x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Monica Macovei se răzbună pe România

Punctul pe Ei. Monica Macovei se răzbună pe România

de Dan Dumitrescu    |    29 Iun 2015   •   14:07

Monica Macovei rămâne pacienta definitivă a tinereții sale revoluționare. Nu uită și nu iartă răsturnările vieții. Fosta procuroare a mâniei proletare a rămas pentru prima oară orfană de promisa putere după căderea lui Ceaușescu. Dar perioada în care și-a consumat tristețea prin ebrietăți existențiale n-a durat foarte mult.

Traian Băsescu, alt servitor devotat al romantismului revoluționar, i-a reciclat Monicăi Macovei îndârjirile viscerale prin acordarea portofoliului de la justiție. Însă nici de această dată răsfățul puterii nu s-a înfrățit cu veșnicia. Gașca partinică a președintelui epoletic s-a tot destrămat.

Alt tătuc politic al Monicuței era amenințat cu debarcarea și, înaintea falimentului total, ultima favoare acordată fiind exportarea fostei procuroare în Parlamentul European.

Mandatul de europalamentar rămâne mandat. Dar va avea și el un final. Final care o îngrijorează pe Monica Macovei. Deoarece nu mai are în spate un regiment politic capabil s-o susțină convingător.

De aceea a încercat împricinata să-și procure pe cont propriu voturile continuității în arena puterii, înscriindu-se în cursa pentru prezidențialele de anul trecut. Dar românii au fost sinceri cu Macovei. Și au ignorat-o aproape total.

Candidata a rămas după respectiva campanie doar cu datorii, confiscări de fonduri și cu dorința de a-și răzbuna eșecul. Așa se face că fosta procuroare se încăpățânează să devină cel mai pricinos fotograf al României în Parlamentul European, folosind în acest sens macaulatura propagandistică furnizată de DNA.

Monica Macovei demonstrează prin acțiunile sale că interesele României sunt mai puțin importante decât interesele aruncate în joc de găștile politice. Iar frustrările celei care a bifat în carieră doar gemete sterile își fac de cap într-un mare fel. Și, de-ar fi proastă, Monica Macovei ar avea o scuză. Dar nu e proastă. E altfel. Un fel pe care fiecare este liber să-l aprecieze după cum crede de cuviință.

×