Profesiile minţii

● O seamă de profesii sunt pe viaţă. Poţi să spui c-ai fost trei ani şi tâmplar, dar nu şi că ai fost trei ani şi scriitor sau şi astronom. Unele profesii sunt fără drum de întoarcere. Din care cauză, te poţi rata ca dirijor, dar nu şi ca tâmplar.

Unul dintre motive, de fapt motivul principal, interesează intelectul. Nu poţi să spui "am gândit trei ani intens, dar m-am lăsat şi am trecut la ciocan". Chiar şi când nu mai e practicată tot timpul ca atare, ca profesiune, gândirea profesională a dirijorului şi a scriitorului îşi vede de destin. Un muzician, care a dirijat o filarmonică, nu încetează de a fi muzician nici dacă e trimis într-un lagăr şi pus să îndoaie fiare. Gânditorii profesionişti ies la pensie şi ei, dar sunt salutaţi cu numele profesiei: "Bună ziua, dom' arhitect!", "Multă sănătate, dom' profesor!", "Avem onoarea, dom' doctor!". Doar artiştii nu sunt salutaţi cu precizarea specialităţii. Nu zice nimeni "Bună dimineaţa, dom' actor!" şi nici "Omagiile noastre, dom' poet!". Discuţia condiţiei de profesionist al gânditului suportă multe constrângeri. E ca şi cum ai dispreţui făcutul, muncile care nu impun creativitate. De fapt, dispreţul vine invers, dinspre partea muncilor care nu presupun creativitate spre gândit. Despre pianistul care nu se pricepe să bată un cui, tâmplarul n-are păreri prea bune: "O fi el cine-o fi, dar pune-l să bată un cui şi-o să vezi că-şi dă peste degete!". De unde să ştie tâmplarul că degetele pianistului gândesc, că nu-s la fel ca la toţi oamenii? Aici e încununată deosebirea, în faptul că mâinile artistului sunt înzestrate cu gândire.

● Cărţile despre sexualitatea feminină sunt scrise de bărbaţi. Doar puţine şi doar în ultima vreme sunt semnate de femei. Poate că n-ar fi chiar o ciudăţenie, dacă librăriile ar vinde şi cărţi despre sexualitatea masculină scrise de femei. Romanele de dragoste scrise de bărbaţi sunt complet masculine. Presiunea ideii masculine despre dragoste e atât de mare, încât autoarele de odinioară ale unor romane de amor scriau din perspectiva acesteia. Americancele au publicat un puhoi de romane de dragoste promovând interesele masculinului. Abia de curând au început să apară şi "romanele vaginului". Şi ce interes mondial stârnesc! Citind o carte de acum faimoasă - Monoloagele vaginului -, scriitorii de romane de dragoste bărbaţi îşi dau seama ce limitată le-a fost imaginaţia, ce îndiguit de prejudecăţi le-a fost delirul erotic. Un critic englez afirmă că toată literatura de dragoste semnată, vreme de două secole, de bărbaţi ignoră femeia reală, e o literatură a unei feminităţi virtuale.

● Mi-a trebuit o viaţă ca să înţeleg că toate vorbele despre adevăr, pe care le-am auzit şi care m-au obligat la păreri pentru şi contra, au avut un cusur fatal: în marea lor majoritate priveau nişte adevăruri îmbătrânite, ostenite, lipsite de puteri. Îmbătrânesc şi eu şi, în jur, nu aflu decât adevăruri tinere. Ce păreri aş putea avea despre ele, dacă între adevărurile tinere şi mine distanţa e de jumătate de secol şi tot creşte?