Răzvan Bărbulescu: Mopul şi pilda Elenei zăpăcesc naţiunea

Faceţi un efort. Noiembrie de basm. Zi preelectorală. Ninge tihnit. La gura sobei, Elena Udrea croşetează în direct, Adomniţei citeşte din Fraţii Grimm. Foştii blatişti de Titu joacă şeptic în ritmul roţilor de tren, cu biletul prins la butonieră, după modelul Tăriceanu.

Faceţi un efort. Noiembrie de basm. Zi preelectorală. Ninge tihnit. La gura sobei, Elena Udrea croşetează în direct, Adomniţei citeşte din Fraţii Grimm. Foştii blatişti de Titu joacă şeptic în ritmul roţilor de tren, cu biletul prins la butonieră, după modelul Tăriceanu.

După atâta furt şi şpagă se arată soarele. După aproape un deceniu, enorm pentru ţară, mare pentru om, cât a trecut de la mărturisirea lui Radu Vasile că în ţara asta nu mai e nimic de delapidat, politicienii se întorc la valorile perene, cu exemple care să dea naţiunea pe spate şi s-o aducă la cele casnice, direct spre vot. Exemple de om aşezat, de ţară stabilă, care şi-a rezolvat anticorupţia. Să ne suflecăm deci mânecile alături de Vosganian, să consolidăm creşterea excepţională a economiei, să lăsăm mârâitul naţional că gazele s-au dus în mă-sa, că uleiul de floarea-soarelui a atins sute de mii. Însă. Dacă politicienii nu sunt atenţi, s-ar putea ca exempul personal să dăuneze ca fumatul. De pildă.

Premierul Tăriceanu s-a proţăpit la casa de bilete, în Gara de Nord. Gestul avea măreţia epopeii. Casieriţa, în picioare, părea de la SPP. Nu i se clintea nici un muşchi pe faţă. Nimic din zîmbetul larg pe care-l acordă cotidian bizonului. Momentul cerea pâine şi sare. Doar camerele televiziunilor înregistrau pentru istorie primul călător care-şi lua bilet pentru Titu. Dacă treburile îl îndreptau pe Tăriceanu spre Alexandria, casa ar fi fost închisă. Pe ruta aia, blatiştii sunt mai fermi, au suspendat gara. Iau vagoanele din mers. Într-un colţ, ministrul CFR zîmbea satisfăcut de prestaţia casieriţei. I-a ieşit. Al doilea bărbat al ţării a luat cu demnitate peronul la picioare, spre tren. Se impunea o fanfară, un onor, măcar imnul... În acelaşi timp, primul bărbat al ţării se avînta tot spre Titu, dar cu maşina, i se fâlfâia de exemplele premierului. Demagogia ucide tradiţiile. Numai că Tăriceanu şi-a băgat picioarele în cea mai importantă instituţie de vară a studentului: NAŞUL. Când naşa i-a perforat tichetul, toată Regia l-a urât. Nu mai pupă voturi nici de la Hidrotehnică. Să-l voteze Titu, Orban şi casiera. Şi ambuscaţii cu şalupe personale din colegiul de la Gruiu, care se distrează răsturnând bărcile fetelor din lotul olimpic pe lacul Snagov.

Altă pildă. Tocmai când România aflase siderată că Andreea Spătar vrea să-şi cumpere vază de fiţe de la Paris sau Milano, Elena Udrea readucea naţia pe calea cea bună: croşeta în direct. Când o vezi pe Elena Udrea te gândeşti la croşetat doar dacă eşti pulbere sau mic de tot, în grupa pregătitoare, la ora de lucru manual. O şi vezi. E frig afară, în şcolile lui Adomniţei bocnă, iar bunică-ta ţi-a promis că-ţi face mănuşi. Şi zâna blondă s-a pus pe croşetat. Nu ţine. Elena a salvat situaţia însă pomenind şi de mop. "Eu sunt o persoană normală, dau şi cu mopul", întregi ea portretul femeii politice. La mop se schimbă treaba. Te unduieşti toată, ca în reclama tipei de la salubritate, care înălţase mopul până la bară, cu consecinţe imprevizibile pentru curăţenia oraşului. Pilda Elenei cu mopul nu mai e pentru preşcolari, ci pentru liceeni şi restul lumii. La mop, gestul politic e dublat de sentiment. Din spălatul podelelor, istoria casnică a reţinut o sumedenie de fapte legate strict de perpetuarea omenirii. Frecatul gresiei şi a parchetului a născut iubiri, copii, dar, din nefericire, a dus şi la violuri. Cînd te-apleci să fii mai convingătoare, decolteul îşi dă în petic. Multe din filmele porno sofisticate încep cu croşetatul şi ajung la mop. Dar ce să înţeleagă alegătorul din treaba asta?

În sfârşit. Ministrul învăţământului, Adomniţei, a citit basme la o grădiniţă. Pentru inima electoratului. Copiilor şi personalului grădiniţei. Înainte de revoluţie, pe când golănia era încă simpatică, şmecherii aveau un truc: lăudau copilul (ce deştept, ce frumos şi ce cârlionţi are), ca s-ajungă la mă-sa. Adomniţei mâncase ouă crude în ajun, citise în faţa oglinzii, îşi dresese vocea pentru ca ăia mici să povestească acasă, iar mamele, leşinate de plăcere, să-şi aducă aminte de Făt Frumos şi să-l voteze pe Adomniţei. Eh, dar cât de leşinat să fii…?