Războiul din noi

Suntem născuţi pentru război. Cu milităria scrijelită-n fişă, cu săbiile agăţate-n faşă. Ne place gâlceava tot mai mult. E ca un drog. E ca o comă profundă cu care ne sufocăm inconştient sau conştient toate idealurile. Războiul e în noi, războiul suntem noi, indiferent de vârste, de obiceiuri sau de cazier. Dacă nu e război, facem! În familie, dacă în curtea şcolii n-avem loc de ăi mai mari şi mai puternici decât noi. În curtea şcolii, dacă pe stradă ne e frică de cei care sunt mult mai obişnuiţi cu loviturile vieţii decât noi.

Pe stradă, dacă în ţară nu e loc de încă o nelinişte sau dacă pur şi simplu nu îndrăznim să ne strigăm nemulţumirea în piaţa publică. Oriunde, oricum, cu oricine: război să fie.

Dacă războiul e la alţii în hartă, cu atât mai bine. Putem astfel să ne dăm cu părerea, să facem analize peste analize, să întocmim procese de intenţie şi de conştiinţă tuturor protagoniştilor, fără să ne fie teamă că opiniile noastre ar putea avea vreo consecinţă fatală. Dacă harta lor e şi aproape de harta noastră, mai palpitant! Noi suntem adevăratele victime ale oricărei bătălii. Ne paşte pericolul şi suntem perfect îndreptăţiţi să ne plângem că ne simţim în nesiguranţă, că focul ne bate la uşă, că s-ar putea, în orice moment, să ne ia prin suprindere un dezastru pentru care nu suntem, n-am fost şi nici nu vom fi vreodată pregătiţi.

Liniştea ne face rău. Liniştea e toxică. Liniştea ne strică ritmul cardiac. Nici dacă s-ar da gratis nu ne-am înghesui să o colecţionăm. Pentru că oglinzile care nu redau imagini dinamice nu sunt niciodată interesante. Pentru că buletinele de ştiri lipsite de scandal nu au nici cel mai mic haz. Liniştea e un defect. A nu se înţelege, însă, greşit: nu vrem linişte, nu, pentru că aparţinem unei lumi deosebite, dar vrem cu tot dinadinsul fericire. De parcă fericirea chiar ar exista!

Noi ne-am născut pentru război. Luptăm pentru cele consemnate azi, dar şi pentru cele care s-au consumat ieri. Ni se pare, din când în când, că trebuie să plătim notele de plată neachitate de cei dinaintea noastră, să ducem până la capăt bătăliile lor şi să ne amânăm, cât se poate, propriul întuneric, fie şi numai pentru a încheia cât mai multe socoteli. Ne trezim tot mai devreme şi adormim, cu fiecare secundă care ne intră în oase, tot mai greu. Acum suntem preocupaţi de ipotezele clarvăzătorilor de dincolo şi de dincoace de Ocean care ne ameninţă cu un nou război mondial. Chiar aşa: cum ne-ar sta cu un război mondial în CV?

Nu ne mai miră nimic. De speriat, ne sperie totul. Dacă nu am fi aşa de laşi, am face în aşa fel încât următorul mare război să plece de aci, de pe plaiurile noastre. De dragul exclusivităţii, normal! Dar putem răsufla liniştiţi: suntem născuţi pentru război, dar ne-am autoeducat să ne ţinem cât mai departe de câmpul de bătălie, dacă gluma se îngroaşă. Pentru orice eventualitate, fiţi generoşi! Dacă ajungeţi la război înaintea noastră, ţineţi-ne un loc în faţă. Un loc, două... Asta să fie problema..