Producatorii: De unde vin, incotro merg?

Vom avea de tras pana sa ne apropiem cat de cat de Europa celor 15. De acea Europa careia i s-a adaugat valul din mai 2004. si i se va adauga acum cel de la 1 ianuarie 2007.

Vom avea de tras pana sa ne apropiem cat de cat de Europa celor 15. De acea Europa careia i s-a adaugat valul din mai 2004. si i se va adauga acum cel de la 1 ianuarie 2007.

Cum s-au conturat decalajele? Doar si "cei 15" au avut de infruntat vitregii ale istoriei. Europa de Vest, in intregime, a fost brazdata de senilele tancurilor si si-a epuizat resursele. Numai ca, dupa razboi, tarile din acest grup au prins viteza. Ajutorul american le-a stimulat cresterea, dar esentiala a fost continuarea bunelor traditii. Pentru ca aici existau stabilimente industriale cu o istorie de o suta sau de doua sute de ani. Aici se adunasera in timp, strat peste strat, capital, idei, performante.

Capitalul uman, mai ales, s-a dezvoltat continuu. Lucratorii, inginerii, generatie dupa generatie, si-au transmis prin vremuri priceperea lor, mentalitatile lor, obiceiurile lor, sentimentele lor si, nu in ultimul rand, capacitatea lor de a produce bunuri utile. La fel s-a inmultit si capitalul tehnic: hale, masini, tehnologii. In tot acest timp, proprietarii intreprinderilor, tot generatie dupa generatie, au adunat bani, i-au investit, apoi i-au reinvestit si afacerile au prosperat.

Nu intamplator, in tarile dezvoltate, cele ale Uniunii Europene, unde concurenta a atins cote extrem de inalte, marile concerne angajeaza acum istorici pe care-i platesc cu bani grei, invitandu-i sa le scotoceasca trecutul, sa le puna in lumina traditiile, victoriile, pentru a castiga un plus de incredere pe piata. Fiindca faima, aureolata de traditie, continua sa fie o componenta importanta a fondului comercial. Dar nu singura. Astazi, piata se uita cu insistenta de unde vin producatorii, dar e tot mai atenta incotro merg.

Poate ca si noua ne-ar prinde bine istorii ale intreprinderilor romanesti. Ele ar ilustra, detaliat, cat de greu ii este acum, in pragul aderarii la Uniunea Europeana, unei tari ce a suferit fracturi ale istoriei si si-a demolat trecutul, sa-si impuna economia fara sa-si fi format si conservat traditii, fara sa-si fi dezvoltat timp indelungat mari proprietati care sa fi fost transmise din generatie in generatie, fara mosteniri de capital, de experienta, de invatatura si fara o clasa de manageri care sa aiba in sange profitul maximizat in focul concurentei. Si ar ilustra, totodata, cum s-a ajuns la generalizarea unor mentalitati si a unor practici nefericite in conditiile proliferarii iluziilor egalitariste si uciderii concurentei. Am intelege mai bine de ce o mare parte din economia romaneasca e dominata de sloganul: "Merge si asa!". Adica sa produca la intamplare, cu consumuri mari, cu cheltuieli nesabuite si cu o imensa risipa.

Am intelege astfel mai bine de ce la noi creste atat de incet nivelul bunastarii. De ani si ani depanam in bezna confuziei un gand care ne obsedeaza: cum sa asiguram securitatea sociala? Ni se pare insa de neacceptat raspunsul cel mai firesc: prin securitate economica! Sistem dificil de realizat intr-o societate ca a noastra, dominata inca de o viziune idilica despre munca. Nu-s deloc putini cei in creierele carora securitatea economica e un fel de tren pe care il asteptam in gara, ca sa aduca bunastare pentru toti cetatenii tarii, de la copii la batrani. O iluzie. Bunastarea nu poate veni de nicaieri. E timpul s-o infaptuim aici, prin transformari care sa incurajeze si sa stimuleze competitia in munca, libera initiativa, asumarea riscului. Pentru ca Uniunea Europeana nu va juca rolul lui Mos Craciun care sa aduca bunastare. Ne va arata doar calea catre bunastare.