Impresariatul mediatic nu mai are aplombul de altădată. Jurnaliştii care realizau în pauzele competiţionale cele mai trăsnite transferuri, care erau tot atât de informaţi în domeniu pe cât de bogată le era imaginaţia, care loveau atât de sus pe cât de mare le era curajul de a exagera, lucrează acum cu frâna de mână trasă.
Slugile senzaţionalului ieftin nu mai au tupeul de a agăţa minciuna dezinvoltă de nişte cluburi amorţite într-o iarnă săracă. Zvonistica în materie de importuri nu depăşeşte nivelul unor jucători care au mai avut tentative eşuate prin fotbalul nostru. Exportul vizează doar destinaţii modeste prin vecinătăţi imediate. Mişcările pe piaţa internă au aspect de tarabă, seamănă mai mult a troc decât a afacere civilizată.
Doar câţiva dintre fudulii finanţatori ai echipelor din prima ligă se mai dau lebede de lighean şi mai încearcă să păstreze aparenţele unei solide stabilităţi financiare. Ceilalţi au renunţat la aroganţa sfidătoare pentru a se alinia realităţii care îi trage de brăcinar.
Criza financiară rămâne o certitudine cu care, nu avem încotro, trebuie să ne confruntăm. Resemnarea într-o asemenea situaţie este extrem de periculoasă. Iar prostia este chiar şi mai periculoasă decât resemnarea. Sunt acestea cauzele care desenează persepective sumbre pentru câteva dintre cluburile primei divizii. În malaxor au intrat cluburile de istorie recentă, dar şi cluburi care vor să salveze ce a mai rămas din onorabilitatea de altădată.
Dinamo şi Steaua, deşi ocupă poziţii diferite în clasament, rămân inculpate egale în faţa crizei.
Conducerea colectivistă din Ştefan cel Mare se confruntă cu handicapul unor datorii considerabile. Iar, atunci când este vorba de dat, acţionarii nu se mai bat cu pumnul în piept cum o făceau când îşi asumau reuşitele aproximative ale echipei. Preferă pasul înapoi şi se invită unul pe celălalt să bage mâna în buzunar. Dar, pe praful ăsta, nici măcar credulul Vasile Turcu nu mai are de unde să risipească.
Dispus la cheltuială pare să fie tentat un fost, adică Gigi Neţoiu. Comandantul a afirmat că va aduce cu sine şi alţi investitori. Dar nici Neţoiu nu este vreun naiv. Prin infuzia de capital, el nu doreşte altceva decât cumpărarea puterii în club. Şi atunci negocierile se anunţă extrem de dificile. Pentru că orgoliul celor avizi de putere poate fi călăul oricărei soluţii de salvare a clubului.
Steaua nu are probleme cu împărţirea puterii pe cap de investitor. Gigi Becali este unic şi indestructibil. El îşi construieşte binele sau răul pe proprie răspundere. Patronul Stelei face pe îmbufnatul şi afirmă că a închis robinetul doar pentru că este supărat pe nerealizările echipei. Cred că ar fi mai cinstit să recunoască faptul că nu prea mai merg afacerile şi că, în consecinţă, cureaua trebuie strânsă.
Cu bani puţini şi prin delegarea totală de competenţă, Gigi Becali poate salva corabia. Dar, pentru o astfel de soluţie, trebuie să cheltuiască şi ceva înţelepciune. Panduru şi Stoichiţă sunt capabili să scoată profituri considerabile din investiţii economicoase.
Rapid şi Universitatea Craiova se înscriu şi ele pe lista cluburilor de poveste din fotbalul nostru. Alăturarea dintre George Copos şi Adrian Mititelu este forţată doar de destinul tragic al echipelor pe care le patronează. Altfel, cei doi amprentează peisajul social total diferit. Copos, ca şi Gigi Becali, poate ajuta echipa dacă nu se mai scumpeşte la tărâţe. Dacă renunţă deocamdată sau definitiv la spectacolul tranzacţiilor fanteziste. Nae Manea este mai aproape de interesele echipei decât Lutz Stache.
Adrian Mititelu face greşeala de a folosi Universitatea Craiova ca pavăză în conflictele pe care le are pe plan local. Solomon şi Mititelu sunt doi într-o minte. Dacă tot nu se suportă, primarul şi patronul n-au decât s-o dea bărbăteşte, unu la unu, şi să nu se mai răzbune pe echipă. Fiindcă nici unul dintre cei doi nu merită să se împăuneze cu blazonul Universităţii. Singurul drept incontestabil pe care-l au este acela de a sluji umil şi cu bună credinţă în folosul echipei care face reclamă bună oltenilor.