x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Procurorul Băsescu procurăreşte

Procurorul Băsescu procurăreşte

de Lucian Avramescu    |    11 Iul 2012   •   13:22

In teritoriul, pe cat de vast, pe atat de concentrat al Justitiei, reprezentata sculptural ca o doamna cu cantar in mana si legata la ochi, se afla si procurorii. Cuvantul deseneaza, in linii aspre, o profesiune fara gingasii. Procurorul nu se invecineaza lingvistic cu levantica si nu degaja romantismul reginei noptii. Procurorul pune intrebari, aduna probe, nu pentru a te promova episcop sau decan la teologie, ci sa te bage la zdup. In aceasta dimineata am auzit-o vorbind precipitat pe doamna Kovesi, procuror general, in toate televizoarele, indiferent pe ce canal fusesera uitate aseara. In cel de pe terasa doamna era filmata pe inalt, in cel din dormitor vorbea inghesuit, iar desenul buzelor lasa muscatura silabelor vizibila de aproape de parca sfarama un mar. Inalta procurareasa, prin functie si detenta, se arata furioasa si transmitea o stare de alarma de parca ardea Palatul Justitiei, proaspat renovat. Nestiind despre ce-i vorba am intrat la randu-mi in panica. Ce sa fie? La Sangeru e toropeala, vacile se trag la umbra, gainile motaie sub un gutui. Nu se anunta tornada, n-a fost cutremur in Turcia, perceptibil la Agigea. De ce-i atat de inflamata doamna Kovesi? Inteleg dupa lungi documentari cu telefonul la confratii ramasi in Capitala ca subordonata domnului Basescu, asa e perceputa doamna Kovesi, s-a suparat rau de tot pe alti procurori care ar nutri amicitii fata de Ponta. Ponta, azi premier, a fost si el procuror. Interceptat non-stop, ca toti adversarii Basescului, un fost coleg, daca nu chiar sef al premierului pe cand acesta era june procuror, a fost auzit sunandu-l pe Ponta si cerandu-i o intrevedere. In nemernicia lui, Victor Ponta nu numai ca nu i-a dat cu telefonul in cap fostului coleg, dar i-a zis – uriasa incalcare a statului de drept – ca-l asteapta la o cafea. Cine l-a ascultat pe Ponta? Morar, alt procuror inalt in functie, mai marele DNA, perceput si el de lume – lume rea! – ca unealta de tortura a aceluiasi Basescu. Sintetizand, inteleg ca Basescu, marinar de meserie, poate vorbi zilnic cu procurorul Morar si procuroarea Kovesi, asa cum a si marturisit, in chestiuni patriotice fireste. Procurorul Ponta, nu! Cica i-ar trece prin cap sa-i schimbe pe cei pusi de Basescu. Cum i-o fi pus Basescu pe Morar si Kovesi? Or fi fost niste discutii la o cafea, la o cinzeaca, la o inghetata? Galagia cotcodacitoare iscata de stafful de campanie al lui Basescu seamana cu zarva facuta de bibilici cand pe deasupra trece o umbra care pare uliu. Isterizarea s-a extins, ceea ce arata ca pana de curent din mintea staffului dureaza. Cafeaua oferita de Ponta colegului, nu se stie daca acum, de cand e premier sau altadata, a ajuns la Bruxelles ca proba indubitabila a loviturii de stat. Vamesul Blaga s-a suit si el in avion sa consacre si intregeasca munca procuroarei Macovei, activa dar cu zilnice pauze de sughit.

Basescu, aflam zilele trecute dintr-o dezbatere televizata, cica a angajat 3000 de procurori intr-un singur an. Procurorii sunt obsesia (si spaima?) vietii lui. Tot cam atunci desfiinta vreo 3000 de scoli si aproape 300 de spitale. Chema procurorii si sfatuia doctorii sa plece la eschimosi.

×