Provocare la intelligence

Arsenalul rus e în depozitele şi unităţile militare din Colbasna şi Tiraspol. În capitala Transnistriei se află şi Comandamentul Grupului Operativ al Forţelor Ruse, care numără peste 1.500 de militari.

Conflictul militar din Georgia ne reaminteşte cît de periculoasă e apropierea noastră geografică de Rusia. Avem un noroc divin că sîntem în NATO. Orice amînare a integrării noastre ne-ar fi dat acum mari dureri de cap. Vedem clar cît de plină de tupeu e Moscova pe teritorii ce nu au securitatea naţională garantată de aliaţi. Reafirm că cea mai importantă lecţie pe care România trebuie s-o înveţe din războiul ruso-georgian este cea a Transnistriei. Această zonă de conflict îngheţat, declanşatoarea unui război civil în 1992, rămîne una dintre marile ameninţări la adresa securităţii noastre naţionale. Peste 1.500 de oameni au murit atunci.

Nici vorbă să ne gîndim la anexarea Transnistriei sau la vreun conflict armat cu forţele ruse dislocate acolo. Astea sînt concluzii de Gîgă, pe care le-am citit amuzat în unele comentarii postate la editorialul de săptămîna trecută.

Evoluţiile survenite după 6 August 2008 la graniţa de est a României ne obligă la cunoaşterea completă şi la dezvoltarea unor capacităţi politice şi de intelligence care să ne permită prevenirea surprinderii. Nu mai este deja nici un secret pentru nimeni că Rusia tînjeşte după statutul fostei URSS. Moscova lui Putin şi Medvedev redevine imprevizibilă şi agresivă, în special la adresa NATO. Din acest spaţiu facem şi noi parte. Dacă bombardierele strategice Tu-95 se apropie periculos în ultimul an de spaţiul aerian al Marii Britanii, dacă nave militare ruseşti sînt surprinse foarte des în proximitatea apelor teritoriale americane din Atlantic, să nu credem că noi vom fi la nesfîrşit evitaţi. Orice slăbiciune a noastră va fi speculată.

De aceea e fundamental să supraveghem cu intensitate şi acurateţe orice mişcare rusească la graniţa de est. Fie că e vorba de unităţile din Transnistria sau de flota rusă la Marea Neagră, care a călcat în picioare integritatea teritorială a statului georgian independent, viitor membru NATO, potrivit angajamentului aliat de la Bucureşti.

Recent, o declaraţie năucitoare a venit din partea unui mai vechi "amic" al României. Generalul locotenent Valeri Evnevici, adjunctul şefului Statului Major al Forţelor Terestre Ruse şi coordonator al aşa-ziselor "forţe ruse de menţinere a păcii" dislocate în conflictele îngheţate. El a afirmat că "Rusia are capacitatea de ripostă împotriva oricărui adversar, indiferent dacă acesta e susţinut de SUA sau Europa". Evnevici a mai spus că Moscova nu va ezita să-şi apere interesele, chiar cu mijloace militare în afara graniţelor, în zonele sale de influenţă. E nevoie de ceva mai clar de atît?

Evnevici a deţinut mai bine de patru ani comanda forţelor ruse din Transnistria. În calculele sale agresive împotriva aliaţilor americani şi europeni care i-ar putea "deranja", generalul rus s-a gîndit evident şi la uriaşul arsenal pe care l-a avut sub comandă. Cel mai apropiat de graniţa NATO.  

În Transnistria se află cea mai mare cantitate de armament şi muniţie lăsată de Armata Roşie în afara teritoriului fostei URSS: peste 20.000 de tone. Între 2001 şi 2004, în baza angajamentelor internaţionale semnate de Rusia, alte 20.000 de tone de materiale şi echipamente militare au fost retrase sau distruse: piese de artilerie, tancuri T-64, vehicule blindate. Din Martie 2004, Moscova a încetat orice retragere din Transnistria, încălcînd toate documentele semnate începînd cu 1999, anul summit-ului OSCE de la Istanbul.
Arsenalul rus e în depozitele şi unităţile militare din Colbasna şi Tiraspol. În capitala Transnistriei se află şi Comandamentul Grupului Operativ al Forţelor Ruse, care numără peste 1.500 de militari.

Declaraţiile belicoase ale Moscovei şi prezenţa acestui uriaş arsenal în apropierea graniţei cu România ne obligă la monitorizarea non-stop a zonei şi la cunoaşterea deplină a intenţiilor politice şi militare de la Tiraspol sau Chişinău. Intelligence-ul românesc se află în faţa celei mai puternice provocări din ultimii 15 ani.