|
Comunismul si fascismul au fost cele doua incarnari ale raului radical in veacul al XX-lea. Frati gemeni, comunismul si fascismul, ori, daca vreti, bolsevismul si nazismul, au reprezentat expresiile patologice ale radicalismului politic in secolul al XX-lea. Prelungirile lor in secolul al XXI-lea nu pot fi negate. Miscarile politice constituite pe baza de "celule", cultul liderului, sacralizarea ideologiei, sunt atribute care se regasesc in ceea ce putem numi totalitarismul islamist.
Intr-un eseu recent, filozoful sloven Slavoj Zizek atragea atentia asupra similitudinilor, dar si diferentelor dintre cele doua totalitarisme. Intre acestea, faptul ca cel comunist, mai ales in versiunea stalinista, a recurs la institutia procesului spectacol, menit sa duca la ultima degradare a celor acuzati de cele mai halucinante crime. Este ceea ce istorica franceza Annie Kriegel a numit candva pedagogia infernala. Ambele sisteme s-au caracterizat prin demonism si nihilism axiologic. Ambele au pretins ca raspund unui comandament istoric superior si ca atingerea scopurilor ultime justifica orice mijloace. Exista, repet, distinctii ce nu pot fi uitate ori contestate. Sunt astfel de acord cu Zizek ca in nazism (care a durat doar 12 ani) nu s-a putut constitui o directie reformatoare. Nu stim ce s-ar fi petrecut daca nazistii castigau razboiul (un gand sinistru in sine). Imi vine insa greu sa cred ca, dupa moartea lui Hitler, ar fi existat ceva similar cu hrusciovismul. Nu mi-l inchipui pe Martin Bormann condamnand "crimele lui Hitler". Auschwitz este o consecinta terifianta a proiectului ideologic nazist asa cum a fost formulat el explicit de Hitler, Rosenberg si Goebbels. Pentru ideile lui Zizek, sugerez cartea sa "Ati spus cumva totalitarism?" aparuta la Editura Curtea Veche, in colectia "Constelatii", pe care am initiat-o si o coordonez. Zizek ne indeamna sa staruim asupra distinctiilor esentiale dintre cele doua ideologii. Raymond Aron spunea si el candva acelasi lucru. La sfarsitul vietii insa, in volumul "Spectator angajat", marele sociolog francez marturisea ca nu mai este adeptul acestor fine delimitari. Pentru el, comunismul si fascismul erau in egala masura abominabile si criminale. Un adevar afirmat candva, cat se poate de transant, de scriitorul Vasili Grossman.
A trecut un an de cand am inceput aceasta colaborare saptamanala la Jurnalul National. Mi-am propus sa ating in eseurile mele chestiuni politice, morale si intelectuale ardente. In saptamanile viitoare ma voi ocupa, pornind de la discutiile de la Potsdam, tocmai de acest subiect, despre ceea ce Francois Furet detecta drept chestiunea centrala a secolului al XX-lea: relatia dintre comunism si fascism. Sa pomenesc aici ca printre primii care au observat afinitatile dintre cele doua ideologii totalitare a fost Mihail Sebastian. El a inteles ca miscarile subsumate termenului de mesianism politic (religii seculare intemeiate pe ideea clasei ori rasei "alese") dispretuiesc si distrug individul. Comunismul a tratat individul, scria Arthur Koestler in "Intuneric la amiaza" (tradus din germana in franceza sub titlul "Le zero et lâinfini"), drept o "fictiune gramaticala". In "Cum am devenit huligan", Sebastian scria cu tragica luciditate, la mijlocul anilor â30: "Marxismul si fascismul pot cuprinde 100 de adevaruri politice si economice decisive, dar amandoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Sunt si in marxism si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste 100 de ani, dar se va razbuna".