Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Licitarea drepturilor de televizare întărâtă ratingul mai ceva decât fotbalul dezosat cu care ne persecută cotonoagele din liga lui Mitică. Dumitru Dragomir şi manufacturierii din dotarea sa cooperatistă pregătiseră aşternutul unui mare succes de casă. Caietele de sarcini şi tot atâtea opţiuni câte luni ar număra o naştere la termen abia aşteptau banii ăia foarte mulţi veniţi dinspre televiziuni. Obrăznicia preţurilor de pornire nu tulbura de nici un fel aşteptarea lacomă a organizatorilor strigării. Optimismul tarabagiilor avea suport în reuşita licitaţiei precedente. Numai că, între timp, raportul dintre cerere şi ofertă s-a mai schimbat, interesele sunt de altă natură şi, în plus, cumpărătorii au mai căpătat ceva experienţă în moderarea preţurilor. Aşa se face că şase din cele nouă opţiuni au rămas nemăritate şi nici preţul mărfii deja vândute n-a mai avut detenta risipei. Iar diferenţa dintre previziunile de piaţă ale ligiştilor şi încasările concrete ale primei strigări a fost completată cu o consistentă doză de toxină botulinică, toxină destinată maestrului de ceremonii care este unicul şi indivizibilul Mitică. Lovitura televiziunilor a fost resimţită puternic în plexul financiar al cluburilor. Patronii acestora au reacţionat instinctiv în primă instanţă, atacurile lor vizându-l direct pe Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. Producţiile folclorice au acompaniat frenetic evenimentul, înfiripându-se povestea unei complicităţi între preşedintele ligii şi televiziuni. A fost avansată ideea conform căreia preşedintele ligii ar fi recuperat în interes personal ceva din pierdearea cluburilor. Şi
s-a mai spus că această manevră va atrage după sine, în sfârşit, debarcarea lui Dumitru Dragomir din fruntea LPF. Nu mă raliez acestor poveşti şi nici nu îndrăznesc să cred că avem un fotbal capabil să scape de Dumitru Dragomir. De fapt şi patronii care iniţial s-au repezit în preşedintele ligii au realizat că un conflict intern i-ar face acum şi mai vulnerabili în faţa televiziunilor. De aceea s-au repliat în regim de urgenţă şi încearcă să pună la cale, într-o manieră care i-a consacrat, manevrele de recuperare a pagubei. Din arsenalul lor, expus public, din pură prostie sau nesimţită sfidare, nu lipsesc şantajul, mânăriile ordinare sau chiar ilegalităţile flagrante. Iar când este vorba despre astfel de angajamente, sau doar atunci când este vorba despre astfel de angajamente, am încredere că respectivii devin nişte oameni de cuvânt. Pronosticurile privind rezultatul conflictului dintre LPF şi televiziuni nu mă pasionează. De aceea nu mă aventurez în supoziţii. Aştept verdictul final în atâta linişte câtă consider pe proprie răspundere că merit. Pentru a mă petrece cu evenimentul prefer distracţia. Garizii din fotbal consideră că vor forţa mâna televiziunilor printr-o grevă a apariţiilor pe sticlă. Gheorghe Chivorchian a vorbit astfel în numele patronului său, Marian Iancu. Gigi Becali este suficient de patronal pentru a vorbi în nume propriu. Ei bine, de această dată nu mai cred că nominalizaţii sunt nişte oameni de cuvânt. Păi aceste Biance şi Drăguşance ale fotbalului sunt dependente de sticlă. Televizorul e viaţa lor. Televizorul a păcătuit inventându-i în viaţa publică. Dragomir afirma că nu e prost şi nici nu mai doarme prin Gara de Nord. Omul trăieşte în adevărurile sale după cum îi e placul. Dar când afirmă că va vinde chiar şi fotbalul din emisiunile informative dă cu aspicu-n fasole. Păi unde nu e lege e mai răcoare ca-n Gara de Nord. Şi dacă-i deştept în capul lui, domnul cu pricina ar trebui să ştie că sponsorii pe care-i mai păcăleşte fotbalul vor închide şi ei robinetul dacă nu vor mai fi afişaţi pe la televizor. Negocierea rezonabilă rămâne singura soluţie a conflictului fotbal – televiziuni. Iar dacă rezonabilitatea nu va reuşi să potolească pornirile forţoase, fotbalul va păgubi infinit mai mult decât televiziunile.
