Recitindu-l pe Eminescu

Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt" (Nichifor Crainic)

O simpla coincidenta a facut ca in aceasta saptamana, cautand in complexa publicistica politica eminesciana ganduri referitoare la Constitutie, sa apara intr-un cotidian articolul unui distins publicist (si nu numai) contemporan cu privire la aceeasi tema. Desi ma distantez de unele dintre pozitiile de principiu ale acestui distins publicist - sau poate tocmai de aceea - , am incercat sa gasesc o paralela intre opiniile exprimate de el si cele desprinse din publicistica eminesciana, evident pastrand distanta respectuoasa a timpului si a valorilor. Scepticismului mai mult pesimist al contemporanului nostru, care se intreba amar-retoric "Cine din Romania ia in serios Legea fundamentala a tarii?", i se opune increderea eminesciana in valorile constitutionale. Si eu impartasesc aceasta incredere. Cred - cu o convingere nestramutata - ca alaturi de simbolurile care definesc o natiune, Drapelul, Stema si Imnul, Constitutia poate fi asezata la loc de cinste, fiind un primordial element constitutiv, osatura de baza pe care se consolideaza trupul natiunii. De aceea, am fost surprins de modul in care unii au privit cu usurinta votul negativ al Frantei, al marii Frante fara de care Europa nu exista, vot dat la referendumul pentru adoptarea Constitutiei Europene. O constructie sociala si, in primul rand, una multinationala sunt intr-un real pericol fara o baza unitara. De aceea, ma numar printre aceia (multi?, putini?) care iau foarte in serios Legea fundamentala a tarii.

Ea nu reprezinta numai o alcatuire de principii juridice formale. Constitutia are un spirit ce defineste sensul existentei si evolutiei noastre statale. In publicatia Timpul din 15 mai 1880, Eminescu spunea: "Daca insa... tot constitutionalismul se margineste la pazirea exterioara de formalitati goale, pe cand, in fond, tot spiritul Constitutiei e falsificat, toate garantiile ei inlaturate, atunci nu mai poate fi vorba de guvern parlamentar". Aici nu este vorba numai de actualitatea clasicilor, ci de constanta unor adevaruri fundamentale care isi gasesc aplicabilitatea si astazi, sau cu atat mai mult astazi. Sub auspiciile respectului pe care il am pentru Constitutia tarii si al increderii in spiritul ei, am privit cu uimire ofensiva politica pentru schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului. Am fost surprins in primul rand de terminologia folosita, caci, referindu-se la birourile permanente ale Camerelor, Constitutia nu vorbeste de "schimbare", ci numai de "revocare". Deosebirea nu este un moft semantic, ci una de esenta, distingand intre simpla vointa politica de inlocuire si sanctiunea ce o presupune revocarea. Oare nu au facut initiatorii actiunii aceasta distinctie? Posibil. Dar mai degraba ei au dat curs, involuntar, unei dorinte ascunse, disimulate, de a opera pur si simplu o schimbare in propriul lor beneficiu. Acesta sa fie oare spiritul Constitutiei? Sa nu uitam ca presedintii Senatului si Camerei Deputatilor pot asigura interimatul functiei presedintelui Romaniei in anume situatii special prevazute. Independent de atributiile lor de conducatori ai unor autoritati publice, pe care pot sa le numesc normal birocratice, prin aceasta ei dobandesc o pozitie constitutionala aparte. Aceasta pozitie este, alaturi de pozitia presedintelui tarii, o garantie a stabilitatii statale, a functionalitatii organelor sale. De aceea, Constitutia prevede alegerea presedintilor celor doua Camere pe durata mandatului.

Eu pot fi de acord nici cu interpretarea simplista a textului in sensul ca, pe durata mandatului Parlamentului, acestia nu pot fi revocati. Incalcari grave ale Constitutiei si ale regulamentelor Camerelor pot sa fie sanctionate numai cu revocarea din functie. Astfel dupa cum nici presedintele tarii nu este scutit, in aceste conditii, de sanctiunea suspendarii si demiterii, nici presedintii Camerelor nu pot sa ramana in afara sanctiunii revocarii. Dar a face din revocare o simpla schimbare, in dispretul spiritului constitutional, genereaza un mare pericol. Acelasi rationament al schimbarii s-ar putea face si in privinta presedintelui tarii.

Si astfel, initiatorii acestei actiuni de schimbare cu orice pret se pot trezi in postura ucenicului vrajitor care a dezlantuit fortele raului, dar nu le mai poate stapani.

Caci nu este un rau mai mare decat acela de a atenta la spiritul viu al Constitutiei pentru ca "atunci nu mai poate fi vorba de un guvern parlamentar", de un regim parlamentar, de democratie adevarata. De aceea recitesc pe Eminescu. Pentru a capata curaj. Caci eu am luat si voi lua intotdeauna in serios Legea fundamentala a tarii.