In fine, USL a ajuns la concluzia ca nu are cum coexista cu Presedintele Traian Basescu. Ceea ce, in intelepciunea lui, cetateanul roman a descoperit demult, iata ca devine program de actiune politica pentru noua majoritate. In consecinta, actiunilor demolatoare, declansate de catre guvernul paralel din interiorul Palatului Cotroceni, care paralizau activitatea Executivului condus de Victor Ponta, li se raspunde printr-un razboi fulger. Si, sper eu, total. Care este logica si care este legitimitatea acestui mod in care reactioneaza USL?
La alegerile locale, desfasurate in urma cu 2 luni, cetatenii Romaniei au sanctionat, in mod sever, regimul Traian Basescu, in totalitatea lui, si si-au manifestat increderea in sansele USL de a reporni aceasta tara. Asa se explica de ce USL a castigat circa 65 la suta dintre mandatele de primari si consilieri de primarii si 88 la suta din consiliile judetene si din mandatele de consilieri judeteni. Panica PDL a fost atat de profunda, mai ales dupa ce a pierdut guvernarea, incat, pentru a contracara efectele noii situatii politice create, au sfidat vointa cetatenilor. Cum? Sabotand, prin toate mijloacele, noul guvern. Actionand prin intermediul unor institutii, create sau modificate genetic in scop politic, pentru demontarea, rand pe rand, a membrilor Executivului, pentru decredibilizarea noului guvern. Iar lucrurile au mers atat de departe, incat pana si Curtea Constitutionala, creata pe un algoritm politic condus de regimul Basescu, a fost trimisa la lupta. Pentru a face praf si pulbere pana si Legea votului uninominal pur, initiata de PDL, atunci cand era pe cai mari. In aceste conditii, Guvernul nu mai putea guverna.
Exista, evident, solutia retragerii USL de la guvernare si acordarii inca unui ragaz regimului Traian Basescu, pana cand cetatenii Romaniei urmau sa termine, la alegerile parlamentare, ceea ce au inceput la cele locale. Dar asta insemna si inseamna, pana la urma, tradarea increderii acordate. Romanii vor ca regimul Traian Basescu sa dispara cat mai repede. Asa ca USL a recurs la singura solutie barbateasca. Provocat la razboi, raspunde printr-un razboi fulger.
In locul unei batalii de uzura, care ar arunca activitatea Guvernului in haos, facand inaplicabile legi promovate de Executiv si decizii ale acestuia, solutia aleasa este mai rapida si infinit mai putin costisitoare pentru cetateni.
Pe ce se mai sprijina, in absenta legitimitatii, regimul Traian Basescu? Pe cateva institutii, in care si-a plantat oamenii de incredere. Pe cateva acte normative, facute in asa fel incat sa poata oferi, respectivelor institutii, munitie pentru a transforma orice om intr-un vinovat. Cum este, de pilda, ANI si legislatia cretina a incompatibilitatilor. Care face din orice director de teatru sau de spital o victima potentiala a regimului. Presedintele Traian Basescu s-a fortificat intr-un cerc de asemenea institutii si, de acolo, apasa pe butoane si ataca orice masura pe care Guvernul o intreprinde in favoarea cetatenilor. Razboiul fulger inseamna demantelarea acestor fortificatii ale raului. Prin schimbarea oamenilor si, acolo unde este indispensabil, a regulilor.
USL nu ataca democratia. Ci o apara. O apara de cel mai corupt si autoritar regim din istoria recenta.
Sursa: CorectNews