Blănuri, foc, vin, cai, aer de pădure, pământ, vânat, flori, onoare, anotimpuri, sanie
Îmi place să observ cum valorile primilor sunt şi ale ultimilor: unii aristocraţi şi unii primitivi se întâlnesc pe un teritoriu cu care clasa de mijloc a pierdut legătura.
Deşi conservatori, şi unii şi alţii perpetuează un stil de viaţă în care elementele esenţiale sunt naturale, puternice şi ferme.
Ei iubesc animalele şi comunicarea cu ele n-are nici o legătură cu cea pe care o practică media. Caii şi câinii lor sunt de obicei exemplare excepţionale şi au înainte de toate un rol practic.
Focul, cu care se întâlnesc zilnic, e unul autentic, fără artificii, te încălzeşti la el şi meditezi. Îţi pregăteşti mâncarea, de cele mai multe ori un vânat. Foloseşti blănurile, pentru că aşa e rostul lor. Bei un vin, din cele mai bune, pentru că e fabricat in house.
Mi-a plăcut relatarea lui Aurel Cioran, fratele lui Emil Cioran, despre un tip din Răşinari care ziua lucra la joagăr, iar seara citea Schopenhauer. El se întreba ce resorturi interioare ciudate îl puteau determina pe tip să aibă asemenea preocupări contrastante.
Probabil că întâlnirea aceasta în afinităţi, naturală, înnăscută, face explicabilă alăturarea.
Poţi să remarci că vei întâlni flori proaspete în casele mari sau în cele foarte mici. Trebuie să fii foarte mare, sau foarte mic, să poţi aprecia parfumul delicat şi autenticitatea unor lucruri simple, de care restul s-a cam înstrăinat. Ei apreciază lemnul, materialele naturale, calitatea înaintea cantităţii.
Au simţul proporţiilor, iubesc şi frecventează biserica, adoră copiii. Cunosc bine plantele, dar şi semnele cerului şi ale pământului, respectă sărbătorile, tradiţia. Respectă cuvântul dat, îşi apără şi iubesc cu fermitate pământul, au o relaţie specială cu timpul şi cu trecerea. Moartea, în viziunea lor, e firească. Anotimpurile au farmec. Rosturile nu sunt contrazise. Natura e venerată.
Şi tot ei ştiu să aprecieze şi cele mai frumoase femei. Criteriile lor sunt imbatabile. Fără concesii.