Propagandiştii mincinoşi ai crizei

Înţelepţii ne povăţuiesc să fim cât mai strânşi la pungă în această perioadă de criză, iar noi suntem tentaţi să le urmăm sfatul fără crâcnire. Propagandiştii economisirii apar pe la toate colţurile şi dau din gură cu hărnicie chiar dacă au sau nu competenţe în domeniu. Ba, parcă aplombul şi debitul sunt mai impresionante la impostori. La acei impostori care urmăresc să obţină beneficii personale din strângerea curelei pe burta altora.

Amărăştenii nu se mai dau cu maşinile prin oraş în corvoada lor de zi cu zi. S-au înghesuit în ieftineala itebeului. Gestul lor de economisire este însă nesemnificativ în comparaţie cu risipa cohortelor oficiale care s-au ambalat într-o navetă nebună spre staţiunile iernii. Fiindcă iubiţii noştri conducători nu mai pot gândi oxigenat la binele ţării decât în parangheliile organizate turistic prin staţiunile de pe Valea Prahovei. Să le fie alianţa uşoară şi nesimţirea iertată. Dar nu prea mult, că strică. Şi strică rău. Din derapajele pe alunecuşurile montane s-a născut ideea blocării întru economisire a posturilor vacante din bugetărie. Numai că economia realizată prin blocarea posturilor este cu mult mai mică decât cheltuiala impusă de înfiinţarea unor noi ministere pentru domnişoarele de partid şi de stat, la care se adaugă alte mari cheltuieli presupuse de capriciul rebotezării pe bandă rulantă a ministerelor deja existente. Iar dezechilibrul dintre economisire şi cheltuială nu reprezintă singura minciună. O alta, şi mai parşivă, este de semnalat. Efectul blocării posturilor este anulat de necesitatea completării organigramei la ministerele nou create şi prin faptul că ministerele rebotezate au statul unor noi instituţii şi, în consecinţă, nu se supun hotărârii de blocare a posturilor.

Mimetismul funcţionează fără reproş. Am folosit un singur exemplu din sferele înalte a patronatului naţional pentru a înţelege de unde se inspiră patronii de duzină. Ilustratele de vacanţă ale fotbalului au semănat izbitor cu vânzoleala hibernală a politicienilor. Discursurile finanţatorilor din fotbal despre criză au beneficiat, în cele mai multe cazuri, de acelaşi decor al sfidării. Vorbele sunau într-un fel care contrasta puternic cu răsfăţul pe care nişte oameni, altfel avuţi, nu şi-l puteau refuza. Este treaba lor cum îşi construiesc imaginea, cum îşi interpretează bogăţia şi puterea. Ceea ce deranjează însă este minciuna. Patronii din fotbal nu fac un gest de mărinimie atunci când investesc în cluburile pe care le conduc. Pentru foarte mulţi dintre ei sportul şi vizibilitatea prin fotbal au constituit catalizatorul afacerilor în care s-au angrenat. Prosperitatea lor este direct legată de implicarea în fenomen. În aceste condiţii, investiţia în sport nu reprezintă decât un decont de bun simţ. Cine îl are, se comportă în consecinţă. Ceilalţi recurg la minciună.