Profa de calatorii

In primele mele drumuri mai lungi in tara, la Baia Mare, Oradea si Cluj, m-am simtit ca unul care calatoreste in strainatate.

Poate si pentru ca eram indelung neumblat, iar orasele din vestul tarii ma amageau cu ideea, datorita arhitecturii, a limbilor care se vorbeau aici, dar si a unor obiceiuri alimentare, spre lumi unde n-aveam acces.

E de ajuns sa te apropii de o granita, ca nenumarate dorinti, de a caror presiune nu esti constient, sa te inunde si sa incepi sa te visezi, fie si pentru numai o zi, dincolo de ea. Ce-i ciudat e ca in voiajele gazetaresti, pe care le faceam spre Radauti, Suceava si Botosani nu socoteam ca ma apropii de Polonia si Rusia, ci ca ma duc tot mai adanc in Romania. Calatoriile ar trebui sa fie ceva tot atat de obligatoriu ca si invatamantul elementar. Deoarece profesiunea mi-a permis sa ma vantur mult prin toata lumea, pun calatoriile in acelasi plan cu studiile universitare. Si pe cateva in acelasi rang cu doctoratul.

Cine nu creste un caine si sta de vorba cu oameni care au avut dintotdeauna caine in casa e lipsit practic de un subiect de discutie esential. La fel e si cu calatoriile. Cu observatia ca dialogul cu o persoana care stie cum traiesc si altii te face sa intelegi mai bine cum stau lucrurile in Romania.

Romanii care bat strainatatile, nu numai spre Occident, ci in sud si in est, sunt mai putin critici cu tara decat compatriotii care nici macar Bulgaria n-au vazut-o. Saracia are mai multe definitii ca bogatia. Bogatia e pe toate meridianele cam la fel, pe cand mizeria are specific national. Motivele de optimism, cu cat cunosti mai multe locuri de pe planeta, sunt categoric deasupra celor de pesimism. Bucurestiul e acum suma tuturor relelor, insa destule orase si judete, odata cunoscute, ne conving ca din calatorii romanii au venit acasa cu ambitii mari. Si, ce-i foarte important, mai putin incrancenati pe soarta, ca la plecare. Un cantec de mase de dinainte de ’89 ne invata ca "In lume nu-s mai multe Romanii". Uite ca sunt mai multe! E doar una singura si nu tocmai dulce la gust si la privit daca te-ai intepe-nit in strada pe care te-ai nascut si universul se termina la capatul ei. Cand te misti prin lume, capeti o relaxare in raport cu semenii, cu realitatea imediata, cu viitorul si cu omenirea, care te ajuta sa-ti consideri cu alte unitati de masura pauperitatea.

Cea mai chinuita calatorie iti da mai multe si mai durabile motive de a nu te da batut, decat cea mai completa lectie primita vreodata in scoala. Daca ar fi dupa mine, as introduce in programa liceelor nu ore de geografie, ci ore despre cum, unde si de ce trebuie sa calatorim. Ma tem insa ca ne lipsesc profesorii, deoarece geografia de manual e cu totul alta decat geografia traita.