x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Reflexe vechi şi noi

0
Autor: Adrian Vasilescu 20 Iul 2014 - 18:19
Să recapitulăm. După decembrie ’89, trei ani unul după altul, PIB-ul a scăzut. Apoi, când a început să urce, între 1993 şi 1996, am văzut că aveam nevoie nu de orice fel de PIB, ci de unul sănătos, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprime competitivitate, profit, orientare spre piaţă. Ca ţara să nu adauge PIB fără să adauge şi bunăstare. Aşa că am mai stat o tură. Am mai suportat, deci, încă o recesiune în anii 1997, 1998 şi 1999. Abia în anul 2000 ne-am revenit. Timp de nouă ani, din 2000 până în 2008, a urmat o creştere economică neîntreruptă. Nici ea tocmai sănătoasă. PIB-ul a înghiţit prea mulţi bani, prea multe importuri, un deficit prea mare al contului extern şi a suportat o puternică devansare a ofertei interne de către consum. A venit apoi criza, în 2009, şi ne-a arătat dureros unde am greşit.

Criza ne-a adus, întâi şi întâi, doi ani de recesiune: 2009 şi 2010. Cauzele recesiunii au făcut obiectul multor dezbateri publice. Unele au pus degetul pe rană, altele s-au situat departe de adevăr. Şi totuşi, numai după doi ani, în România, spre deosebire de multe alte ţări, creşterea a fost reluată. În 2011. Acum suntem în al patrulea an de creştere economică neîntreruptă. De fapt, în 15 ani, din 2000 până în 2014, România a numărat numai doi ani de cădere economică.

Ce urmează? Recesiunea a trecut, criză însă mai avem. Mai exact, ţara a intrat într-o nouă tranziţie: trecerea către faza de avânt a unui nou ciclu economic. Sau a treia fază a ciclului pornit în 2000. A fost avântul, a urmat declinul, iar acum mergem către un nou avânt, ce va marca debutul viitorului ciclu economic. Desigur, orice tranziţie presupune restricţii. România va cheltui cu deosebire veniturile adunate din resurse interne; şi prea puţin din finanţări externe. Dar înainte de orice, începem să înţelegem că din tranziţie nu vom ieşi până când societatea românească nu-şi va alege cu grijă obiectivele. Căci nu pot fi deschise tot atâtea fronturi câte priorităţi sunt. Ar fi risipă de bani, de timp şi de eforturi. Pentru zero rezultate. Ţara are nevoie de transformări structurale profunde, care nu mai pot aştepta. Ieşirea din criză, ajunsă la scadenţă, pretinde schimbări radicale concentrate în acele direcţii care proiectează desenul viitorului ciclu economic.

Nu înainte însă de a răspunde la o întrebare: “Cum vrem să trăim şi ce facem pentru a ieşi din zona lanternei roşii a nivelului de trai?”... O problemă de care, din nefericire, suntem încă legaţi de vechi reflexe dobândite în anii 1948-1989. Şi de noi reflexe, care s-au agăţat de noi după decembrie 1989. Şi nu-i deloc simplu să scăpăm de ele atât timp cât mergem înainte cu o economie încă divizată, o parte supusă regulilor pieţei libere şi alta cocoloşită sub mantaua uzată a statului. Nu am în vedere, neapărat, companiile cu capital de stat, ci toate acele companii, de stat şi private, în care este întreţinută o mentalitate de sfidare a competiţiei economice.



Serviciul de email marketing furnizat de