Rapidişti salvaţi de comparaţia cu Dinamo

Partida împopoţonată în uvertura sa cu etichetă de mare derby a eşuat în dezamăgire. Din jocul care promitea să definească valoarea de sus a campionatului n-am avut a alege decît praful de pe tobă.

Partida împopoţonată în uvertura sa cu etichetă de mare derby a eşuat în dezamăgire. Din jocul care promitea să definească valoarea de sus a campionatului n-am avut a alege decît praful de pe tobă. În afara tribunei giuleştene, care a fost la înălţime, nici o altă întîmplare a meciului Rapid – Dinamo nu a rimat cu promisiunea marelui derby. Dimpotrivă! Fotbalul rudimentar a ieşit şi mai mult în evidenţă, deoarece el a fost raportat la marile pretenţii trîmbiţate de orgolioşii conducători ai celor două combatante.

Într-o competiţie a şchiopilor, Rapidul a fost echipa care s-a clătinat mai puţin. Dincolo de avantajul terenului propriu, dincolo de suportul de senzaţie al tribunei, prestaţia giuleştenilor ne-a determinat să intuim o repetiţie mai insistentă la antrenamente şi deprinderea unor firave obişnuinţe de joc. De fapt, aceasta este o caracteristică a tuturor echipelor din campionat care-şi completează loturile din mers. Rapidiştii au avut, în drumul lor către poarta lui Lobonţ, o construcţie mai consistentă. Dar calificativul nu are valoare în sine. El nu este decît rezultatul comparaţiei cu haosul dinamovist. Ratarea lejeră a unor oportunităţi de a înscrie, precum şi golurile marcate pe fondul unei clătinări penibile a dinamoviştilor confirmă subţirimea de moment a jocului la Rapid.

Dinamo, deşi nu mai aparţine ministerului de neplăcută amintire, pare în continuare o echipă care trăieşte sub povara blestemului internelor. Al relaţiilor interne. Mircea Rednic a stîrnit înjurături la Galaţi, unde nu a fost lăsat să-şi vadă adversarul la joc. Atunci i-am luat apărarea antrenorului dinamovist, considerînd că alungarea sa din stadion nu se justifica. Acum mă întreb ce-ar fi înţeles Rednic din vizionarea acelui joc dacă el nu este capabil să privească meseriaş spre propria echipă. Pentru că numai lipsa de viziune sau urmărirea altor interese explică îndepărtarea din lot a lui Mărgăritescu, fotbalist mai util echipei decît oricare dintre talentaţii risipitori pe care Dinamo i-a avut în linia de mijloc a meciului cu Rapidul. Opţiunea lui Rednic de a folosi în atac cuplul Bratu – Marius Niculae mi se pare, de asemenea, falimentară.

Oricare dintre ei – fie atletul, fie luptătorul – ar fi fost pus în valoare dacă ar fi evoluat lîngă Dănciulescu, golgeterul care se remarcă şi printr-un serviciu apreciabil. Nicolae Badea a ţinut să precizeze că lăsarea pe bancă a lui Dănciulescu a depins strict de decizia antrenorului. În traducere liberă, domnul Badea dorea să comunice că de această dată naşul Borcea nu a mai intervenit pe lîngă antrenor. Numai că servilul (bine că n-am zis perversul!) Rednic face reverenţe şi din proprie iniţiativă. Iar atunci cînd rezultatul nu-i iese, dă vina pe jucători. Duminică a recidivat. A spus că a primit goluri pe fondul unor greşeli colective. Gafă, Mircică! Greşelile colective se trec în contul antrenorului. Numai cele individuale pot fi puse în cîrca jucătorilor.