Preţul fotbalului nu mai are detenta risipei

Licitarea drepturilor de televizare întărâtă ratingul mai ceva decât fotbalul dezosat cu care ne persecută cotonoagele din liga lui Mitică. Du­mi­tru Dragomir şi manufacturierii din dotarea sa cooperatistă pre­gă­ti­se­ră aşternutul unui mare succes de casă. Caietele de sarcini şi tot atâtea opţiuni câte luni ar număra o naştere la termen abia aşteptau banii ăia foarte mulţi veniţi dinspre televizi­uni. Obrăznicia preţurilor de pornire nu tulbura de nici un fel aşteptarea lacomă a organizatorilor strigării. Optimismul tarabagiilor avea suport în reuşita licitaţiei precedente. Numai că, între timp, raportul dintre cerere şi ofertă s-a mai schimbat, interesele sunt de altă natură şi, în plus, cum­pă­ră­torii au mai căpătat ceva experienţă în moderarea preţurilor. Aşa se face că şase din cele nouă opţiuni au ră­mas nemăritate şi nici preţul mărfii deja vândute n-a mai avut detenta risipei. Iar diferenţa dintre previziunile de piaţă ale ligiştilor şi încasările concrete ale primei strigări a fost completată cu o consistentă doză de to­xină botulinică, toxină destinată maestrului de ceremonii care este unicul şi indivizibilul Mitică. Lovitura televiziunilor a fost re­sim­ţită puternic în plexul financiar al clubu­ri­lor. Patronii acestora au re­ac­ţionat instinctiv în primă in­stan­ţă, atacurile lor vizându-l direct pe Du­­mitru Dra­go­mir, preşedintele LPF. Producţiile folclorice au acompaniat frenetic evenimentul, înfiri­pân­du-se povestea unei complicităţi în­tre preşedintele ligii şi televiziuni. A fost avansată ideea conform căreia preşedintele ligii ar fi recuperat în interes perso­nal ceva din pierdearea clu­burilor. Şi
s-a mai spus că această manevră va atrage după sine, în sfâr­şit, debarca­rea lui Dumitru Dragomir din fruntea LPF. Nu mă raliez acestor poveşti şi nici nu îndrăznesc să cred că avem un fotbal capabil să sca­pe de Dumitru Dragomir. De fapt şi pa­tronii care iniţial s-au repezit în pre­şedintele ligii au realizat că un con­flict intern i-ar face acum şi mai vul­nerabili în faţa televiziunilor. De ace­ea s-au repliat în regim de urgenţă şi încearcă să pună la cale, într-o ma­ni­eră care i-a consacrat, manevrele de re­cuperare a pagubei. Din arsenalul lor, expus public, din pură prostie sau nesimţită sfidare, nu lipsesc şantajul, mânăriile ordinare sau chiar ilegalităţile fla­gran­te. Iar când este vor­ba despre astfel de angajamente, sau doar atunci când este vorba des­pre astfel de angajamente, am în­cre­de­re că respectivii devin nişte oameni de cu­vânt. Pronosticurile privind rezultatul conflictului dintre LPF şi televiziuni nu mă pasionează. De aceea nu mă aven­turez în supoziţii. Aştept verdictul final în atâta linişte câtă consider pe proprie răspundere că merit. Pentru a mă petrece cu evenimentul prefer distracţia. Garizii din fotbal consideră că vor forţa mâna tele­vi­zi­u­ni­lor printr-o grevă a apariţiilor pe sti­clă. Gheorghe Chivorchian a vorbit astfel în numele patronului său, Ma­ri­an Iancu. Gigi Becali este suficient de patronal pentru a vorbi în nu­­me propriu. Ei bine, de această da­tă nu mai cred că nominalizaţii sunt niş­te oameni de cuvânt. Păi aceste Biance şi Drăguşance ale fotbalului sunt de­pen­dente de sticlă. Televi­zo­rul e viaţa lor. Televizorul a păcă­tuit inventându-i în viaţa publică. Dra­gomir afirma că nu e prost şi nici nu mai doar­me prin Gara de Nord. Omul trăieşte în adevărurile sale du­pă cum îi e pla­cul. Dar când afirmă că va vinde chiar şi fotbalul din emisiunile informative dă cu aspicu-n fasole. Păi unde nu e lege e mai răcoa­re ca-n Gara de Nord. Şi dacă-i deş­tept în ca­pul lui, domnul cu pricina ar trebui să ştie că sponsorii pe care-i mai păcăleşte fotbalul vor închide şi ei robinetul dacă nu vor mai fi afişaţi pe la televizor. Nego­cierea rezona­bilă rămâne singura soluţie a conflictului fotbal – televi­ziuni. Iar dacă re­zo­­nabilitatea nu va reuşi să poto­leas­că pornirile forţoase, fotbalul va pă­gu­bi infinit mai mult decât tele­vi­zi­u­ni­­le.