Reavoinţă contra democraţiei

Cu 22 de ani in urma parea ca singurul model de societate pentru tarile scapate de comunism era democratia si singurul model economic, piata libera. Astazi, ma­rile asteptari de atunci devenite mari dezamagiri par sa constituie o demonstratie implicita ca mo­delul occidental implantat la noi nu e singurul functional. Cred insa ca nu modelul e de vina chiar daca el nu ne-a adus tot ce ne-am dorit.

Spre exemplu, prin anii ’90 era de negandit o putere ce nu tolereaza nici macar un singur post de televiziune care o critica. Stiam atunci ca mai avem de parcurs un drum lung pana cand democratia sa-si arate pe deplin roadele. Ins­ti­tu­tio­nalizarea democratiei era calea pentru a asigura o supraveghere si un control democratic, o ade­va­rata plasa de siguranta impotriva unei derive antidemocrate. Dar ni­meni n-ar fi crezut ca, aflandu-ne in democratie, vom inregistra un cvasifaliment al functionarii sta­tului dovedit de un nivel ini­ma­ginabil al coruptiei. Pe scena po­litica a regimului comunist, con­du­catorii erau in acelasi timp au­tori, scenaristi si actori intr-o piesa de teatru cu un deznodamant "ves­nic fericit". Restul poporului tre­buia sa fie doar figuratie. Sea­ma­na cumva cu politica de azi?

Am auzit adesea in ultimele zile ca noile numiri politice ale puterii in conducerea statului a unor oameni "noi", dar in fapt ab­so­lut loiali ei ar fi "machiavelice". Traian Basescu, zic nu putini, ar avea o inteligenta "machiavelica". Pacat ca cei care cred asta nu cauta sa afle ca intreaga filozofie politica a lui Machiavelli a plecat de la refuzul sau de a accepta coruptia in republica. Cum este po­sibil ca doar dupa 22 de ani de la prabusirea dictaturii comuniste sa renasca in stat o adevarata "scoala nationala a minciunii", dupa expresia formulata de Marin Ni­tescu in 1979, scriitorul marelui curaj care insa n-a mai trait bu­cu­ria lui decembrie ’89? El spu­nea: "Oriunde ne intoarcem nu ve­dem decat aceeasi improvizatie, acelasi simulacru si drept rezultat aceeasi caricatura".

Ce ar spu­ne astazi cand rezultatele multor proiecte guvernamentale sunt ve­ri­tabile caricaturi insotite in plus de hotie? In 1988, cu justificata ama­raciune, Nitescu scria: "Acest po­por... a sabotat istoria si, sa­bo­tand-o, a discreditat-o iremediabil". Revolutia anticomunista a re­pus in drepturi istoria noastra. Si daca am trecut de la speranta de atunci la dezamagirea de acum e pentru ca politica a trecut de la bunavointa la rea-vointa. E vorba despre reaua distribuire a puterii intr-o sistematica slabiciune pentru bani si avere. Pentru cei de la putere nu e loc de nimic din ceea ce noi toti credem ca e normal. E loc numai pentru ei si ai lor. De aceea sunt atat de rau vazuti. Ge­ne­ratia actuala, cea care sociali­zea­za intens pe Facebook si Twitter, crede cu cea mai deplina con­vin­gere ca puterea trebuie sa fie diseminata, adica ea nu mai poate fi nici concentrata, nici ierarhizata abuziv.