Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
BNR a anunţat revizuirea ţintei de inflaţie la 5,7% pentru 2007. Iar S&P a schimbat perspectiva (outlook-ul) către negativ, deşi nu a modificat ratingul suveran al Romăniei, de BBB-.
BNR a anunţat revizuirea ţintei de inflaţie la 5,7% pentru 2007. Iar S&P a schimbat perspectiva (outlook-ul) către negativ, deşi nu a modificat ratingul suveran al Romăniei, de BBB-.
Reinflamarea inflaţiei in ultimele luni are o natură exogenă; efectele secetei şi creşterea sistematică a preţurilor la energie pe plan mondial (chiar dacă devalorizarea dolarului SUA a atenuat din influenţă) au avut impact puternic şi au frănt expectaţii dezinflaţioniste. Ponderea alimentelor in coşul de consum al cetăţeanului romăn şi-a spus cuvăntul in timp ce asupra expectaţiilor acţionează şi creşterea pensiilor, revendicările salariale, anul electoral. Nici BNR, nici MFP nu sunt de blamat pentru inflaţia din a doua parte a anului. Căt priveşte deficitele externe, expansiunea creditului intern stă la originea creşterii deficitului de cont curent. Mişcarea creditului intern, la răndul ei, se explică prin liberalizarea contului de capital, consolidarea sistemului bancar, intrarea Romăniei in UE.
Cei ce blamează combinaţia de politică macroeconomică să mediteze mai serios la implicaţiile liberalizării contului de capital, la consecinţele penuriei de forţă de muncă (generată de migraţie masivă). Liberalizarea contului de capital a fost prematură in raport cu gradul de maturitate a instituţiilor economiei şi condiţiile monetare autohtone (nivel de inflaţie, diferenţiale de dobănzi, grad de intermediere financiară, dualitatea creditului etc). Pe de altă parte, Comisia Europeană nu a acceptat derogări de la această regulă de intrare in UE - impusă tuturor ţărilor candidat din Europa Centrală şi de Răsărit. Liberalizarea contului de capital explică şi natura soft (moale) a regimului de ţintire a inflaţiei, frecventa discrepanţă intre rata de politică monetară şi cea la care banca centrală a sterilizat lichiditate (din dorinţa de a descuraja capitalul speculativ). Liberalizarea contului de capital a stimulat expansiunea creditării ca şi externalizarea unor linii de finanţare (ce au emasculat instrumentul de "reserve minime obligatorii").
Autorităţile publice din Romănia au fost obligate de aderarea la UE să adopte măsuri care erau mai puţin congruente cu structura mecanismelor economice autohtone. Dar nu prea au avut ce să facă, iar acum trebuie să incerce să optimizeze sub mari constrăngeri.
Migraţia masivă de forţă de muncă a adus avantaje indiscutabile; a atenuat tensiuni sociale şi a permis multor romăni să căştige mult mai bine. Dar, in acelaşi timp, a apărut penuria de forţă de muncă, care, in unele sectoare, impinge salariile sensibil mai iute decăt dinamica productivităţii.
Guvernatorul Mugur Isărescu are de ce să fie ingrijorat de posibile "intemperii" ale anului electoral, presiunile sindicatelor, deteriorarea condiţiilor pe pieţele financiare internaţionale; are de ce să fie preocupat de inevitabila intrebare: cum să conciliem un buget considerabil mai mare (fie el cu deficit bugetar mic) cu logica dezinflaţiei. Fondurile UE şi eventuale venituri bugetare mărite cresc cererea internă substanţial, ceea ce ingreunează dezinflaţia. Mai ales că, intr-o economie cu cont de capital deschis, efectul de evicţiune (crowding out) este cvasi-anulat, in vreme ce dezinflaţia reclamă un control riguros al cererii interne in lipsa unui efect pe latura producţiei adecvat. Dacă vom mai avea ani secetoşi, iar preţurile la energie vor continua să crească, treaba se va complica mai mult.
Trebuie să facem alegeri de politici in 2008 care să nu conducă la un derapaj mai mare. BNR va avea o sarcină grea şi in 2008 şi probabilitatea ca să-şi rateze ţinta de inflaţie este apreciabilă. De aceea, politica bugetară trebuie calibrată astfel incăt să aloce fondurile necesare pentru cheltuielile esenţiale (inclusiv cofinanţarea fondurilor UE) fără a favoriza un derapaj mare; acest demers este şi un exerciţiu de "văzănd şi făcănd". Aşa cum deficitul bugetar in 2007 este tras in jos (către 1%), trebuie imaginat un pas similar şi in 2008 (ceea ce nu inseamnă tot un deficit de cca 1% din PIB); totodată trebuie procedat la o ajustare a cheltuielior publice care să favorizeze producţia de bunuri publice, investiţiile. Nu in cele din urmă, dialogul cu sindicatele trebuie să lege dinamica salariilor de productivitate. Pe termen mediu şi lung avem de căştigat bătălia pentru productivitate/ competitivitate. Aceasta inseamnă investiţii in producţie mai mari, in cercetare şi dezvoltare tehnologică, in educaţie. Aici este nevoie de o alianţă strategică intre sectorul public şi cel privat.
Reinflamarea inflaţiei in ultimele luni are o natură exogenă; efectele secetei şi creşterea sistematică a preţurilor la energie pe plan mondial (chiar dacă devalorizarea dolarului SUA a atenuat din influenţă) au avut impact puternic şi au frănt expectaţii dezinflaţioniste. Ponderea alimentelor in coşul de consum al cetăţeanului romăn şi-a spus cuvăntul in timp ce asupra expectaţiilor acţionează şi creşterea pensiilor, revendicările salariale, anul electoral. Nici BNR, nici MFP nu sunt de blamat pentru inflaţia din a doua parte a anului. Căt priveşte deficitele externe, expansiunea creditului intern stă la originea creşterii deficitului de cont curent. Mişcarea creditului intern, la răndul ei, se explică prin liberalizarea contului de capital, consolidarea sistemului bancar, intrarea Romăniei in UE.
Cei ce blamează combinaţia de politică macroeconomică să mediteze mai serios la implicaţiile liberalizării contului de capital, la consecinţele penuriei de forţă de muncă (generată de migraţie masivă). Liberalizarea contului de capital a fost prematură in raport cu gradul de maturitate a instituţiilor economiei şi condiţiile monetare autohtone (nivel de inflaţie, diferenţiale de dobănzi, grad de intermediere financiară, dualitatea creditului etc). Pe de altă parte, Comisia Europeană nu a acceptat derogări de la această regulă de intrare in UE - impusă tuturor ţărilor candidat din Europa Centrală şi de Răsărit. Liberalizarea contului de capital explică şi natura soft (moale) a regimului de ţintire a inflaţiei, frecventa discrepanţă intre rata de politică monetară şi cea la care banca centrală a sterilizat lichiditate (din dorinţa de a descuraja capitalul speculativ). Liberalizarea contului de capital a stimulat expansiunea creditării ca şi externalizarea unor linii de finanţare (ce au emasculat instrumentul de "reserve minime obligatorii").
Autorităţile publice din Romănia au fost obligate de aderarea la UE să adopte măsuri care erau mai puţin congruente cu structura mecanismelor economice autohtone. Dar nu prea au avut ce să facă, iar acum trebuie să incerce să optimizeze sub mari constrăngeri.
Migraţia masivă de forţă de muncă a adus avantaje indiscutabile; a atenuat tensiuni sociale şi a permis multor romăni să căştige mult mai bine. Dar, in acelaşi timp, a apărut penuria de forţă de muncă, care, in unele sectoare, impinge salariile sensibil mai iute decăt dinamica productivităţii.
Guvernatorul Mugur Isărescu are de ce să fie ingrijorat de posibile "intemperii" ale anului electoral, presiunile sindicatelor, deteriorarea condiţiilor pe pieţele financiare internaţionale; are de ce să fie preocupat de inevitabila intrebare: cum să conciliem un buget considerabil mai mare (fie el cu deficit bugetar mic) cu logica dezinflaţiei. Fondurile UE şi eventuale venituri bugetare mărite cresc cererea internă substanţial, ceea ce ingreunează dezinflaţia. Mai ales că, intr-o economie cu cont de capital deschis, efectul de evicţiune (crowding out) este cvasi-anulat, in vreme ce dezinflaţia reclamă un control riguros al cererii interne in lipsa unui efect pe latura producţiei adecvat. Dacă vom mai avea ani secetoşi, iar preţurile la energie vor continua să crească, treaba se va complica mai mult.
Trebuie să facem alegeri de politici in 2008 care să nu conducă la un derapaj mai mare. BNR va avea o sarcină grea şi in 2008 şi probabilitatea ca să-şi rateze ţinta de inflaţie este apreciabilă. De aceea, politica bugetară trebuie calibrată astfel incăt să aloce fondurile necesare pentru cheltuielile esenţiale (inclusiv cofinanţarea fondurilor UE) fără a favoriza un derapaj mare; acest demers este şi un exerciţiu de "văzănd şi făcănd". Aşa cum deficitul bugetar in 2007 este tras in jos (către 1%), trebuie imaginat un pas similar şi in 2008 (ceea ce nu inseamnă tot un deficit de cca 1% din PIB); totodată trebuie procedat la o ajustare a cheltuielior publice care să favorizeze producţia de bunuri publice, investiţiile. Nu in cele din urmă, dialogul cu sindicatele trebuie să lege dinamica salariilor de productivitate. Pe termen mediu şi lung avem de căştigat bătălia pentru productivitate/ competitivitate. Aceasta inseamnă investiţii in producţie mai mari, in cercetare şi dezvoltare tehnologică, in educaţie. Aici este nevoie de o alianţă strategică intre sectorul public şi cel privat.
