Punctul pe Ei. Prosteala lui Burleanu performează exemplar

Florin Răducioiu a renunţat la angajamentul cu FRF. Motivul care a generat această ruptură nu este greu de intuit. Fostul vârf al naţionalei nu putea accepta să lucreze în tovărăşia unor politruci pripăşiţi aiurea prin fotbal. Atitudine corectă şi remarcabilă în acelaşi timp dacă avem în vedere momentul ales de Florin Răducioiu pentru a-şi anunţa decizia. Plecarea sa nu a urmat vreunui eşec. Florin a plecat după ce a calificat selecţionata U17 la un turneu de elită. Acest gest de bună purtare este de apreciat în context. Dar nu la infinit. Păi daţi-vă seama ce s-ar întâmpla dacă şi neisprăvitul de Burleanu s-ar gândi să părăsească conducerea federaţia după vreo reuşită de-a sa. Ar trebui să aşteptăm mult şi bine. Ar trebui să aşteptăm până ce Burleanu s-ar stinge pur şi simplu din funcţie. Fiindcă nici din întâmplare nu poate apărea vreo reuşită în trebăleala acestui campion al eşecului.

Prosteala lui Răzvan Burleanu a performat exemplar şi înaintea meciului România – Ungaria. Pentru început miniotul şi-a vărsat nasul în fasole atunci când a ales ca imn al naţionalei o cântăceală ieftină, susţinută de un text repetenţial. La texte tot la fel de idioate a recurs mica zburleancă şi atunci când a încercat să motiveze evitarea unei discuţii cu selecţionerul Victor Piţurcă înaintea dublei cu Ungaria şi Finlanda. Preşul de la FRF şi-a folosit toată lenjeria verbală pentru a convinge că a avut un program foarte încărcat, că a fost internat în biroul său federal şapte zile pe săptămână şi 24 de ore pe zi. Cu această declaraţie Burleanu a dat din nou cu aspicul în fasole şi cu prostia de pereţi. Fiindcă nu-mi imaginez ce altceva decât problemele echipei naţionale putea avea prioritate în programul unui preşedinte normal al FRF.

Florin Răduciou a plecat din fotbalul nostru. Răzvan Burleanu a rămas. Și e de rău. Fiindcă avem de-a face cu un subjugat al incompetenţei. Spuneam că el nu va pleca niciodată dacă nu va fi îndemnat de vreun şut în fund. Dar cred că şi asta i-ar plăcea. Atunci speranţa noastră nu poate fi întremată decât de o altă perspectivă. Aceea a falimentului FRF. Care se întrevede şi pe care abia îl aştept.