Victor Ponta i-a livrat colegului Liviu Dragnea niște sincerități greu de suportat. Articulările fostului președinte de partid și premier au fost percepute de participanții la vorbăria publică în fel și chip. Colegii de la PSD discursează despre o lovitură de neacceptat în interiorul unei temeinice tovărășii partinice. Textilistele de la PNL și inventații nicușorali de la USR au fost surprinși să constate că opoziția nu se rezumă doar la contre sterile și la cerșetorie stradală. Președintele a rămas cantonat în nedumerirea tăcută care-l persecută și așa va rămâne până când va fi forțat de consilierii săi la vreo lecție de citire. Cei care compensează însă prin sporovăială maximă sunt slujbașii dezvăluirilor bombă, senzaționale și, mai ales, incendiare.
Scenariile conform cărora Victor Ponta ar urmări reconfigurări ale scenei politice nu mă mobilizează de niciun fel. Nu cred că adevărul poate sluji vreodată materializarea unor intenții parșive. Iar deranjul evident pe care l-a generat discursul lui Ponta are justificare tocmai în faptul că el a livrat în public adevăruri incontestabile. Liviu Dragnea, deși slujit de o majoritate confortabilă, rămâne mult prea pasiv în fața unor indivizi și instituții care nu au nimic comun cu ceea ce ne-am obișnuit să numim statul de drept. El lasă tot mai mult impresia că își protejează astfel vulnerabilitățile și pasează resposabilitățile ”riscante” doar în sarcina subalternilor pe care îi domină oarecum dictatorial. Liviu Dragnea nu face fotografie comună nici cu aliatul Tăriceanu, cel care a demonstrat că în teaca sa nu încap niciodată două săbii. Președintele ALDE nu s-a lăsat nicând îngenunchiat de amenințările celor care manevrează cătușe. O astfel de atitudine l-a caracterizat și pe Victor Ponta. Și atunci, cum s-ar mai justifica presupunerea că el ar încerca să destructureze alianța PSD – ALDE? Nici poziția lui Grindeanu nu a fost șubrezită, așa cum se speculează, de observațiile fostului premier. Dimpotrivă, el a fost de părere că actualul prim-ministru nu trebuia lăsat singur la greu, așa cum s-a întâmplat după peripeția ordonanțelor de urgență.
Concluzia se impune de la sine. Opoziția șubredă îl odihnește pe Liviu Dragnea peste măsură. Apare astfel riscul ca acesta să vegeteze în continuare la fel de păgubos. De aceea, opoziția care apare din interior nu poate fi decât binefăcătoare. Cu o singură condiție. Aceea ca înțelepciunea și bunele intenții să nu-i fie străine lui Liviu Dragnea.