x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sprijin pentru părinți în vacanță: 3.500 de locuri la „Grădinița de Vară” din Sectorul 6, în iulie și august

Sprijin pentru părinți în vacanță: 3.500 de locuri la „Grădinița de Vară” din Sectorul 6, în iulie și august

de Redacția Jurnalul    |    17 Mai 2026   •   00:10
Sprijin pentru părinți în vacanță: 3.500 de locuri la „Grădinița de Vară” din Sectorul 6, în iulie și august
Mii de locuri deschise la „Grădinița de Vară” în această vacanță mare

Un număr de 3.500 de locuri sunt disponibile în Sectorul 6, în lunile iulie și august, în cadrul Programului ''Grădinița de Vară'', cu 220 mai multe decât anul trecut.

Potrivit Primăriei Sectorului 6, programul se va desfășura în următoarele unități:

* în luna iulie: grădinițele nr. 40, nr. 94, nr. 208, nr. 210, nr. 218, nr. 246, nr. 272, nr. 273, nr. 274, ''Albinuțele'', ''Zâna Florilor'' și ''Albina'';

* în luna august: grădinițele nr. 170, nr. 209, nr. 217, nr. 230, nr. 246, nr. 274, ''Zâna Florilor'' și ''Albina''.

Înscrierile se fac exclusiv online, în perioada 8 - 12 iunie, pe portal.primarie6.ro. Se pot înscrie copiii care au frecventat în anul școlar 2025 - 2026 o grădiniță de stat din Sectorul 6 și cei care au cel puțin un părinte cu domiciliul sau reședința în acest sector. Reședința trebuie să fie stabilită în Sectorul 6 cu minimum 60 de zile înainte de începerea înscrierilor.

Documentele necesare sunt: cererea de înscriere, completată și generată online; certificatul de naștere al copilului; cărțile de identitate ale ambilor părinți; adeverințe de salariat pentru ambii părinți; hotărâri judecătorești definitive privind drepturile părinților și ale copilului, dacă este cazul. Dacă actul de identitate a fost schimbat, trebuie încărcată copia actualizată.

Pentru noile modele de cărți de identitate care nu conțin adresa este necesar certificatul de atestare a domiciliului, disponibil online prin platforma hub.mai.gov.ro.

Au prioritate la înscriere copiii din familii monoparentale în care părintele lucrează și cei din familii în care ambii părinți sunt salariați.

AGERPRES

×
Parteneri