Trăiesc o dimineață de duminică marcată oarecum de așteptarea meciului Grecia – România. Și mă gândesc că așa-mi trebuie. Fiindcă n-am ajuns la rafinamentul acelora care se declară total imuni față de provocările suportericești ale fotbalului. Rămân natural și accept riscul deselor întristări ale ultimei perioade cu speranța că, vreodată, o să-mi fie din nou bine.
Aștept meciul Grecia – România. Și pentru ca așteptarea să nu devină apăsătoare, mă delectez și mă înfurii urmărind toată lăutăreala asta pădureață care precede evenimentul.
Claudio Ranieri a făcut, prin declarațiile sale, demonstrația faptului că ne cunoaște foarte bine. Noul selecționer al Greciei, sub o aparență perfect protocolară, a aruncat de fapt bolovanul în baltă spunând: Mă bucur că nu e Mutu, care e ca fiul meu, dar Marica și Stancu pot compensa. Și-atât le-a trebuit jurnalacilor care promovează obsesiv ideea convocării lui Mutu, cel care-a amuțit demult. Au trecut ei repede cu vederea peste compensația Marica – Stancu și au dat din nou foc unui subiect care arde urât mirositor. Harnicii obsesiei n-au avut timp să observe că nici măcar Capra din Ploiești nu mai pedalează la această bicicletă fără lanț.
Dinu Gheorghe a făcut și el deliciul unor declarații de aleasă înspumare. Președintele de Giurgiu a răvășit, cu cea mai a dracului competență posibilă, opțiunile lui Victor Pițurcă pentru lot și pentru primul 11. Dinu Gheorghe a strâmbat din nas, cu superioră greață, când a aflat că Tamaș pote fi titularul postului de fundaș dreapta. Bravo, nea Vamă. Dar când vorbești nu realizezi că-ți cam dai singur cu tesla-n tenoare. Fiindcă fotbaliștii vin la națională de la echipele de club. Fiindcă Alex Mățel, fotbalist cu bune evoluții la națională pe postul de fundaș dreapta, este indisponibil acum tocmai fiindcă a fost ”accidentat” de primitivismul comportamental al unor conducători. Conducători care știu mai degrabă ce-i șantajul decât ce înseamnă dreptul unui fotbalist de a-și decide pe proprie răspundere soarta.
Naționala noastră este croită dintr-o ofertă calică. N-am să cred însă niciodată că românii sunt văduviți de talent din născare. Pacostea cramponaților se trage din troglodirea fudulilor diriginți ai fotbalului. Cu prostia avem noi cel mai greu meci, nu cu Grecia sau cine știe ce alți adversari.