Pentru campionatul viitor numărul echipelor rămase în prima ligă va fi completat, cel puțin teoretic, cu patru promovate din Divizia B. Dar și în acest caz pot apărea surprize. Pot apărea minusuri de efectiv. Pentru că nu avem informații despre rezultatele examenului de licențiere în cazul echipelor care vizează promovarea. Așadar, mai avem de așteptat. Așteptare pe care o consum în speranța că viitoarea ediție de campionat a Ligii 1 va avea chiar mai puțin de 16 echipe. Și nu gândesc astfel fiindcă aș fi persecutat de cine știe ce pricini sau răutăți mărunte. Cred sincer că o concentrarea a valorilor, în condiții de criză, poate genera un campionat mai puternic, un campionat capabil să trimită în cupele europene echipe mai bine antrenate.
Discuțiile pe tema retrogradării bazate pe neîndeplinirea criteriilor de licențiere sunt, desigur, nuanțate. Reprezentanții echipelor în suferință pot invoca oricând și pe bună dreptate faptul că separarea între admiși și respinși nu a fost caracterizată de o rigoare exemplară. Am certitudinea că nu au fost scoși urâții din țară. Am certitudinea că prin furcile caudine ale licențierii s-au strecurat și mânuitori abili ai șmecheriilor financiare. Dar, chiar și așa, chiar și cu scăpări, călcătura mai apăsată a legii poate crea precend favorabil pentru ce va să fie. Deocamdată au fost pedepsiți insolvenții. Sper să vină și rândul insolenților. Sper să vină și rândul acelor derbedei patronali care au plătit de această dată taxa de vamă a licențierii, dar au neobrăzarea să-i trateze pe fotbaliști ca pe niște sclavi. Sclavi pe care slinoșii puterii își permit să-i umilească, să-i batjocorească și să-i amenințe cu distrugerea atunci când aceștia îndrăznesc să-și ceară drepturile.
Citește pe Antena3.ro

