbateri parlamentare (şi acelea normale) pentru ca proiectele celor patru Coduri să beneficieze înainte de a fi adoptate de Guvern de o dezbatere publică amplă. După ce a atacat Guvernul pentru graba şi lipsa de transparenţă, Coaliţia s-a adresat preşedintelui Traian Băsescu pentru a media conflictul dintre Coaliţie şi Guvern. Într-adevăr, potrivit articolului 80, alineatul 1 din Constituţie:

"Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna func­ţio­nare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate". În cazul Codurilor, între cele 22 de ONG-uri, reprezentând societatea civilă, şi Guvern, şi Parlament, reprezentând statul, s-a ivit un conflict. Într-un asemenea caz, preşedintele poate şi trebuie să joace rolul de mediator. Teoretic, Coaliţia a fot îndreptăţită în gestul de a se adresa preşedintelui României. Practic, gestul ei rămâne absurd. Aşa cum s-a văzut mai sus, cel care a impus Guvernului şi Parlamentului heirupismul dictatorial în adoptarea celor patru Coduri a fost chiar preşedintele Traian Băsescu. Din acest punct de vedere, Adrian Năstase a avut dreptate sesizând, pe blogul său, că medierea trebuia făcută între Traian Băsescu şi Traian Băsescu. Se degajă astfel o primă semnificaţie majoră a momentului de la 22 aprilie 2009. El a dezvăluit mai mult decât alte momente catastrofa reprezentată de părăsirea de către Traian Băsescu a rolului constituţional de arbitru, pentru a-şi impune, sub sintagma preşedinte-judecător, pe cel de Nicolae Ceauşescu al regimului PD-L-PSD. Membrii Coaliţiei s-au dus exact la cine nu trebuia: la cel care ordonase heirupismul cu trecerea Codurilor. N-au ştiut acest lucru cei prezenţi la întâlnirea cu Traian Băsescu? Fireşte că au ştiut. De altfel, acţiunea lor s-a dezvăluit de la un capăt la altul pur electorală. Au venit la Cotroceni în tricouri pe care scria Codul de la cap se împute, au refuzat ostentativ să-i dea pre­şedintelui vreun document. La rându-i, Traian Băsescu, după trecerea iritării de moment, a manevrat în aşa fel încât să micşoreze impactul electoral. Le-a cerut participanţilor amendamentele la Coduri, făgăduindu-le că, dacă au amendamente, le vor putea depune într-un anumit termen. Numai că membrii Coaliţiei veni­seră pentru altceva decât pentru solici­tarea de timp mai lung pentru amendamente.  Veniseră să ceară blocarea procesului de adoptare în Parlament. Cum n-au sesizat manevra preşedintelui, au plecat fără să afirme clar de ce veniseră. Avem astfel o altă semnificaţie majoră a momentului de la Cotroceni: divorţul dintre Traian Băsescu şi ONG-uri. Din punctul nostru de vedere, acţiunea electorală a societăţii civile e criticabilă. Mult timp, aceleaşi ONG-uri au făcut campanie electorală în favoarea lui Traian Băsescu. Acum au purces la o campanie electorală împotriva lui Traian Băsescu. Pro sau contra, tot campanie electorală se numeşte. Altfel spus, tot abatere de la statutul de neutralitate politică a ONG-urilor.  Ca analişti însă, nu putem să nu remarcăm divorţul dintre Traian Băsescu şi societatea civilă. Cu efecte ce se vor vedea, probabil, la scrutinul prezidenţial.