Prieteni şi duşmani

Prietenii si dusmanii sunt nelipsiti din viata oricarui om, dar asta ar pu­tea fi o poveste cu un sens profund fie ca vorbim despre prieteni sau despre dus­mani. Ceea ce obisnuim mai putin sa observam si sa intelegem este faptul simplu ca prietenul si dusmanul sunt precum oglinzile (desi noi ii ve­dem momentan in afara noastra): unul ne arata aspectul nostru de lu­mi­na, celalalt ne arata aspectul nostru intunecat. Luminile si umbrele laun­trice, tot ce-i mai bun si tot ce-i mai rau in noi apar in realitatea experientei de zi cu zi sub forma prietenului si a dusmanului. Exista ne­nu­ma­ra­te alte fatete ale Eului launtric ce sunt reflectate catre noi prin alti oa­meni din anturajul nostru. Daca acceptam ideea ca tot ce-i in launtru este si in afara, tot ce ne emotioneaza ne place, ne displace, ne lasa indife­renti, toate credintele si convingerile in­terioare se intrupeaza in realitate prin oamenii si lucrurile care compun mediul de viata al fiecaruia, ac­ceptam ca prietenii si dusmanii sunt intrupari ale unor aspecte ale Eului nostru.

Initiatii spun ca "cel mai mare dus­man al omului este el insusi", dar se poate spune ca si cel mai bun prie­ten al omului este el insusi. Daca in su­flet si in minte ai un prieten, el va fi oglindit intr-o zi prin cineva pe care il poti recunoaste ca pe un prieten ex­traordinar in viata de zi cu zi. Daca ai un dusman puternic si tenace, atunci ai nevoie sa-ti atintesti privirea – in sensul de atentie aici – catre interiorul tau, sa observi emotiile, trairile, sen­timentele, gandurile prin care-ti de­finesti dusmanul, caci ele nu sunt alt­ceva decat perceptii prin care l-ai atras pe cel care te ataca din lume. Dus­manii nu sunt un dat, nici nu re­pre­zinta o forta de care nu putem sca­pa. Dusmanii nu apar din intamplare in vietile noastre, iar pentru unii, sentimentul de dusmanie este pur mental, pur interior.

Ei isi ima­gineaza ca au un dusman, isi ima­gineaza ca exista cineva care le-a fa­cut rau, proiecteaza aceste imaginatii asu­pra unui om anume, dar omul ace­la nu a avut vreodata a face cu raul imaginat de celalalt. In acest caz, proiectia este si mai clara, iar persoa­na are nevoie de o reconciliere cu sine si de o investigare atenta a propriei constiinte, caci inexistenta dus­ma­nului in plan fizic este simptomul evi­d­ent al existentei dusmanului in min­tea care se gandeste la el. Noi nu pu­tem avea un dusman afara pana cand nu l-am creat in trairile noastre. Iar daca l-am creat nu se intampla pentru ca viata-i cruda si rea, nu se in­tampla pentru ca noi sa ne angajam intr-un razboi inutil cu dusmanul, nu se intampla pentru ca avem ghinion, nici pentru ca invidia, rautatea, ranchiuna, ura sau alte trairi nedorite si-au pus in gand sa ne spulbere ca fiinte umane, cat pentru ca "avem nevoie sa devenim constienti de ceva ce este, inca, inconstient in noi" (ghi­li­melele de aici vor sa atraga atentia asupra necesitatii de a intelege ca, in clipa in care lucrurile inconstiente devin constiente si sunt corectate, dusmanul dispare din noi ca si din experienta fizica).

Daca prietenii ne fac constienti de ceea ce-i bun, frumos si placut in structura noastra psihologica, daca prie­tenii sunt oglinzi ale frumusetii su­fletului nostru, ale tolerantei, blandetii, acceptarii, generozitatii, ale capacitatii de sacrificiu, de iubire ne­conditionata si de intelegere, dus­ma­nii sunt oglinzi ale urateniei iz­vo­rate din inconstienta. Nu-i vorba de­spre o uratenie mentala data, nu suntem asa cum ne arata dusmanul, cat am crezut, am fost convinsi uneori ca raul si uratul, invidia si ura sau in­toleranta si tot ce vedem dezgustator la celalalt au existenta in ele insele. Dusmanul si tot ce reprezinta el ca emotie, sentiment, gand si fapta este imaginea convingerilor noastre despre existenta raului. De fapt, raul pe care-l reprezinta un dusman nu-i alt­ceva decat convingerea ca raul nu are rost pe lume, desi el nu-i altceva decat un slujitor al propriei constiinte.

De indata ce acceptam ca dusmanul de afara e-n noi, ca sensul lui este ace­la de a ne arata doar ca suntem in­constienti cu privire la anumite aspecte din interiorul nostru, el se do­vedeste a fi "necesar", cum spunea Dalai Lama, iar noi intelegem ca tot ce se manifesta in viata noastra este "ne­cesar", intrucat totul slujeste cons­tiinta si viata noastra. Uneori, dus­ma­nul ne stimuleaza creativitatea, in­teligenta, iscusinta, maiestria, sensi­bi­litatea si capacitatile ce erau latente in noi. Nimic, absolut nimic din ce se intampla pe lume, nici prietenii, nici dusmanii, nici binele, nici raul nu sunt roade al intamplarii, cat ex­pre­sii ale inteligentei vietii, care ne aju­ta sa fim constienti de noi insine.