Punctul pe Ei. Burleanu, mini-concurentul lui Gică Popescu

Concurența pentru președinția FRF este un subiect pe care propagandiștii folclorici îl zemuiesc cu aleasă hărnicie. Guțanii livrează brașoave la prețul exclusivităților și al senzaționalului, iar fraierii dau buzna la tarabă. Fiindcă prostia nu se impozitează.

Prima întărâtare a neghiobiei a fost provocată de zvonul conform căruia alegerile vor fi grăbite spre ianuarie, anul viitor. Mâncătorii de minciuni au hărnicit pe acest subiect în urmă cu mai bine de-o lună. Dar dezmințirea documentării riguroase i-a băgat într-o parcare temporară pe ierbivorii informației. Rumegătorii încăpățânați, de la o televiziune a abundenței sportive, n-au avut însă diegstie liniștită. Și s-au trezit în regurgitări pe aceeași temă, morărind din nou, cu încăpățânare caracteristică, pe tema devansării alegerilor de la FRF. Din odihna minții au fabricat ei și o motivare perversă a grăbirii evenimentului. Anume aceea că Mircea Sandu, partizan fiind, ar dori să-i păgubească pe contracandidații lui Gică Popescu de posibilitatea de a-și etala, într-o campanie bine așezată, bunele intenții. Minciuna a fost însă schilodită din nou de adevăr. Alegerile se vor desfășura la timpul lor, lăsând pretendenților la șefia FRF răgaz suficient pentru campanie.

Amenințarea candidaturilor, care de care mai inedită, reprezintă un alt subiect de îngrășare a senzaționalului. Resuscitarea lui Constantin Iacov, reabilitarea orgolioasă a lui Avram tatăl, arbitrajul revoltatului Adrian Porumboiu sau ieșirea din espectativă a generalului Iordănescu activează scenarii de imaginație suferindă. Cert este că deocamdată doar doi candidați și-au asumat responsabilitatea cursei: Gică Popescu și Răzvan Burleanu. Primul vine dintr-o îndelungă activitate la vedere și este contestat, conform unui ritual cu specific local, pe măsură. Celălalt vine din mini-fotbal și mini-cunoaștere. Are așadar avantajul de a se construi, în campanie, pe proprie răspundere. Și o face.

Publicul larg i-a confecționat lui Gică Popescu o imagine bine împănată de clișee. Folclorul este savuros fiindcă nu are foame de adevăr. Înjurătura vine de la sine. Recunoașterea unor merite, în schimb, reprezintă pentru cei striviți de soartă o împovărare greu de suportat. De aceea discursurile propagandistice ale lui Răzvan Burleanu au darul seducției. Băiatul e fraged și ușor de digerat pentru răsfățații divertismentului. Numai că trezirea din visare te cam dă cu capul de dușumea. Așa de pildă, mi-a fost dat să constat că Răzvan Burleanu caută soluțiile înnoirii prin locurile de veci ale fotbalului. Vorbește despre reînființarea Cupei Balcanice ca despre o soluție minune a fotbalului est-european. Adică să recunoaștem granițele mediocrității care ne separă de restul Europei și să ne mulțumim cu puținul fotbalului. Înalte idealuri. Atât de înalte încât nu știu dacă ne vom găsi parteneri de competiție. Nu știu dacă UEFA nu s-ar recunoaște înfrântă de o asemenea perspectivă și dacă nu va decide că suntem prea pretențioși pentru a-i rămâne afiliați. Dar, nu-i nimic. Rămânem regi ai mini-fotbalului care ne caracterizează. Altfel, rămân la părerea mea. Burleanu este doar mini-concurentul lui Gică Popescu.