E foarte trist ce se întâmplă acum în domeniul Apărării, cu atât mai mult cu cât se pregăteşte lansarea celui mai important proiect din istoria achiziţiilor militare româneşti. Cred însă că va fi şi el amânat, pentru că n-am cum să accept ideea că vor fi angajate la cheltuială patru miliarde de euro pentru noul avion de luptă multirol, când tu, guvern, nu eşti capabil să plăteşti câteva sute de milioane pentru contracte în derulare.
Lansarea programelor de guvernare ale principalelor partide care au guvernat România din ianuarie 2005 mi-a lăsat un gust amar. Lipseşte în mod fundamental din documentele PNL şi PD-L o preocupare minimală pentru apărarea naţională. Studiind oferta lor, am constatat cu tristeţe că cele două partide care încă formează Alianţa Dreptate şi Adevăr funcţionează ca un organism cu un organ lipsă. Dreapta nu simte deloc acest domeniu şi a demostrat-o cu vârf şi îndesat în aceşti patru ani.
Rezumatul programului liberal e o broşură cu şapte priorităţi. Pe nici unul din cele şapte locuri nu se află apărarea naţională. Ar fi trebuit să fie. Pentru că, de patru ani, bugetul apărării a fost batjocorit, tăiat şi împins la o limită ruşinoasă pentru angajamentele României. Din 2,38 la sută cât ne-am angajat la Cartierul general al NATO, acum avem 1,49.
În momentul de faţă, deficitul de plată al Ministerului Apărării pentru diverse proiecte de înzestrare e de peste 600 de milioane de euro. Companii care au câştigat licitaţii acum doi-trei ani stau pe la uşa săracilor din minister, cerând de pomană ce li se cuvine.
Domeniul înzestrării militare este în maximă suferinţă. Prin modul în care este el tratat afectează capacitatea naţională de apărare şi produce deficienţe grave în privinţa asigurării securităţii noastre sau a contribuţiei colective la securitatea NATO.
Ignoranţa liberalilor în domeniu este dovedită şi de faptul că, din martie 2007, Ministerul Apărării nu are un secretar de stat pentru înzestrare. Adică exact acel sector despre care toată lumea e unanimă în a spune că e catastrofal.
Participăm în teatrele de operaţiuni din Balcani, Afganistan, Irak. Vrem să ne proclamăm al şaptelea stat european ca grad de dezvoltare. Avem pretenţii foarte mari, dar, când vine vorba de a consolida sectoare strategice pentru atingerea acestor obiective, tragem cu săgeţi liberale strâmbe la o ţintă mult prea îndepărtată. E foarte trist ce se întâmplă acum în domeniul Apărării, cu atât mai mult cu cât se pregăteşte lansarea celui mai important proiect din istoria achiziţiilor militare româneşti. Cred însă că va fi şi el amânat, pentru că n-am cum să accept ideea că vor fi angajate la cheltuială patru miliarde de euro pentru noul avion de luptă multirol, când tu, guvern, nu eşti capabil să plăteşti câteva sute de milioane pentru contracte în derulare.
E ruşinos şi revoltător.
Nu ştiu ce explicaţii vor oferi liberalii lui Tăriceanu în campania electorală angajaţilor (cam 100.000) ai celei mai populare instituţii de stat româneşti, conform tuturor sondajelor.
Ce argument de bun-simţ poţi să invoci la tăierea consistentă a bugetului Apărării, când PIB-ul a crescut cu peste 30 de miliarde de euro în patru ani?
Dacă s-ar discuta serios despre nivelul de pregătire şi starea de operaţionalizare la toate categoriile de forţe, probabil s-ar declanşa o stare de panică. Adăugăm la acestea şi un procent de 85 la sută al tehnicii militare depăşite fizic şi moral, potrivit unui document oficial. Singurul răspuns oferit de PNL a fost un ministru ca Meleşcanu, privit cu simpatie în sistem şi apreciat pentru competenţa sa politică. Dar neputincios în a cere colegilor de cabinet mai mult respect pentru Armată.
Aliaţii din PD-L le-au ţinut isonul liberalilor, expediind capitolul apărare naţională pe undeva pe la sfârşitul unui document de 200 de pagini, cu exprimări generale şi fără conţinut concret. Nici conducătorul lor de drept, Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al CSAT, nu poate fi exonerat de starea jalnică financiară şi de înzestrare în care se află apărarea naţională. Singurul lider democrat, care avea un cuvânt bun de spus în acest domeniu, s-a retras scârbit la Reşiţa.
Cine va prelua guvernarea după 30 noiembrie, indiferent cum se numeşte, are obligaţia de a reda sectorului apărării naţionale demnitatea pe care o merită. Suntem de patru ani în NATO şi aliaţii noştri aşteaptă cam demult să ne asumăm modernizarea acestui domeniu vital.
Kremlinul zăngăne armele războiului la apropierea frontierei noastre estice. Au cel mai mare arsenal lăsat de fosta Uniune Sovietică la 150 km de graniţa noastră.
Rusia e prea aproape de noi, geografic vorbind, pentru a ne permite relaxări suspecte, care dau satisfacţie băieţilor din Est. Pe mâna unora de aici, de la noi.