PSD se pregateste intens de destramare!

Partidele din Alianta au pus capat euforiei provocate de scrutinul local. Liberalii au trecut la intocmirea listelor. Candidatul la presedintie a fost desemnat mai de mult in persoana lui Theodor Stolojan. Traian Basescu s-a apucat de treaba.

Intr-un gest de inteligenta politica, el a spulberat zvonurile despre o posibila mazilire a lui Cozmin Gusa. Protejata inimii sale, Anca Boagiu, a fost urecheata mediatic pentru esecul de la Sectorul 2. Stradanie evidenta a liderului PD de a dovedi partidului ipostaza de Tatuc impartial. Indiscutabil, nici in PNL, nici in PD nu domneste unitatea de monolit in jurul conducatorilor. Sunt doar partide ce-si trag seva din mustul Balcanilor! Pentru opinia publica, pentru electorat, important insa e ceea ce se vede. Si ceea ce se vede la PNL si la PD constituie un argument in plus pentru teza ca Alianta D.A. reprezinta deja o alternativa serioasa la actuala putere.

Lucrurile stau net diferit in PSD. Formatiunea de guvernare e scena unui balamuc greu de explicat la un partid ce trecea pina acum de unitatea si disciplina Partidului Comunist (bolsevic) al Uniunii Sovietice. Controversele iscate de masurile pe care trebuie sa le ia partidul dupa scrutinul local, in perspectiva generalelor, nu sunt in sine un fapt nefiresc. Nefiresc e faptul de a promova la scena deschisa, in varianta atacurilor sub centura, aceste controverse interne, adancind imaginea de partid ce se pregateste intens de destramare. Dar, mai ales, nefiresc e faptul ca discutiile nu par a porni de la o analiza serioasa a ceea ce s-a intamplat la alegeri. Declaratiile de pana acum, inclusiv cele din interviul dat de Adrian Nastase agentiei Mediafax, tradeaza o harababura de proportii. Liderii PSD nu par a comunica intre ei. Fiecare iese in public si spune ce-i trece prin cap. Evident, dupa ce respectiva opinie i-a trecut prin interes. Nu pare a fi avut loc o reuniune intima dominata de intrebarea: ce ne facem, fratilor? Rauvoitorii pun atmosfera de la varful partidului pe seama degringoladei provocate de rezultatul alegerilor. Ar justifica rezultatul in sine, supus unei raportari la alegerile locale din 1996, aceasta degringolada? Dupa opinia mea, nu.

S-a scris ca rezultatul din 2004 e asemanator celui din 1996. De unde s-a tras concluzia ca PSD a intrat in deruta la perspectiva fatalei pierderi a alegerilor din iarna. Nimic mai exagerat. La votul pentru consiliile judetene, considerat in continuare vot politic, Alianta a obtinut cu un procent in plus fata de formatiunea de guvernamant. In 1996, alegerile locale, confirmand sondajele, au adus pe primul loc, cu 19,53 la suta, CDR. Situat pe locul doi, PDSR avea doar 16,28 la suta. Asadar, intre principala forta de opozitie si forta de la guvernare era o diferenta de doua procente si ceva. In 2004, Alianta D.A., ce-ar putea fi comparata cu CDR, a participat ca alianta doar la Cluj si Bucuresti. Situarea cu un procent inaintea PSD e rezultatul unei jonglerii. Se face suma aritmetica a procentajului PNL, PD si al Aliantei. In 1996, la locale, CDR, desi alcatuita din mai multe partide, a participat ca alianta. Si in aceasta ipostaza a obtinut nu un procent in plus fata de PDSR, ci aproape doua. Daca ar fi sa facem o comparatie intre 2004 si 1996, Alianta D.A. trebuie raportata la Alianta de guvernare CDR-USD. Cele doua formatiuni au fost inscrise separat pe liste si si-au facut campanie separata. Procentajele obtinute de fiecare formatiune sunt rezultatul eforturilor proprii de seducere a electoratului, de la mijloacele electorale specifice pana la desemnarea candidatilor. Desi intre ele a existat in primul tur un soi de pact de neagresiune, totusi, PNL si PD nu s-au sprijinit reciproc. Fiecare a primit un anume numar de voturi ca partid de opozitie de sine statator. Ar fi absurd sa credem ca alegatorii au venit hotarati sa voteze cu Alianta in general si, ajunsi in cabina, si-au pus stampila la intamplare pe unul din cele doua partide. Daca ar fi fost asa, PNL si PD ar fi obtinut un numar egal de voturi. La fel s-au petrecut lucrurile in 1996 cu CDR si USD. In aceste conditii, CDR + USD a obtinut un procentaj de 30,80 la suta. Diferenta fata de rezultatul PDSR e zdrobitoare: 14,52 la suta.

Un partid care pierde alegerile locale la o diferenta de un procentaj dupa patru ani de guvernare nu poate intra in degringolada. Socul din seara primului tur de scrutin, dezvaluit si de discursul neinspirat al lui Adrian Nastase, ramane explicabil. Liderii PSD erau sincer convinsi ca vor castiga alegerile locale in chip zdrobitor. Orice alt partid din lumea asta mare nici nu si-ar fi inchipuit asa ceva. Fatalul proces de erodare la guvernare, greselile comise sub semnul deplasarii spre dreapta, spectacolul coruptiei se constituiau in suficiente argumente ale realitatii pentru a spera doar ca esecul sa nu fie dezastru. Discrepanta dintre realitate si viziunea asupra realitatii, amintind in chip semnificativ de atitudinea din 1996, ar trebui sa dea de gandit liderilor PSD. Daca n-ar fi fost aceasta suficienta grandomana, daca PSD ar fi abordat alegerile cu mult mai mare modestie, n-ar mai fi fost imaginea de partid lovit in asteptarile sale si, in consecinta, victoria Aliantei n-ar mai fi parut un succes urias, inimaginabil.

Daca deruta de dupa primul tur de scrutin ramane explicabila, degringolada de acum, cand se stiu deja rezultatele finale, dar mai ales cand declaratiile trebuie sa izvorasca dintr-o analiza rece a situatiei, e mai mult decat ciudata. De unde vine ea? De la un lucru extrem de grav, mult mai grav chiar decat insuccesul la scrutinul pentru locale. Si anume, folosirea rezultatului pentru rafuiala reciproca totala, pentru scoaterea reciproca din joc. Fiecare lider iese la rampa cu o explicatie personala a esecului. Criteriile de apreciere, explicatiile difera de la unul la altul. Asta deoarece fiecare cauta sa accentueze dezastrul celuilalt. Si nu, cum s-ar crede, pentru ca sunt asemenea unor calatori pe o nava care se scufunda, ci pentru ca rezultatul e un bun prilej de a-i administra adversarului din partid o lovitura mortala. Se vede acum cu ochiul liber ceea ce s-a intamplat in ultimul timp mai discret. Contrar aparentelor, PSD nu e un partid, ci o federatie de clanuri cu interese contradictorii si, prin asta, in crancena confruntare. Exista mai intai o impartire de oameni, de zone de influenta politica, ba chiar si de influenta economica, dupa cele doua palate: Cotroceni si Victoriei. Clanul lui Nastase se confrunta pe teren cu clanul lui Iliescu. Exista si se manifesta apoi o impartire in clanuri dupa ministerele conduse de diferiti lideri de la nivel central. Dar mai ales exista si se manifesta o impartire in clanuri dupa teritoriile din tara controlate de lideri de la nivel central. S-a vorbit si s-a scris despre existenta baronilor locali. Acesti baroni au, in zonele pe care le controleaza, vasali. Nu s-a spus si nu s-a scris insa ca baronii locali sunt, la randul lor, vasali ai unor baroni de la centru, jucand in 2004 rolul suzeranilor din Evul Mediu. Fiecare lider din teritoriu are un protector la Bucuresti. Rezultatul alegerilor locale isi are cauza, printre altele, si in rezistenta opusa de protectorii de la diferite niveluri pentru ca un primar expirat sa fie eliminat de pe liste. In partidul de guvernamant nu exista PSD-isti pur si simplu. Exista oamenii lui Mitrea, oamenii lui Hrebenciuc, oamenii lui Dan Ioan Popescu, oamenii lui Ioan Rus. Pentru partidul de guvernamant nu exista Romania ca stat unitar si independent. Exista o Romanie federalizata in chip mafiot. Declaratiile contradictorii isi au cauza in hotararea fiecarui suzeran de la Bucuresti de a nu renunta la puterea, la zona din partid si din tara, dar mai ales la vasalii sai. In cei patru ani de putere, acesti sefi de clan PSD n-au avut prilejul de a se lichida reciproc. Au folosit presa pentru a se acuza reciproc de afaceri de coruptie. Au folosit remanierile guvernamentale pentru a-si reduce reciproc zonele de influenta la nivel de ministere. N-au reusit insa sa se scoata definitiv din joc. Rezultatul scrutinului local, mult sub asteptari, dar, repet, in logica vietii politice, e un bun prilej de administrare a loviturilor mortale. Asta si deoarece, la o simpla privire, nu se pot desprinde invingatori clari si invinsi la fel. Practic fiecare clan gaseste motive serioase de a ataca clanurile dusmane facandu-le responsabile de esecul din zona lor de influenta. Clanul de la Bacau astepta de mult timp acest moment pentru a lovi in clanul de la Bucuresti. Clanul de la Cluj arunca responsabilitatea esecului pe clanul de la Vrancea. Oamenii lui Miron Mitrea au stat si ei la panda. Isi freaca miinile de bucurie clanul lui Ion Iliescu. Lipsit de autoritatea lui Ion Iliescu, deoarece a fost pus ca lider al PSD, si nu a obtinut sefia in urma unei batalii, precum Traian Basescu in PD, Adrian Nastase nu poate intreprinde prea multe lucruri pentru a stopa aceasta confruntare. Poate cel mult - asa cum face acum - sa stea deoparte, lasand ca baronii centrali sa se bata intre ei, pentru a-i dezuni si mai tare, in sperata ca dezbinarea ii va asigura autoritatea absoluta.

La o conferinta de presa tinuta ieri la Cluj, Ioan Rus a propus nici mai mult mai nici mai putin decat o descentralizare a PSD. Argumentele politice ascund cu greu adevaratul interes. Liderul PSD propune pur si simplu o impartire prin statut a partidului in zone de influenta conduse de clanuri. Altfel spus, o oficializare a unei realitati. In nebunia lor de a nu mai avea loc unii de altii la impartirea ciozvartei tot mai mici prin admiterea in UE, liderii PSD sunt gata sa rupa partidul in bucati si sa le imparta. Asta ar insemna insa si o impartire a teritoriului national in zone de influenta oficial recunoscute. Altfel spus, o premiera nu numai in istoria Romaniei, dar si a continentului european: federalizarea unei tari dupa criterii mafiote.
Ar fi sfarsitul PSD. Dar si al Romaniei!