Raportul Heseltine

În urmă cu trei luni, Lordul Heseltine a pregătit un Raport, peste 200 de pagini (“No stone Unturned”), pentru guvernul britanic. Un raport cu 89 de recomandări, la care au lucrat, timp de şase luni, 550 experţi. Un raport despre nevoia şi căile de realizare a unei strategii pentru creştere economică şi asigurarea bunăstării. Un document extrem de ambiţios!

Sunt convins că şi noi avem nevoie de aşa ceva. Prezentarea situaţiei bugetare, de către premierul Ponta, a fost utilă pentru că ea a reprezentat, într-o anumită măsură, şi o Carte Albă a preluării guvernării – deşi acest lucru ar fi trebuit, poate, să fie realizat imediat după preluarea guvernării de la Mihai Răzvan Ungureanu.

Am impresisa însă că, în acest moment, există riscul ca “strategia” economică să vină în siajul abordării bugetare şi a negocierilor “contabile” cu FMI.
Din lectura raportului Heseltine se poate observa diferenţa de abordare între un guvern care – pe baza unor strategii precise – îşi fixează strategii ambiţioase pentru a depăşi criza economică şi dezbaterile de actualitate din România, unde acţiunea guvernamentală pare a fi subjugată ideii de a nu supăra MCV-ul şi pe cei care consideră că cea mai bună soluţie pentru a asigura independenţa justiţiei este numirea la vârful CSM a unui reprezentant al “Ministerului Public”, reprezentant ce are ca şef ierarhic Procurorul General.

Fără a-şi elabora propria viziune pe termen mediu şi pe termen lung, România riscă să-şi petreacă următorii ani rostogolind datoriile făcute de Traian Băsescu la FMI şi devenind un “satelit” al lumii occidentale (nu o parte a sa).

De aceea, în opinia mea, este nevoie de o ruptură cu modelul tranziţiei din ultimii 23 de ani şi de impunerea unor măsuri rapide de reformă. Acest lucru trebuia făcut din 2007, imediat după intrarea în Uniunea Europeană. Din păcate, altele au fost ţintele atunci. Pe Băsescu l-a interesat mai mult “justiţia” şi mai puţin economia.

Este timpul ca aceste lucruri să se schimbe. Să ne uităm la preocupările guvernelor din Marea Britanie, Franţa, Germania, SUA şi nu la lecţiile pe care ni le dau unii dintre ambasadorii lor despre democraţie şi statul de drept.

Una dintre căi este, în opinia mea, atacarea cu mai mult curaj a proceselor de descentralizare – realizarea nu doar a unei mai mari autonomii bugetare locale ci, mai ales, crearea condiţiilor pentru mobilizarea resurselor umane şi de competitivitate, la nivel local. Administraţia centrală ar trebui să renunţe la o parte din atribuţii, adoptând un sistem de impozitare mai competitiv şi asumându-şi un rol mai mare în ceea ce priveşte strategiile industriale, de cercetare şi de educaţie, sprijinirea marilor proiecte, monitorizarea absorbţiei fondurilor europeene, energia şi realizarea intereselor de bază, gestionarea informaţiei de interes public ( crearea unor “silozuri” guvernamentale).

Ştiu că cei care, în anii anteriori, erau de acord cu procesul descentralizării încearcă acum să o blocheze, în numele clientelei de partid. Nu cred că trebuie acceptată, pe acest motiv, întârzierea acestui proces.

Consider, de asemenea, că trebuie să învăţăm că pentru o ţară ca a noastră, inovaţiile sunt de multe ori mai importante, ca efect economic şi social, decât invenţiile. Inventarea în România a motorului cu reacţie, de exemplu, a generat bani în alte ţări. Cel mai mare laser din Europa – ce va fi construit în România – va fi un motiv de mândrie pentru noi, dar rezultatele vor merge în ţările de unde vor veni cercetătorii respectivi. Aşa cum, în mod paradoxal, România a cheltuit mulţi bani pentru a forma ingineri în domeniul nuclear, specialişti în informatică sau medici – care lucrează acum în Occident - în timp ce reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale ne recomandă ca noi să ne ocupăm de câinii maidanezi.

Dilema actuală nu este dacă vrem să mergem spre Vest sau spre Est, ci dacă vrem să mergem înapoi sau înainte.