Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ
O stradă îngustă şi piezişă te duce în Calea Floreasca. Pe stânga, un
cartier amestecând căsuţe de chirpici cu vile noi, tip îmbogăţiţi peste
noapte. Departe, în capătul unei străzi nepietruite, o familie şi-a
scos sufrageria în uliţă. Ia prânzul, direct pe carosabil!
Moto:"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul" - Mircea Badea
ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ
O stradă îngustă şi piezişă te duce în Calea Floreasca. Pe stânga, un cartier amestecând căsuţe de chirpici cu vile noi, tip îmbogăţiţi peste noapte. Departe, în capătul unei străzi nepietruite, o familie şi-a scos sufrageria în uliţă. Ia prânzul, direct pe carosabil!
Pe dreapta, Herăstrăul. Pescari amatori stau netulburaţi pe malul mizer, năpădit de gunoaie. Nu departe de un bărbat burtos îşi face de lucru cu undiţa o femeie-pescar, mascată de o pălărie clăpăugă. Nu e pic de trotuar. O poţi lua pe carosabil, riscând să te claxoneze toate maşinile, sau pe poteca îngustă, şerpuind prin iarba slinoasă. Din sens invers vin pe aceeaşi potecă două familii, în plimbare fără rost. Singur fiind, trebuie să te dai deoparte. În iarbă, fireşte. Ai lăsat în urmă un cartier de vile. Ca să se ştie că e ceva aparte, despărţit de Oraş, proprietarii au închipuit un soi de poartă, precum cea din satele ardeleneşti. Pe pajiştea din latura unei construcţii informe, un bărbat supraveghează un grătar care scoate fum. O jună în trening face jogging pe marginea lacului. Fără prea mare tragere de inimă. Până la zona locuită te însoţeşte, pe dreapta, un gard din tablă, protejând un maidan pentru care, mai mult ca sigur, se bat numeroşi afacerişti. Dincolo de Automatica, falimentată şi transformată în iarmaroc de firme arăbeşti, doi inşi se înjură veseli peste şoseaua pustie, ca sufletul unui proaspăt divorţat. Stau amândoi în fund pe bordură, ca pe nişte scaune, şi beau bere. Din uşa unei clădiri de firme străine te priveşte, fără curiozitate, un portar pântecos.
Ca să ajungi din Floreasca în Dorobanţi e musai să străbaţi o stradă subminată de hârtoape. Din loc în loc, pe trotuarul în lucru, mari petice de zgură încinsă. Dacă vrei neapărat să arzi ca Giordano Bruno, n-ai decât s-o iei pe trotuar. Clădirile mici adăpostesc restaurante, cafenele şi sedii de firme. Pe uşa crâşmei purtând titlul, mai mult decât duios, Cherry, două familii ies binedispuse (mâncarea a fost bună, ospătarul nu le-a scuipat în blide!), gata să se îmbarce într-o Ladă mai mult decât hodorogită.
Animaţie mare pe Dorobanţi. Un dulău răpciugos trudeşte la lichidarea unui os găsit cu totul şi cu totul întâmplător la colţul străzii. Magazinele sunt închise. Din vitrina unei prăvălii au fost luate telefoanele mobile. Ca să nu fie furate! Pe la jumătatea drumului dintre Dorobanţi şi Ştefan cel Mare se filmează un clip. Câteva june în costum de baie trec de câteva ori într-o maşinuţă decapotabilă, făcând cu mânuţele, în chip artistic, camerei de luat vederi cocoţate la unul din etaje. Trece pe lângă mine un ins intens parfumat, dotat cu lavalieră şi batistă albă în buzunarul de la piept. Două adolescente zglobii, vârâte în nădragi neglijenţi, după ultimul răcnet al modei, îşi ţin cu greu echilibrul pe patine cu rotile.
Abia pornit din gară, trenul se opreşte brusc, scrâşnind din toate încheieturile pentru a demonstra că a fost obligat s-o facă. A tras semnalul de alarmă Ilie Chiper, ca să poată urca vărul său, Chivuţă, care ţine în mână o pungă cu floricele. Ilie Chiper a jucat cărţi cu vărul Chivuţă şi cu alţi câţiva toată noaptea. Dar, cum trebuia să ajungă în comuna vecină, să ia nişte bani de la un ins pe care-l trăsese pe sfoară, i-a lăsat să joace mai departe şi s-a dus la gară. Când să prindă trenul viteză, l-a văzut pe vărul Chivuţă năpustindu-se din casă şi făcându-i semne disperate să oprească trenul, ca să se suie şi el.
Capătul dinspre Ştefan cel Mare geme de tarabele florăreselor. Un bărbat abia ieşit de la Spitalul de Urgenţă vorbeşte la mobil. Ţine aparatul cu degetele ieşind din bandajul de ghips. Dinspre Stadionul Dinamo vin automobile cu suporteri fericiţi că echipa lor a câştigat derby-ul etapei. Trei fetişcane urâte, cu vădită tendinţă de îngrăşare, privesc vitrina unei prăvălii de cosmetice. E duminică după-masă, tot omul îşi poate permite să viseze! Şi să noteze inutil. Ca mine!
ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ
O stradă îngustă şi piezişă te duce în Calea Floreasca. Pe stânga, un cartier amestecând căsuţe de chirpici cu vile noi, tip îmbogăţiţi peste noapte. Departe, în capătul unei străzi nepietruite, o familie şi-a scos sufrageria în uliţă. Ia prânzul, direct pe carosabil!
Pe dreapta, Herăstrăul. Pescari amatori stau netulburaţi pe malul mizer, năpădit de gunoaie. Nu departe de un bărbat burtos îşi face de lucru cu undiţa o femeie-pescar, mascată de o pălărie clăpăugă. Nu e pic de trotuar. O poţi lua pe carosabil, riscând să te claxoneze toate maşinile, sau pe poteca îngustă, şerpuind prin iarba slinoasă. Din sens invers vin pe aceeaşi potecă două familii, în plimbare fără rost. Singur fiind, trebuie să te dai deoparte. În iarbă, fireşte. Ai lăsat în urmă un cartier de vile. Ca să se ştie că e ceva aparte, despărţit de Oraş, proprietarii au închipuit un soi de poartă, precum cea din satele ardeleneşti. Pe pajiştea din latura unei construcţii informe, un bărbat supraveghează un grătar care scoate fum. O jună în trening face jogging pe marginea lacului. Fără prea mare tragere de inimă. Până la zona locuită te însoţeşte, pe dreapta, un gard din tablă, protejând un maidan pentru care, mai mult ca sigur, se bat numeroşi afacerişti. Dincolo de Automatica, falimentată şi transformată în iarmaroc de firme arăbeşti, doi inşi se înjură veseli peste şoseaua pustie, ca sufletul unui proaspăt divorţat. Stau amândoi în fund pe bordură, ca pe nişte scaune, şi beau bere. Din uşa unei clădiri de firme străine te priveşte, fără curiozitate, un portar pântecos.
Ca să ajungi din Floreasca în Dorobanţi e musai să străbaţi o stradă subminată de hârtoape. Din loc în loc, pe trotuarul în lucru, mari petice de zgură încinsă. Dacă vrei neapărat să arzi ca Giordano Bruno, n-ai decât s-o iei pe trotuar. Clădirile mici adăpostesc restaurante, cafenele şi sedii de firme. Pe uşa crâşmei purtând titlul, mai mult decât duios, Cherry, două familii ies binedispuse (mâncarea a fost bună, ospătarul nu le-a scuipat în blide!), gata să se îmbarce într-o Ladă mai mult decât hodorogită.
Animaţie mare pe Dorobanţi. Un dulău răpciugos trudeşte la lichidarea unui os găsit cu totul şi cu totul întâmplător la colţul străzii. Magazinele sunt închise. Din vitrina unei prăvălii au fost luate telefoanele mobile. Ca să nu fie furate! Pe la jumătatea drumului dintre Dorobanţi şi Ştefan cel Mare se filmează un clip. Câteva june în costum de baie trec de câteva ori într-o maşinuţă decapotabilă, făcând cu mânuţele, în chip artistic, camerei de luat vederi cocoţate la unul din etaje. Trece pe lângă mine un ins intens parfumat, dotat cu lavalieră şi batistă albă în buzunarul de la piept. Două adolescente zglobii, vârâte în nădragi neglijenţi, după ultimul răcnet al modei, îşi ţin cu greu echilibrul pe patine cu rotile.
Abia pornit din gară, trenul se opreşte brusc, scrâşnind din toate încheieturile pentru a demonstra că a fost obligat s-o facă. A tras semnalul de alarmă Ilie Chiper, ca să poată urca vărul său, Chivuţă, care ţine în mână o pungă cu floricele. Ilie Chiper a jucat cărţi cu vărul Chivuţă şi cu alţi câţiva toată noaptea. Dar, cum trebuia să ajungă în comuna vecină, să ia nişte bani de la un ins pe care-l trăsese pe sfoară, i-a lăsat să joace mai departe şi s-a dus la gară. Când să prindă trenul viteză, l-a văzut pe vărul Chivuţă năpustindu-se din casă şi făcându-i semne disperate să oprească trenul, ca să se suie şi el.
Capătul dinspre Ştefan cel Mare geme de tarabele florăreselor. Un bărbat abia ieşit de la Spitalul de Urgenţă vorbeşte la mobil. Ţine aparatul cu degetele ieşind din bandajul de ghips. Dinspre Stadionul Dinamo vin automobile cu suporteri fericiţi că echipa lor a câştigat derby-ul etapei. Trei fetişcane urâte, cu vădită tendinţă de îngrăşare, privesc vitrina unei prăvălii de cosmetice. E duminică după-masă, tot omul îşi poate permite să viseze! Şi să noteze inutil. Ca mine!
