x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Primăvara de după jaluzele!"

0
Autor: Vasile Seicaru 28 Mar 2010 - 00:00
Christian Silva/Jurnalul Naţional


 (şi câteva versuri de A. Păunescu)    
Ciclul anotimpurilor e ca şi cel al răspunderii. Pe mine mă priveşte doar cel de-al doilea. Pe alţii, nici măcar atât. Astăzi aş putea să-ţi spun că te iubesc mai puţin, după cât chef de viaţă am.

Te obişnuisei cu mine să-ţi spun la începutul fiecărui anotimp că tocmai pe cel care venea îl prefer. Te minţeam şi o făceam cu neruşinare. Minciuni nevinovate, cuvinte plecate prea uşor, mult prea uşor. Printre jaluzele, soarele promite mai mult. Cel puţin azi. Nu mă mai aşteptam la căldura venită de sus, nu mă mai aşteptam la mai multă lumină, la senin şi la absenţa ploii, decât poate peste câteva săptămâni, drept să-ţi spun. La televizor ăştia spun că primăvara vine spre noi grăbită, cu gând să nu mai plece prea uşor. Nu ştiu de ce, dar parcă nu-mi mai vine să cred. Eu o văd ca pe o femeie obişnuită, care a primit un job nou şi vrea să se ţină de el. Meseria e aceeaşi, ea schimbă de azi doar locul. Îşi face treaba, fără nimic spectaculos, nici urmă de provocare, doar rutină, poate speranţe noi, poate un dram de îndrăzneală în plus. Hai că nu mă poţi acuza de nimic. Aşa o văd eu anul ăsta.

PRIETENUL DIN UMBRĂ
Primăvara asta s-a lăsat atât de aşteptată, încât sosirea ei mi se pare fără haz... Dar ce haz poate provoca sosirea primăverii? Abia dacă am zărit ghioceii anul acesta. Tocmai eu care cumpăram cu sutele în fiecare an. Să treacă anul acesta pe sub nasul meu primul dans al florilor de orice fel? Printre jaluzele, nimic nu poate părea nici spectaculos, nici măcar incitant, drept pentru care nu ies s-o întâmpin. De după jaluzele, revenirea ei e şi mai tristă, şi nu mă prind s-o întâmpin nici aşa, nu încă. Mai bine nu ies. Soarele răzbate oricum. Gândul mă duce pentru câteva secunde la Geneza, la Început. Norocul meu că nu mă ţine prea mult. Nu râde, că nu e nimic de râs. Un lucru vreau să reţii: nu sunt nici superficial, nici prea riguros, banalitatea (fie ea şi una sacră) m-a ocolit, şi nu ştiu cui să-i mulţumesc pentru asta, nu sunt nici din cale-afară de inteligent, prost sau idiot nu mi-s, că m-aş fi prins şi aş fi tăcut de mult... Eu sunt doar prietenul din umbră, uneori tăcut, alteori guraliv, dar sigur unul de care poţi să dispui când ai nevoie sau să-l ignori... Dă-i "reset" dacă n-ai nevoie, şi se duce el singur la primul coş de gunoi întâlnit în cale. Atenţie însă, mai există o ultimă comandă pe care ai putea-o face numai dacă vrei. Ea ar putea fi scăparea mea, se numeşte "restore" şi, dacă vrei, mă poţi readuce oricând vrei în acelaşi loc. Sau poate în altul, că nu e rea schimbarea. Ei, la schimbări mă refeream.../ "schimbări mai grave decât moartea/ au fost şi sunt şi vor mai fi/ la mine-n suflet este vifor/ şi vin nebuni să facă ski/"... Ianuarie, februarie, martie... Ziua Sfântului Valentin, Dragobete, Mărţişor... Toate astea pentru mine nu prea înseamnă mare lucru. Cineva îmi spunea că sunt cam insensibil, că mărţişorul e simbolul primăverii... Că ziua mamei, că a femeii, că tre' să pui în piept, că tre' să dăruieşti, să nu fii zgârcă... "Bagă şi tu cadouri la muieri, că nu ţi se usucă mâna"... Da' eu anul ăsta mai puţin, şi nu mă simt deloc vinovat, doar puţin nesimţit. Asta e. Să nu primesc eu cum trebuie un anotimp ca acesta, primăvara? E o îndrăzneală prea mare şi voi suferi desigur răzbunarea florilor de mai peste numai câteva săptămâni. Nu mai înţeleg nimic. Să fie un refuz atât de categoric? Să refuz eu sosirea primăverii?.../" ia-ţi înflorirea primăvară/ şi toţi cocorii emigranţi/....?" De după jaluzele, printre jaluzele, gândul ăsta durează din fericire doar cât aş clipi de două ori. Mă întorc brusc, deschid uşa şi ies în curte. Primăvara e chiar la mine-n curte. De după fe­reastră, parcă zăresc o umbră discretă şi doi ochi care mă privesc atât de insistent. Întorc uşor capul, dar simt în ceafă arsura lor. O pală de vânt îmi arde faţa. Mai bine intru în pădure să văd ce mai zic copacii.
Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de