Privatizarea fărâmiturilor = dezastru energetic

Deşi n-am fost deloc un fan al guvernării liberale, ci dimpotrivă, un critic al gestiunii întreprinse de cabinetul Tăriceanu, am salutat fără echivoc iniţiativa acestuia cu privire la înfiinţarea unei companii energetice naţionale. Ca o reconstituire fericită a unei pârghii puternice în mâna statului român pe piaţa poate cea mai importantă, cu rol strategic, cea a energiei, piaţă pe care, din cauza dezmembrării Renel – impusă României de Banca Mondială – statul a ajuns bătaia de joc a tuturor celorlalţi actori de pe piaţă, deşi a rămas singurul producător de energie electrică.

O pârghie ce ar fi putut conta şi în competiţia pe plan regional, după exemplul altor Renel-uri nedezmembrate, argument pe care a pedalat şi Guvernul Tăriceanu, autorul iniţiativei. Dar – aşa cum am spus de la început, căci vreun naiv nu eram –, dacă acest mini-Renel urma să se constituie doar pentru ca, prin "privatizări" bursiere sau alte manevre ulterioare, să se deschidă uşa unor privaţi către capitalul Hidroelectrica, producătorul de energie ieftină din România, în defavoarea unor interese publice, mai bine lucrurile rămâneau aşa cum erau.

N-am pregetat să indic şi ceea ce ar fi avut de rezolvat o companie naţională energetică: problema investiţiilor în producţia naţională de energie, problema preţurilor pe piaţă, precum şi problema distribuţiei într-un sistem care produce atât energie ieftină, cât şi energie scumpă la costuri discrepante, în timp ce atât de una, cât şi de cealaltă este nevoie în sistem.
 
Văzând însă ce formă concretă a căpătat în cele din urmă proiectata companie energetică naţională – formă care nu era de natură să rezolve nici problema acută pe termen lung a investiţiilor, nici problema preţurilor, gâtuitoare pe termen scurt şi mediu, părând să fie doar o încercare de a înlocui nişte băieţi deştepţi cu alţii noi şi de a asigura accesul privaţilor la resurse neprivatizabile –, am luat poziţie netă împotrivă. Semnificativă este analiza apărută sub titlul "Nu campion regional, ci jefuitor naţional". Am fost împotriva companiei energetice naţionale în forma clocită până la urmă de Guvernul Tăriceanu, dar nu împotriva ideii constituirii unei asemenea companii!

Era de aşteptat ca noul guvern să preia ideea constituirii unei companii naţionale energetice şi să corecteze toate elementele, provenind de la fostul guvern, care o compromiteau, urmând ca o companie naţională energetică să mai salveze ce se mai putea salva din sistemul energetic din România. Era vorba de a crea un jucător puternic, care, înainte de a umbla după cai verzi pe pereţi la nivel regional, unde ceea ce era de acaparat fusese deja acaparat de mai marii pieţelor vest-europene, să fie în stare să reziste pe piaţa din România ofensivei monopolurilor din energetica europeană. Fără o anumită dimensiune, nici un jucător din România nu va rezista. Fără o integrare pe verticală – aşa cum sunt organizate practic monopolurile vest-europene, indiferent de camuflajele instituţionale şi juridice şi de bla-bla-urile de la Bruxelles –, orice jucător român este sortit pieirii. În loc de coagularea unui jucător puternic din fărâmiturile unor dezmembrări de alţii comandate, guvernul Boc proiectează ca strategie privatizări în continuare, care ar urma să cuprindă toate fărâmiturile existente. Privatizări argumentate cu aceleaşi poveşti răsuflate despre eficienţa structurilor private, atragerea de investiţii în sistemul energetic şi avantajele presupuse de liberalizarea pieţei pentru consumatori în condiţiile privatizării. Argumente doar din cărţi, şi nu din realităţi!

A adus vreo eficienţă dezmembrarea Renel? Nu! Dezmembrarea a dus la separarea producţiei de distribuţie şi companiile străine au luat ceea ce a rezultat ca rentabil, adică distribuţia, unde se încasează bani, în timp ce producţia a rămas tot la stat, căci, vai!, în producţie investiţiile aduc profit doar după îndelungate perioade de timp. A adus privatizarea investiţii în sistemul energetic? Câtuşi de puţin! Nici măcar în distribuţie! Iar pe ansamblu se fac investiţii în sistem mai puţin decât atunci când totul era în proprietatea statului. A devenit sistemul mai sigur? Este un fapt că rata penelor de curent şi exploziilor de gaze este mai mare acum, când distribuţiile se află în mâinile unor companii străine, decât atunci când erau la stat! Va realiza ceva statul român din vânzarea fărâmiturilor? Doamne păzeşte! Fărâmiturile nu pot fi vândute decât pe nimic! Totdeauna
şi oriunde!