Răzmeriţă în UE

Nu s-a ajuns ăăăăă la un buget, dar, în mod categoric ăăăăă, s-au făcut progrese. În această ăăăăă aparent contradicţie, ăăăăă... . Să nu dăm cu pietre în ăăăăă contribuabilii neţi. Româniai va ăăăăă suporta efectele reducerilor, dar poate găsim un ăăăăă isteţ să ne scape de reduceri. Ş.a.m.d. De regulă, alocuţiunile lui Traian Băsescu sunt, să o recunoaştem, caracterizate prin cursivitate, prin modularea vocii, prin tot arsenalul menit să îmbrobodească auditoriul. De astă dată, în conferinţa de presă de vineri, de la Bruxelles, după eşecul clar al Consiliului European, Băsescu a fost aproape de nerecunoscut: un discrurs dezlânat şi chinuit, un ghiveci de idei şi date, o lipsă evidentă de argumente şi, fireşte, ca de obicei, o tentativă de a-şi exacerba merite pe care nu le avea neam.

Băsescu s-a înfăţişat publicului, oricât s-a străduit să disimuleze, derutat. E de înţeles. Nu pentru că în Capitala Belgiei se înregistrase o răsunătoare ratare a nucleului dur (Rompuy, Merkel) al Consiliului, ci pentru că, ducându+se acolo fără să reprezinte nici Guvernul, nici Parlamentul, nici populaţia, Băsescu se reprezentase doar pe sine însuşi. Nu se distanţase, nici nu putea, de poziţia lui Rompuy şi Merkel (deşi aceasta şi-a mai temperat înverşunarea), rămânând, deci, mult prea ataşat taberei bogaţilor. Chiar dacă poziţia acestora, constrângerile pe care le promovau contraveneau atitudinii Grupului "Prietenii Coeziunii", din care face parte şi România. Grup care insistă asupra stabilirii unui buget care să faciliteze atenuarea decalajelor economice. Totodată, o strucură de care Băsescu s-a delimitat fără echivoc, inclusiv evitând să se întâlnească la Bucureşti cu liderii acestor ţări, prezenţi la o reuniune şi preferând să participe la Congresul PPE  ce se desfăşura concomitent tot în România şi unde a ţinut un discurs de valet al granzilor care-l salvaseră de la demitere.

Acum, la Bruxelles, "Prietenii Coeziunii", peste jumătate din ţările UE, au declanşat o adevărată răzmeriţă, refuzând să mai fie mieii duşi la tăiere de ţările bogate, ale căror economii au prosperat tocmai pe seama celor mai puţin avansate. Care au devenit piaţă de desfacere pentru supraproducţia celor dezvoltaţi. Şi cărora li se cere acum să dea dovadă de o obligatorie solidaritate şi să nu lase criza doar pe seama amărăştenilor. Iar solidaritate ar însemna atât fonduri de coeziune de la UE şi condiţii relaxate de cofinanţare internă, cât şi susţinerea eficientă a unor sectoare vitale, cum e agricultura. Care, potrivit proiectului de Buget Rompuy-Merkel, în cazul  României, dar nu numai al ei, prin alocările reduse şi prin subvenţiile de 3-4 ori mai mici pentru fermieri, faţă de cele din restul UE, ar fi împinsă la o prăbuşire dramatică. Ceea ce n-ar deranja marile exploataţii occidentale, care ar avea unde-şi vinde surplusul.

Până în ianuarie, când se va reîntruni Consiliul, România trebuie să-şi oficializeze fără ezitare poziţia. Traian Băsescu nu o va face, pentru că e încorsetat de propriul interes şi captiv propriei suficienţe: le ştie pe toate, are soluţii pentru toate, restul lumii e alcătuită din cretini. Nu anunţa el, de curând, că, în timp ce Guvernul nu şi-a definitivat proiectul de Buget, el îl are deja gata? Deşi, având trimiteri multianuale, Bugetul 2013 nu poate fi serios fără raportarea la Bugetul UE. Probabil, Băsescu se bizuie, ca Boc acum un an, vorba lui Stolojan, pe "date false şi prognoze nerealiste"...