Protectia sociala nu e una pentru toti

Proteste la "Tractorul" Brasov. Candva, aici oamenii huleau privatizarea. Acum, vor privatizare. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Intarzierile de pana acum le-am platit scump. Tot asa cum am platit pentru erorile din trecut, pentru grandomania industriala, pentru risipa de forta de munca, de bani, de resurse materiale.
Disponibilizarile ce au avut loc de-a lungul anilor, in marile centre industriale, au fost si ele platite scump. Am platit de doua ori. Intai, fiindca zeci de mii de oameni si-au pierdut locurile de munca. Apoi, din contul public al societatii romanesti, bugetul statului, disponibilizatilor li s-au platit compensatii consistente. Si procesul nu s-a incheiat. Vor continua sa fie inregistrate plati in aceasta fila de cont, una dintre nenumaratele file in care sunt inscrise imensele cotizatii bugetare ce reprezinta pretul despartirii de trecut.

Dar nu toate aceste plati pot fi evaluate in bani. Intervin si costuri morale, la fel de greu de acoperit. Sau chiar mai greu. O imagine semnificativa au oferit-o fabricile statului. Ce-am vazut? Cu deosebire, oameni facand cozi la disponibilizari. Pentru ca s-a platit bine. Si se mai plateste bine. Multi si-au facut socoteala ca e mai rentabil sa primeasca 8, 16 sau 24 de salarii ca sa stea degeaba.
Prea desele recurgeri la protectie sociala, cu care deja ne-am obisnuit, plus indiferenta fata de competitia economica si fata de stimularea performantei au muscat zdravan din valoarea morala a muncii. Daca, in fabricile statului, sunt platiti la fel cei ce muncesc si cei ce chiulesc, daca astazi competenta si incompetenta sunt remunerate cu valori apropiate, de ce s-ar jena cei ce ingroasa cozile ca sa obtina luni bune de concediu platit?

Sigur, protectia sociala nu este una si aceeasi in oate timpurile si in toate societatile. Ea poarta amprenta climatului cultural al fiecarei societati. Conceptul de protectie sociala este extrem de cuprinzator si are determinari diferite, de la tara la tara. Sunt zone, in lume, unde alcoolicul este considerat bolnav si protectia lui sociala impune sa i se asigure (gratuit) o ratie zilnica de bautura. Dar consultarea datelor statistice arata ca statele din aceste zone au acumulat importante bogatii si au asigurat o crestere considerabila a produsului intern brut. Cat poate fi insa intinsa la noi plapuma protectiei sociale? E clar ca noi, romanii, ne confruntam cu conditii de viata aflate la limita cea mai de jos, care impun un grad sporit de protectie sociala. In acelasi timp, insa, chiar daca productia creste, din pacate aceasta crestere este insotita de neglijarea productivitatii muncii si a competitivitatii. Toate acestea reduc la minimum resursele necesare unei protectii sociale optime.

Protestele de la Brasov, din aceste zile, ne fac sa gandim, pe buna dreptate, ca oamenii de acolo, necajiti, ingrijorati de ziua de maine, sunt indreptatiti sa spere ca o privatizare rapida le-ar putea oferi conditii decente de viata. Iar sindicatele au obligatia sa-i sustina. La randul lor, si autoritatile statului sunt indreptatite sa faca trimitere la realitatea economiei romanesti si sa spuna: inainte de privatizare e nevoie de restructurare. Numai ca lucrurile nu se pot opri aici. E nevoie de solutii si de fapte.
Astazi, ca si inainte de 1990, economia romaneasca se bazeaza in mare parte tot pe cresterea pe orizontala, cantitativa. Pentru fiecare unitate de PIB e nevoie de mai multe cheltuieli, de un mai mare consum de capital. E vremea sa producem cresteri pe verticala, calitative.