Prietenia cu avansare in grad

Am lucrat multi ani in aceeasi redactie cu un barbat cultivat, demn, cu o replica inteligenta, cu toate virtutile unui camarad bun, de drum lung, insa as minti dac-as spune c-am fost si prieteni.

Am fost colegi, nu cred ca ne putem reprosa nimic unul altuia, dar dupa ce n-am mai fost vecini de birou nu ne-am mai sunat, nici macar din buna crestere, si nu ne-am mai vorbit, nici cand ne-am intalnit intamplator pe la sindrofii profesionale. Ne-am salutat si atat. Chiar si amintirea lui ma stanjenea. Tot staruind sa inteleg de ce am ajuns la concluzia ca, atunci cand nu poti lega o prietenie, frustrarea, amintirea acestei neputinte sporesc cu timpul, in loc sa se diminueze. Daca esti respins de o femeie, ai si varianta vinovatiei ei. Ceva n-a mers intre tine si ea, totusi esecul e suportabil, intrucat e in firea lucrurilor ca intre un barbat si o femeie ceva sa nu mearga. Natura a gasit o solutie. Uiti curand cat de suparat ai fost. Cum trebuie oare privita situatia in care intrevezi prietenia aceea de-o viata, calma si fructuoasa si, fara o cauza anume, asteptarea nu a facut totusi scurtcircuit? Daca barbatii au puterea sa-si povesteasca iubirile esuate, despre prieteniile care nu s-au stabilizat in nici un chip nu se vorbeste. Poate si pentru ca, in vremurile noastre, cele mai multe din treburile care se rezolvau candva cu prietenia, cu acel gen de intovarasire spirituala avand doar un contract de incredere in alb, se rezolva cu telefonul, cu contul in banca sau apeland la institutii specializate. Cazul celui care si-a dat viata ca s-o salveze, din ratiuni de onoare masculina, pe a unui prieten nu mai e credibil. Viata ti-o salveaza doctorii. Prietenii numai iti recomanda doctorii cei mai buni. Relatia prospera de afacere cu un cunoscut nu e prietenie. Unii forteaza prietenia prin inrudiri in afara celor de sange: nasiri, incumnatiri, botezuri. Stiu ei ce stiu, facand asta, insa controlul continuu al apropierii, daca iti da siguranta relatiei, nu-ti garanteaza si stabilitatea afectiva. Tot omul are o definitie a prieteniei, pornind de la un "Hai noroc si sa traim!", rostit cand ciocneste halba de bere la crasma cu "pretenii", si incheind cu fratia de cruce practicata cu briceagul in puscarie. Ideea ar fi ca totul e nesigur pe lume, cu exceptia cuvantului prietenului X, care cand iti zice "Nici o problema, se face!" inseamna ca poti dormi linistit.

Au trecut, de la acei ani, in care am ratat, din cauza ca n-am talent la amicitii, cea mai mare sansa de imprietenire, cateva decenii, iar intr-o dupa-amiaza m-am gasit fata-n fata cu el, cu colegul de odinioara, in aer plutind iminenta unei explicatii. Ei bine, am avut-o. Fostul meu coleg era ofiter SIE acoperit, iar misiunea nu-i permitea atunci alte punti afective, pe langa cele strict profesionale. Pe ofiterul, care lucra in continuare la "organe", il mana nevoia democrata de a ma asigura - banuind ca probabil ii mirosisem rostul - de integritatea sa: nu-mi facuse niciodata nici un rau. Totusi, m-am simtit oribil, ca si cand as fi aflat ca femeia de care ma indragostisem pentru prima si ultima oara mortal, fara speranta, la varsta de douazeci de ani, era de fapt un barbat cu fusta.