Puşcăriabilii Udrea, Videanu & Co

Mai întâi, câteva precizări, ca să-i scutesc pe postacii portocalii, cu creierul lisă şi curajoşi nevoie mare în spatele anonimatului, de a mai voma doar înjurături pe forum. Sufixul "-bil" vine din latină ("-bilis") şi, ataşat unui substantiv, defineşte nu o stare obligatorie, inexorabilă, ci o posibilitate: potabil - care poate fi băut; cantabil - care poate fi cântat; fezabil - care poate fi făcut. Etc. Aşa că termenul "puşcăriabil" repetat obsesiv astă-vară de Băsescu şi corul său la adresa useliştilor care-l suspendaseră nu înseamnă că respectivii erau gata condamnaţi, că trebuia să vină duba să-i ducă la puşcărie. Ci că acest lucru era doar posibil. Ca, de altfel, în cazul oricărui om care - dacă se dovedeşte că a furat, a abuzat, a dovedit o neglijenţă cu consecinţe serioase, a comis cu premeditare infracţiuni grave, sau pur şi simplu, ceasul rău, se face vinovat de săvârşirea din culpă proprie a vreunui accident - e pasibil de a fi condamnat penal. Până la o sentinţă definitivă şi executorie, nu-i un puşcăriaş, ci doar un puşcăriabil.

Aşa e, ca să nu rămânem pe palierul teoriei, cazul Elenei Udrea, Adriean Videanu, Anca Boagiu, Alin Popoviciu şi al atâtor demnitari şi oameni de afaceri cu costum portocaliu, despre care în mesajul adresat Parlamentului, preşedintele Băsescu încerca să lase impresia că s-au sacrificat politic întru binele şi fericirea naţiei, întru salvarea ţării. Cum e şi cazul chiar al lui Traian Băsesci şi al lui Emil Boc, capii unei guvernări şi ai unui regim, despre care acuala putere susţine că au pus ţara pe butuci, că au nenorocit prin măsuri de austeritate excesive populaţia, interesaţi doar de prosperitatea camarilei lor. Şi, mai ales, că au tolerat, dacă nu chiar au încurajat prăduirea sistematică a banului public. Cu greu, a trecut aproape un an, angajamentul premierului Victor Ponta, de a face lumină în privinţa marelui jaf naţional din timpul fostei guvernări, a prins contur, prin auditurile din ministere, dar şi prin grele rapoarte în lanţ ale Curţii de Conturi. Un val de plângeri penale au fost puse pe masa DNA, iar miliardele şi miliardele de euro care nu ies la socoteală ar fi fost de natură săi pună pe jar pe procurori.

Or, la ce asistăm? La o incredibilă, sfidătoare tăcere din partea neclintitullui Daniel Morar şi a subalternilor săi. La o ceaţă groasă rău, care acoperă nu doar jefuirea Bugetului naţional (pentru că banii nu s-au dus pe apa Sâmbetei, aiurea, ci, prin contracte oneroase, au îngrăşat conturi private) şi chiar înfruptarea, în perioada 2009+2011, cum a constatat CE, din fondurile europene, care au şi fost suspendate. Mai asistăm la o tăcere suspectă în această privinţă a preşedintelui ţării, a CSM şi a Inspecţiei Judiciare, care nu scot un cuvânt nu pentru a indica soluţii în anchetă, ci pentru a determina scoaterea din nelucrare a dosarelor respective. Premierul Ponta a ajuns să se plângă periodic de "sabotajul" celor de la Parchet, de la DNA. Nu ajunge acest stil de clamantis in deserto. Riscă să dea impresia unei muşamalizări, chiar a unei cârdăşii între foştii şi actualii guvernanţi. Ce-i de făcut? Opiniei publice trebuie să i se spună clar şi la obiect, nu cu pipeta, unde, cine şi cum şi-a bătut joc de banul public, unde, cine şi cum a prăduit.
Premierul nu poate ordona Parchetului. Poate, însă, ca - într-o şedinţă televizată a Parlamentului - să prezinte plângerile penale adresate DNA, să detalieze cauzele pentru care spune azi că "ţara nu are bani". Şi să-i arate cu degetul pe vinovaţi. Nu cu hurta, ci cu nume şi prenume. Aşa cum s-a angajat. Altminteri, tevatura începe să fie praf în ochi.